Președintele Klaus Iohannis a explicat că România va continua să ajute Ucraina, în ciuda faptului că vecini precum Ungaria sau Slovacia au stopat ajutorul. Klaus Iohannis l-a criticat direct pe Viktor Orban susținând că ”cineva de lângă noi are aceeași politică”.
”Slovacia a fost un partener bun pentru Ucraina și a livrat ce a putut, dar nu cred că putem să spunem că Ucraina a supraviețuit numai datorită acestor livrări. Slovacia acum are un nou Guvern și, din păcate, politica lor s-a schimbat.
Mai este cineva care are aceeași abordare, tot păcat, tot lângă noi, dar România va continua cu ajutorul. Poziția României este fermă, a rămas neschimbată din prima zi și suntem alături de Ucraina”, a spus Klaus Iohannis.
Relația dintre Klaus Iohannis și Viktor Orban nu pare a fi una tocmai cordială. Recent, președintele Klaus Iohannis a fost în vizită de stat în Ungaria, dar s-a văzut doar cu președintele Ungariei, nu și cu Viktor Orban, care a preferat să plece în Georgia. În Ungaria, puterea reală este deținută de către premier, nu de către președinte.
De asemenea, Viktor Orban a fost în România, dar a preferat să se întâlnească doar cu premierul Marcel Ciolacu, nu și cu președintele Klaus Iohannis.
Comentează