Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, i-a îndemnat luni pe decidenţi să evite "Balcanizarea" economiei digitale, avertizându-i că în caz contrar riscă o lovitură care ar putea anula 6% din economia mondială în următorul deceniu, transmite Bloomberg, citat de agerpres.
Lumea ar putea să se confrunte în curând cu un "Zid al Berlinului digital", în cadrul căruia SUA, Uniunea Europeană şi China vor adopta diferite standarde tehnologice, subliniază Kristalina Georgieva într-un discurs pregătit pentru Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD).
O astfel de situaţie ar crea o ruptură în economia digitală care ar forţa ţările sărace "să aleagă o tabără" şi ar conduce la preţuri mai mari, ceea ce ar reduce inovaţia şi serviciile, a spus Georgieva, adăugând că o astfel de decuplare ar provoca o scădere a Produsului Intern Brut cuprinsă între 3% şi 6%. În plus, un astfel de scenariu ar putea şi să consolideze poziţia dominantă a actualilor giganţi ai tehnologiei şi ar face mai dificil pentru companiile mai mici şi mai inovative să concureze cu giganţii.
De asemenea, directorul general al FMI a avertizat că intensificarea tendinţelor anti-concurenţiale în perioada pandemiei de Covid-19 ar putea reduce nivelul PIB-ului în economiile avansate cu 1% pe termen mediu. Potrivit Kristalinei Georgieva, guvernele pot ajuta la limitarea puterii de piaţă excesive via trei măsuri: intensificarea controalelor fuziunilor şi revizuirea achiziţiilor, descurajarea restricţiilor care împiedică mobilitatea muncitorilor şi îmbunătăţirea regulilor privind portabilitatea şi interoperabilitatea pentru economia digitală.
În România, Mecanismul de redresare şi rezilienţă finanţează investiţii şi reforme care se preconizează că vor transforma profund economia şi societatea acestei ţări. Printre măsurile notabile se numără următoarele: asigurarea tranziţiei către o economie verde, sprijinirea tranziţiei digitale şi consolidarea rezilienţei economice şi sociale. La capitolul sprijinirea tranziţiei digitale, planul prevede 1,5 miliarde euro pentru digitalizarea administraţiei publice în domenii-cheie precum justiţia, ocuparea forţei de muncă şi protecţia socială, mediul, gestionarea funcţiei publice şi dezvoltarea competenţelor, achiziţiile publice, securitatea cibernetică, fiscalitatea şi vama, cu construirea simultană a unei infrastructuri guvernamentale securizate de tip cloud şi eliberarea de cărţi de identitate electronice pentru 8,5 milioane de români.
Kristalina Georgieva, FMI: Evitați 'Balcanizarea' economiei digital, în caz contrar se pot anula 6% din economia mondială
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

1
Adoptarea taxelor flexibile ar putea ajuta România să depășească perioada de criză bugetară (analiză)
1

30
ASF: pensiile private cresc cu 33%, investițiile și bursa urcă puternic, iar noi asigurători se pregătesc să intre pe piața din România
30

2.660
Un IT-ist din Cluj, căutat de Nazare și Gheorghiu, după ce a construit în numai două ore un site concurent ANAF: Portalul e mai eficient!
2.660

14
România este cea mai dinamică piață de fuziuni și achiziții din Europa Centrală și de Est și își menține locul secund în regiune după volum (analiză)
14

63
Mega Image și Profi se unesc oficial într-o singură companie: ce se schimbă pentru clienți și furnizori din 1 aprilie
63

692
Putin își freacă mâinile de bucurie: Cum sunt împinse statele din Asia să cumpere petrol rusesc (Bloomberg)
692

1.850
USR ridică miza în scandalul prețului la carburanți: Ne paște dezastrul care va face certurile politice irelevante
1.850

4.756
VIDEO Emil Boc avertizează Guvernul Ilie Bolojan: „Este ultimul tren pentru România, nu va mai fi altul”
4.756

1.130
Protest în Valea Jiului - Minerii s-au blocat în subteran, au fost conviniși cu greu să iasă
1.130

2.322
„Păcăleală de 1 aprilie” la pompă: prețurile cresc fix când intră măsurile de ieftinire. Guvernul promite ieftiniri, pompele livrează scumpiri
2.322

2.047
Nu vine o criză de medicamente, ci una de prețuri. Dragoș Damian: „Medicamentele ieftine ar putea dispărea din România”
2.047

3.591
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
3.591

7.781
Scandal la ANAF: bunuri sechestrate, inclusiv 200 de mașini, au dispărut înainte de lansarea platformei de vânzări
7.781
















Comentează