La doar câteva zile după audierea unor foşti şefi ai Poliţiei în dosarul morţii poliţistului din coloana oficială a vicepremierului (la acea dată) Gabriel Oprea, şefa DNA anunţă că ancheta se apropie de final şi să se va da o soluţie până la finalul acestui an. Deşi Kovesi nu spune acest lucru, cel mai probabil dosarul va fi trimis în instanţă. Şefa DNA dă vina pe Curtea Constituţională pentru a explica de ce au fost nevoie de doi ani pentru finalizarea anchetei.
"S-a lucrat în acest dosar. S-a lucrat în mod constant. Noi investigăm şi condiţiile în care s-a produs moartea victimei. Avem şi infracţiunea care vizează uciderea din culpă. Din această perspectivă, s-au făcut mai multe expertize în dosar, pentru că au fost necesare şi anumite expertize tehnice pentru a stabili foarte clar circumstanţele în care s-a produs acest eveniment tragic. Dosarul este în curs de finalizare în acest moment.
Aş reaminti că în cursul anului trecut a apărut o decizie a CCR care se referă la modul în care este reglementată infracţiunea de abuz în serviciu în Codul Penal. Această decizie a determinat şi o reorientare a modului în care trebuie să facem ancheta, pentru că această decizie a schimbat puţin modul în care noi facem investigaţiile şi anume trebuie să dovedim o încălcare a unei legislaţii primare. Or la momenul în care acuzaţiile au fost formulate, ele aveau la bază un regulament privind circulaţia pe drumurile publice. Acesta este motivul pentru care ancheta a trebuit să vizeze şi alte aspecte. Suntem în curs de finalizare, nu aş putea să estimez un termen în ceea ce priveşte soluţia, nu pot să spun nici ce soluţie va fi, pentru că aceasta va fi decisă de procurorul de caz, dar cu siguranţă până la sfârşitul acestui an dosarul va fi soluţionat", a declarat Kovesi într-un interviu realizat în cadrul proiectului Once Upon a Time in Romania, realizat de Inițiativa România, în parteneriat cu revista Vice România, Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate și Ambasada Canadei în România, Bulgaria și Republica Moldova.
Pe 7 decembrie 2016, Gabriel Oprea, Petre Mazilu — administratorul firmei General MPM Impex SRL și Adrian Corcodel — șeful echipei care efectua lucrări în zona în care s-a produs accidentul în care a murit polițistul Bogdan Gigină au fost puși sub acuzare de DNA pentru ucidere din culpă.
Potrivit DNA, în seara de 20 octombrie 2015, în jurul orei 19,00, agentul de poliție Bogdan Gigină a fost implicat într-un accident de circulație în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecință a unui traumatism cranio-cerebral și facial cu fractură craniană, leziuni care i-au cauzat decesul. La momentul producerii accidentului, Bogdan Gigină făcea parte dintr-un dispozitiv de însoțire a fostului ministru Gabriel Oprea.
Anchetatorii arată că polițistul circula cu o viteză de 84 km/h, în condiții de vizibilitate redusă determinate de întuneric și ploaie. Dinamica producerii accidentului și lipsa unor manevre de frânare determină concluzia că polițistul nu a văzut obstacolele de pe carosabil (amenajările rutiere temporare) înainte de a intra în contact cu primul dintre acestea.
Procurorii mai susțin că Gabriel Oprea este cel care a impus, folosindu-se de ascendentul conferit de funcția sa și cu încălcarea dispozițiilor legale care reglementează însoțirea demnitarilor, ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată, cauză care a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul lui Bogdan Gigină.
***
Comentează