Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Kievul reacționează după amenințarea lui Kadîrov: 'Să se răzbune pe Moscova și pe Putin / Rușii au fost cei care i-au ucis și i-au distrus pe ceceni'

rador
 Oleksi Danilov

Secretarul Consiliului de Securitate şi Apărare Naţională de la Kiev, Oleksi Danilov, susţine că liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, ar fi trebuit să se răzbune pe dictatorul rus, Vladimir Putin, nu să amenințe Ucraina pentru atacul masiv cu drone lansat marţi asupra Moscovei.

"Kadîrov ar trebui să se răzbune pe Moscova și pe Putin personal, nu să amenințe Ucraina. Rușii au fost cei care i-au ucis și i-au distrus pe ceceni" - a scris Danilov pe o reţea socială. Secretarul a amintit că nu Ucraina, ci tancurile rusești au fost cele care au făcut oraşul cecen Groznîi una cu pâmăntul şi au ucis populaţia civilă. "Poporul cecen ţine minte, iar cei care au uitat trebuie să-şi amintească" - a adăugat Danilov.

Marţi dimineață, Moscova a fost atacată de zeci de drone. Iniţial, au apărut informaţii potrivit cărora aproximativ 25 de drone au fost implicate în atac, iar apoi au fost raportate circa 32 de drone. Ministerul Apărării de la Moscova a transmis aproape imediat că toate țintele aeriene ar fi fost doborâte, deși a indicat că doar opt drone au participat la atac. Casele elitei ruse din anturajul lui Vladimir Putin s-au aflat în epicentrul atacului.

Autorităţile de la Kiev au transmis că Ucraina nu a fost implicată în "situațiile de urgență" de pe teritoriul Rusiei și au subliniat că acestea sunt probleme exclusiv interne ale țării agresoare. Pe de altă parte, reprezentanţi oficiali ucraineni au transmis că vor urma mult mai multe astfel de situaţii pe teritoriul rus. ONU a transmis că este incorect să comparăm atacul de marţi cu drone asupra Moscovei cu bombardarea constantă a Ucrainei de către trupele ruse începând cu februarie 2022.

Între timp, dictatorul rus, Vladimir Putin, a calificat atacul cu drone drept un "răspuns" al Ucrainei la atacurile asupra "centrelor decizionale ucrainene" pe care ruşii susţin că le-ar fi lansat pe 28 mai.

Ulterior, liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, a promis o "răzbunare în sensul deplin al cuvântului" ca răspuns la atacul cu drone asupra Moscovei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.