Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis trage un semnal de alarmă, înainte de summit-ul NATO: România este în prima linie

klaus iohannis cotroceni

Sprijinul României pentru aderarea Ucrainei la Alianță, așa cum era prevăzut la Summitul NATO de la București, din 2008, este de neclintit, spune Klaus Iohannis în intervenția la sesiunea de deschidere summit B9-Bratislava. Iohannis a explicat că România și țările din Flancul Estic sunt în prima linie de combatere a efectelor devastatoare ale războiului declanșat de Rusia, informează Mediafax.

„În cadrul discuțiilor noastre de astăzi vom aborda teme importante atât pentru securitatea Flancului Estic, cât și pentru securitatea întregii zone euroatlantice. Coordonarea noastră este extrem de importantă înaintea Summitului NATO de la Vilnius. Formatul București 9 își păstrează valoarea adăugată – solidaritatea, dialogul și cooperarea sunt bazele puterii și rezilienței noastre comune. Viziunea noastră comună este esențială în identificarea mijloacelor necesare întăririi posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic al NATO, de la Marea Neagră la Marea Baltică, în beneficiul întregii securități transatlantice. Noi, Aliații NATO de pe Flancul Estic, ne aflăm în prima linie a descurajării efectelor negative ale războiului devastator declanșat de Rusia, cu implicații multiple pe plan securitar, umanitar, economic, alimentar și energetic”, spune Klaus Iohannis.

România este Aliatul NATO cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina

„Înțelegem clar nevoia de a ne întări apărarea națională și de a consolida postura NATO pe Flancul Estic într-un mod unitar și coherent, credibil și robust, inclusiv la Marea Neagră. Acest efort este unul la nivel și cu obiectiv transatlantic.
Trebuie să ne asigurăm că deciziile adoptate anul trecut la Madrid sunt pe deplin implementate. Și includ aici, de asemenea, deciziile referitoare la importanța strategică a Mării Negre pentru securitatea euroatlantică. Vom continua să sprijinim Ucraina atât timp cât va fi necesar. Victoria Ucrainei în acest război este obiectivul nostru principal. În același timp, sprijinul României pentru aderarea Ucrainei la Alianță, așa cum era prevăzut la Summitul NATO de la București, din 2008, este de neclintit”, adaugă șeful statului.

El afirmă că trebuie, totodată, să fie întărit sprijinul pentru partenerii vulnerabili ai NATO, mai ales pentru Republica Moldova, pentru consolidarea capabilităților sale de apărare și reziliență.

„Sunt convins că discuțiile noastre de astăzi vor deschide calea unei abordări unitare privind securitatea regiunii noastre și un Summit de succes la Vilnius”, încheie Iohannis.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.