Premium
Alexandru Muraru, deputat PNL și primvicepreședintele PNL Iași, este de părere că actul de la 23 august 1944 merită să înceapă să fie aniversat. Muraru este doctor în ştiinţe politice, cercetător ştiinţific şi cadru didactic în Departamentul de Ştiinţe Politice, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. El a publicat un editorial pe site-ul postului TV Digi24.ro, în care explică pe larg de ce are o astfel de opinie. Alexandru Muraru este de părere că momentul 23 august nu are nicio legătură cu comunismul.
Redăm mai jos argumentele politicianului:
„Cred că a sosit timpul ca numele actului de la 23 august 1944 să fie redat pentru bulevarde, parcuri, piațete etc. sau unor monumente de for public pentru că acesta, judecat drept și obiectiv, nu are nicio legătură cu comunismul, ci cu un erou si cu valorile fundamentale ale României si ale Europei.
23 august 1944, așa cum spunea Regele, a fost cel mai falsificat act din toată istoria noastră națională. Tot regele aprecia că acesta nu a fost o lovitură de stat, iar terminologia preferată de suveran era „actul de la 23 august 1944.
În istoriografia internațională asupra conflagrației mondiale, ponderea actului de la 23 august 1944 a rămas redusă. Acest deznodământ istoriografic s-a datorat mai multor factori. Principalele cauze au decurs din valurile de manipulări și propagandă comunistă care au slăbit semnificativ impactul lui „23 august 1944”.
În același timp, România a fost declarată oficial, alături de Germania și de ceilalți aliați înfrânți ai Axei, la pacea de la Paris din februarie 1947 o națiune învinsă.
Ziua aceasta trebuie înțeleasă ca o colosală lovitură dată Germaniei și ca un ajutor inestimabil pentru Aliați.
Practic, odată cu ieșirea din alianța cu naziștii, frontul a fost scurtat cu aproximativ 500 km, iar operațiunile aliaților au beneficiat de o reducere cu aproape 6 luni întregului Război. După exemplul României, ultimii aliați ai Berlinului – Finlanda, Bulgaria şi Ungaria părăsesc tabăra naziștilor și astfel devină aproape clară înfrângerea lui Hitler.
Începând cu 23 august 1944, în următoarele 260 de zile, trupele românești – însumând aproape 540.000 de militari – au parcurs peste 1500 de kilometri până în podișul Boemiei, au eliberat peste 4000 de localități din Ungaria, Cehoslovacia, Austria; costurile au fost masive, nu mai puțin de 170.000 de militari (morți, răniți, dispăruți), în vreme ce efortul financiar s-a cifrat la aproape un miliard de dolari – de patru ori bugetul României din 1938.
Interpretarea postbelică internațională a actului de la 23 august 1944 poate fi citită prin prisma recunoașterii meritelor regelui de către aliați. Faptul că Mihai I a fost distins, la relativ scurt timp după titratul eveniment, cu cele mai importante ordine ale SUA, URSS și Marea Britanie adaugă un unghi semnificativ de interpretare potrivit căruia marile puteri au apreciat consistent actul de la 23 august 1944, cel mai probabil datorită consecințelor sale operațional-militare pentru frontul de vest și cel sudic european.
Așadar, un eveniment cardinal din istoria noastră este ocultat, marginalizat și nevalorificat din cauza interpretării distorsionate pe care propaganda comunistă i-a conferit-o.
23 august 1944 nu a fost nici pe departe „o poartă de intrare a comunismului în România” așa cum, tendențios, s-a afirmat. Preluarea puterii de către sovietici și comuniștii autohtoni pe fondul împărțirii sferelor de influență, detronarea Regelui Mihai după câțiva ani încărcați de conflicte cu comuniștii, fac din titratul eveniment de acum 75 de ani o încercare cu adevărat temerară și virtuoasă pe care Suveranul a condus-o și a înfăptuit-o în cel mai important moment al vieții sale.
Pentru toate acestea, cred că merită ca actul de la 23 august 1944 să înceapă să fie aniversat, nu comemorat și nu evitat. Cum evidențiază în aceste zile canalul internațional american, History, într-un reușit spot media, cea de-a 75-a aniversare a loviturii de stat anti naziste s-a făcut prin prisma celui mai curajos monarh al Europei în acele vremuri.
Cred că a sosit timpul să punem acest moment remarcabil în dreptul Regelui Mihai, prin el prezervând nu doar memoria sa, dar și maturitatea democrației românești.
Cred că a sosit timpul ca numele actului de la 23 august 1944 să fie redat (pentru bulevarde, parcuri, piațete etc) sau unor monumente de for public pentru că acesta, judecat drept și obiectiv, nu are nicio legătură cu comunismul, ci cu un erou care a marcat pentru totdeauna soarta României și a Europei.
Prin recunoașterea, aniversarea și valorificarea acestui eveniment, România, ca stat membru al NATO și UE, arată mai multă compatibilitate cu valorile europene și euro-atlantice.
Totodată, acest lucru ar întări valorile pe care România și le-a asumat de națiune tolerantă, luptând pentru libertățile civile și adevăr.
Memoria noastră națională este comună cu memoria întregului continent european pentru că țara noastră, prin actul curajos al Regelui Mihai I, s-a alăturat Aliaților occidentali înaintea instaurării comunismului.”
