Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a calificat declarațiile președintelui american Joe Biden și ale liderului ucrainean Volodimir Zelenski despre amenințarea nucleară care ar veni din partea Rusiei drept un "un torent de afirmații fără sens" care nu merită comentat.
„Mi-e greu să comentez ceea ce a spus președintele SUA în ultima vreme, la fel ca și altor observatori, în general, care se întreabă cum să interpreteze totul. Nu aș da prea multă importanță unor escapade verbale care nu au nicio bază în realitate în acest moment, a declarat șeful diplomației ruse într-un comentariu pentru "Moscova. Kremlinul. Putin" de la postul de televiziune Rossiya-1, un fragment din care jurnalistul Pavel Zarubin a postat pe fluxul său de Telegram, potrivit agenției ruse Tass.
Ministrul rus a calificat declarațiile lui Zelenski drept "un torent de aberații și mai turbulent". „Nu am nicio pregătire medicală. [Șefa Comisiei Europene] Ursula von der Leyen are o diplomă în medicină. Nu pot fi responsabil pentru starea psihologică a unor oameni care își dovedesc în mod repetat, zilnic, inadecvarea”, a adăugat Lavrov.
Anterior, Biden a declarat, în timpul unui discurs în California, că el crede că amenințarea liderului rus Vladimir Putin de a folosi arme nucleare tactice este reală.
Comentează