Leul a scăzut marţi la 4,8745 unităţi pentru un euro

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 09-02-2021

Actualizat: 09-02-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, marţi, un curs de referinţă de 4,8745 lei pentru un euro, în creştere cu 0,01% faţă de nivelul de 4,8740 lei pentru un euro consemnat luni. Dolarul a scăzut cu 0,66%, la 4,0247 lei pe unitate, potrivit news.ro.

Luni, BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,8740 lei pentru un euro, în scădere cu 0,01% faţă de nivelul de 4,8744 lei pentru un euro consemnat vineri. Dolarul a coborât cu 0,46%, la 4,0514 lei pe unitate.

Cursul mediu al BNR pentru euro aferent lunii ianuarie 2020 a fost de 4,8728 lei pe unitate.

Citește și: Probleme MAJORE pentru fostul colonel care TĂIA și SPÂNZURA la BAD a Jandarmeriei Române - Instanța a validat probele DIICOT și stabilește începerea judecății

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, a coborât marţi cu 0,66%, la 4,0247 lei pe unitate, de la nivelul de 4,0514  atins luni.

Pe 23 martie 2020, dolarul a atins un maxim istoric, de 4,5316 lei/dolar.

Lira sterlină a scăzut cu 0,05% la 5,5449 lei pe unitate, faţă de nivelul de 5,5475 lei pe unitate consemnat luni.

Francul elveţian a urcat cu 0,20% la 4,5065 lei pe unitate, comparativ cu nivelul atins luni, de 4,4973 lei pe unitate.

Aurul a fost cotat la 238,5330 lei pentru un gram, în creştere faţă de preţul înregistrat luni, de 236,4315 lei.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri