Premium
Chiar dacă parlamentarii vor respinge și a doua propunere de guvern, cea a lui Nicolae Ciucă, dechizând astfel calea constituțională spre alegeri anticipate, dizolvarea Parlamentului reprezintă totuși o „soluție extremă” pe care șeful statului are obligația să încerce să o evite, potrivit jurisprudenței CCR. Judecătorii constituționali afirmă în Decizia 85 din 2020 că spiritul Constituției este de a asigura stabilitate și nu de a „provoca” alegeri anticipate.
Senatorii și deputații se vor reuni, miercuri, să acorde votul de învestitură pentru un guvern minoritar PNL UDMR condus de Nicolae Ciucă. Cabinetul propus are nevoie să fie votat de cel puțin 234 de parlamentari pentru a fi învestit.
Dacă Guvernul Ciucă nu obține votul de încredere în Parlament, atunci Iohannis are două opțiuni:
1. Desemnează un nou candidat de premier care să încerce să formeze o majoritate parlamentară necesară învestirii unui Guvern plin.
2. Se consultă cu partidele pentru alegeri anticipate.
Potrivit Constituției, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură.
Una din condiții va fi îndeplinită în cazul în care Guvernul Ciucă nu trece de Parlament, pentru că ar deveni al doilea cabinet, după cel al lui Dacian Cioloș, care este respins de parlamentari.
Teoretic, mai rămâne să treacă cele 60 de zile de când Cioloș a cerut votul de învestitură, după care șeful statului poate să dizolve Parlamentul.
Șeful statului nu este însă obligat să recurgă la această soluție, nici chiar atunci când toate condițiile prevăzute de Constituție sunt îndeplinite. Astfel, decizia de dizolvare a Parlamentului, care duce la alegeri parlamentare anticipate, este o decizie exclusivă de voință a Președintelui României.
Decizia CCR nr.85 din 24 februarie 2020 explică faptul că alegerile anticipate există în Constituție doar ca „ultimă măsură” atunci când orice încercare de rezolvare a blocajului instituțional a eșuat și că prevederile constituționale îl imping pe șeful statului spre găsirea unei soluții, nu spre provocarea anticipatelor.
Cu alte cuvinte, Constituția încurajează evitarea anticipatelor.
Explicațiile CCR
Curtea Constituțională a decis că în cazul unei crize politice în care nu se poate forma un Guvern, șeful statului are „o obligație de diligență” în sensul de a depune toate eforturile pentru a nu dizolva Parlamentul.
Extras din decizia judecătorilor constituționali:
„Curtea reține în acest sens că o caracteristică a instituțiilor politice, a autorităților publice de rang constituțional, este stabilitatea. Pentru a asigura realizarea rolului și buna funcționare a acestora, legiuitorul constituant a prevăzut mandate a căror durată este reglementată în textele Constituției sau/și alte garanții ale stabilității instituționale. În cazul autorităților publice pentru care s-au prevăzut mandate, încetarea mandatelor înainte de termen poate interveni în cazuri excepționale, strict și limitativ reglementate la nivel constituțional, tocmai pentru conservarea stabilității instituționale și împiedicarea eventualelor abuzuri.
Dizolvarea Parlamentului constituie un astfel de caz excepțional, fiind configurată de legiuitorul constituant ca soluție extremă pentru rezolvarea unei situații de criză. Tocmai de aceea, legiuitorul constituant a reglementat, în art.89 din Constituție – Dizolvarea Parlamentului, posibilitatea, iar nu obligația Președintelui României de a dizolva Parlamentul, și numai după consultarea președinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare.
Chiar și într-o situație de criză, în sensul art.89 din Constituție, legiuitorul constituant a dat preeminență rolului Președintelui de mediator, pentru identificarea de soluții pentru numirea Guvernului, dizolvarea Parlamentului fiind configurată ca o măsură ultima ratio, atunci când orice încercare de rezolvare a blocajului instituțional a eșuat. În vederea asigurării stabilității instituționale, legiuitorul constituant a exclus, practic, posibilitatea ”provocării” unei dizolvări a Parlamentului de către Președinte. Dimpotrivă, acesta a consacrat o obligație de diligență pentru Președintele României, în sensul de a depune toate eforturile pentru păstrarea stabilității parlamentare, a ducerii până la termen a mandatului obținut prin alegeri, iar nu a scurtării lui, prin forțarea de alegeri anticipate.
De aceea, art.89 din Constituție nu exclude posibilitatea ca Președintele să formuleze mai multe solicitări de învestitură (textul constituțional referindu-se la ”cel puțin două”), dacă apreciază că în acest mod se va rezolva blocajul instituțional. Mai mult, faptul că dizolvarea Parlamentului se poate realiza numai după consultarea președinților celor două Camere ale Parlamentului și a liderilor grupurilor parlamentare (deci nu numai a partidelor parlamentare, ci și a independenților, în cazul în care aceștia și-au constituit un grup parlamentar), demonstrează caracterul excepțional al unei asemenea măsuri, care implică un grad ridicat de coeziune politică în sensul producerii efectului dizolvator.
Cu alte cuvinte, dizolvarea forului legiuitor trebuie să fie rezultatul unor negocieri și înțelegeri politice în care să fie implicate toate entitățile parlamentare și să reflecte voința comună a celor care au obținut voturile cetățenilor în urma sufragiului electoral”.
