Liderii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) s-au întâlnit, marţi, cu reprezentanţii unei importante instituţii de recuperări creanţe pentru a discuta modalităţi de sprijinire a persoanele fizice care apelează la procedura insolvenţei, potrivit unui comunicat remis de ANPC, notează Agerpres.
"Tema principală a discuţiei a fost identificarea modalităţilor prin care compania poate deveni un partener de dialog în vederea sprijinirii cetăţenilor care apelează la procedura insolvenţei pentru persoane fizice", se menţionează în document.
În cadrul întâlnirii, reprezentanţii companiei de recuperare creanţe au adus la cunoştinţa ANPC o serie de măsuri deja luate pentru a veni în sprijinul debitorilor pe parcursul stării de alertă, precum şi disponibilitatea identificării de noi instrumente favorabile clienţilor de bună credinţă ce apelează la procedura insolvenţei, modalitate de soluţionare a imposibilităţii de plată care depăşeste 90 de zile, conform Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
La discuţii au participat preşedintele ANPC, Eduardt Cozminschi, directorul general al ANPC, Paul Anghel, secretarul general Eduard Olteniceanu şi şeful Direcţiei de Insolvenţă a Persoanelor Fizice a ANPC, Dana Munteanu.
ANPC va continua acţiunile sale de consiliere gratuită a persoanelor care au întârzieri mai mari de 90 de zile la plata datoriilor şi caută noi căi de dezvoltare a activităţii desfăşurate de Direcţia de Insolvenţă a Persoanelor Fizice, se precizează în comunicatul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
Liderii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor s-au întâlnit cu reprezentanţii unei importante instituţii de recuperări creanţe
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

11
O treime dintre români se tem că nu vor avea suficiente venituri la pensie (analiză)
11

2.030
Se conturează o ipoteză în cazul medicului ucis: anchetatorii suspectează că autorul ar putea fi o femeie, dar polițiștii au mai multe variante în lucru
2.030

1.459
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
1.459

36
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit în Capela Tinerilor și a predicat despre Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca
36

2.937
Drumul scurt dintre audieri și ștreang: Un tânăr din Iași a murit la scurt timp după ce a fost audiat într-un caz vechi de 10 ani
2.937

45
Cal legat și abandonat, fără apă şi hrană, salvat de poliţişti într-o intervenţie de urgenţă
45

6.215
Moment astrologic rar: 'Luna Roz' activează energia succesului - 5 zodii dau lovitura în aprilie
6.215

2.294
FOTO Cine este procurorul Rareș Stan, omul-cheie din dosarul tezaurului de la Coțofenești. A instrumentat cazuri grele
2.294

55
Poliţist lovit în cap în timpul unei intervenţii
55

63
Opt persoane reţinute în urma percheziţiilor într-un caz cu infracţiuni silvice
63

2.406
Activistul '#rezist' Cristian Dide, în centrul unui caz atipic: droguri cumpărate 'din spirit civic' și trimise la DIICOT! Prietenul l-a denunțat
2.406

4.670
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
4.670

49
ANAF avertizează asupra apelurilor telefonice frauduloase în numele instituției
49
















Comentează