De cateva zile asistam la mitinguri de amploare atat in Bucuresti, cat si in alte mari orase. Reteta e aceeasi ca la manifestatiile anti-Rosia Montana si cele in sprijinul diasporei, cand s-a pus la punct sistemul (diseminarea mesajului in mediul online, mobilizarea pe facebook, profilul psihologic al celor dispusi sa participe, formarea masei critice, reactia la mesajele emotionale etc.) si a avut loc repetitia cu costume.
Pe langa solidaritatea cu victimele tragediei din clubul Colectiv si solicitarile absolut legitime de pedepsire a celor vinovati, s-a ajuns la picarea guvernului, prin demisia primului ministru. Cei din strada cer resetarea clasei politice si indepartarea tuturor celor alesi/numiti in institutiile statului. Ironia face ca tinerii frumosi care-au iesit pentru "democratie" sa semene teribil prin atitudinea nihilista cu khmerii rosii.
Scopul khmerilor roşii era acela de a reconstrui Cambodgia din temelii, de la un „An Zero”. Pol Pot a încercat să creeze fizic Anul Zero, o noua era curatata de orice trecut, adica ceea ce cer si tinerii - o resetare. Mai mult, Pol Pot - influentat de teoriile marxismului chinez - a preluat teoria "cosului cu fructe", conform careia cosul trebuia rasturnat (clasa politica inlocuita), iar apoi alese fructele bune de cele putrede. Ca amanunt interesant, majoritatea conducerii khmerilor rosii era formata din oameni inteligenti si cultivati, cei multi dintre ei scoliti in Franta.
De asemenea, modelul presiunii strazii asupra elitei politice aduce a Revoluție Culturala. Tot maoista, deci.
Se constata o usoara discrepanta intre sloganurile anti-coruptie si anti-comuniste si metodele aplicate sau modelele urmate.
Ca o concluzie a celor din strada, dar si a unora dintre partidele politice, resetarea se poate face prin anticipate.
Foarte bine. Dar daca e sa facem anticipate, sa facem si la prezidentiale. Pentru ca Iohannis are toate elementele politicienilor detestati de strada : e in politica de multi ani, provine din administratie - unde-i banuit de coruptie, are probleme cu ANI si e sustinut de partidele cu cei mai multi corupti pe metrul patrat.
P.S. Cineva imi zicea, referindu-se la cererile de "jos toti" : eu nu vreau schimbare, vreau imbunatatire. Aceasta e o varianta sustinuta de o mare parte a populatiei, care in aceste zile a stat in casa si a fost tacuta. Dar care se duce la vot. In mod obisnuit si din convingere, nu din cand in cand, atunci cand rezoneaza punctual la diverse mesaje emotionale sau la indemnuri din mediul online.
Iar in ceea ce priveste anticipatele, PNL si Iohannis joaca la cacialma. Electoratul PSD s-a mentinut si este multumit de efectele guvernarii Ponta. PSD inregistreaza chiar o usoara crestere, unele sondaje situandu-l la peste 40%. Cei care sunt in strada sunt cei care l-au votat pe Iohannis si care, nemultumiti de prestatia politica a acestuia, au ingrosat randul nehotaratilor. O eventuala noua formatiune va lua electorat de la PNL, nu de la alte partide.
Comentează