Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis, MESAJ de ULTIMĂ ORĂ pentru românii înainte de ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană

Inquam Photos / George Calin
iohannis parlament

Președintele Klaus Iohannis vine cu un mesaj de ultimă oră înainte de ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Șeful statului vorbește despte eforturile întreprinse pentru asigurarea drepturilor românilor din diaspora.

"Retragerea, pentru prima oară, a unui stat membru din Uniunea Europeană este un moment care va influența evoluția proiectului european, antrenând o nouă dinamică la nivelul Uniunii.

Regretăm decizia Marii Britanii de a pune capăt apartenenței la Uniunea Europeană după 47 de ani, însă voința suverană a poporului britanic de a alege un alt parcurs trebuie respectată. România își exprimă speranța că Regatul Unit va rămâne un partener apropiat și un aliat de încredere, cu care împărtășim același sistem de valori.

Citește și: Avertizare METEO de ULTIMĂ ORĂ - Sunt vizate 27 de județe din România

În procesul de negocieri privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană am urmărit ca principal obiectiv protejarea drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor români care locuiesc, muncesc și studiază în Regatul Unit. Acest obiectiv este reflectat corespunzător în Acordul de retragere, care reprezintă cea mai bună soluție pentru garantarea drepturilor cetățenilor Uniunii Europene din Marea Britanie, pentru asigurarea predictibilității și certitudinii juridice. Astfel, cetățenii români din Regatul Unit vor putea continua și după Brexit să își exercite neîngrădit drepturile dobândite.

România își dorește să aprofundeze parteneriatul strategic pe care îl are cu Marea Britanie, astfel încât relația bilaterală post-Brexit să se consolideze pe dimensiunile de interes comun pentru cele două state.

În același timp, ne dorim ca Regatul Unit să reprezinte în continuare un partener strategic al Uniunii Europene și să stabilim o relație cât mai apropiată, care să reflecte legăturile puternice construite de-a lungul anilor. În acest sens, rămânem ferm angajați în negocierea și agrearea unui parteneriat ambițios, cuprinzător al Uniunii Europene cu Marea Britanie, care să acopere o arie largă de domenii.

Vom continua să urmărim și în această etapă asigurarea respectării principiilor nediscriminării, reciprocității depline și garantarea egalității de tratament pentru toți cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, inclusiv pentru cei români", transmite Iohannis.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.