Liberalii îi ţin partea primarului penal: Ce spune PNL despre invalidarea lui Mircia Gutău

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 22-06-2016

Actualizat: 22-06-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

PNL Vâlcea consideră că decizia luată marţi de preşedintele Judecătoriei Râmnicu Vâlcea în cazul lui Mircia Gutău este o încălcare gravă a Constituţiei, "o aberaţie", se arată într-un comunicat remis marţi Agerpres. Potrivit documentului semnat de vicepreşedintele organizaţiei vâlcene a partidului, avocatul Victor Stănculescu, decizia luată marţi de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin care a fost invalidată alegerea lui Mircia Gutău în funcţia de primar, este "o aberaţie şi o încălcare gravă a Constituţiei".

"Nu ne miră faptul că aceasta decizie putea fi luata doar de magistratul Bogdan Mateescu, cel care a provocat un scandal cu fostul preşedinte Traian Băsescu, chiar la învestitura sa în funcţia de magistrat", se arată în comunicatul PNL Vâlcea. Pe de altă parte, se mai arată în comunicatul PNL, "o astfel de hotărâre nu face altceva decât să ridiculizeze magistratul care a fost preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Râmnicu Vâlcea, magistrat cu experienţă, şi care l-a validat pe Mircia Gutău". "În textul de lege invocat de preşedintele judecătoriei nu există sintagma "pe durata stabilită" deci asta nu înseamnă că Mircia Gutău nu poate fi validat pentru funcţia de primar", susţin liberalii vâlceni.

Candidatul Partidului Ecologist Român (PER), câştigătorul alegerilor din 5 iunie 2016 pentru funcţia de primar al Râmnicului, Mircia Gutău, a fost invalidat de instanţă, se arată într-un comunicat remis miercuri AGERPRES de Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Primarul ales al municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a declarat marţi pentru AGERPRES că va contesta decizia Judecătoriei prin care i-a fost invalidată alegerea la scrutinul din 5 iunie, menţionând totodată că deţine toate actele necesare "validării alegerii sale". "Nu înţeleg decizia instanţei, sincer dacă aveau nelămuriri mi le puteau foarte bine solicitau. Eu am toate actele necesare şi la care face referire decizia instanţei pe care am să le depun mâine la prima oră", a spus Gutău.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri