Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liderii UE au ajuns la un acord privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră

BBC
Charles Michel

Liderii UE au ajuns la un acord privind un obiectiv mult mai ambiţios de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, a anunţat vineri într-o postare pe Twitter preşedintele Consiliul European, Charles Michel, transmit DPA şi Reuters, potrivit AGERPRES.

"Europa este lider în lupta contra schimbărilor climatice. Am decis reducerea emisiilor noastre de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030", a precizat Charles Michel, după mai mult de zece ore de negocieri, la summitul european început joi la Bruxelles.

Blamat în România, susţinut din Ungaria - Presa maghiară, despre Colţescu: 'Je suis român'


Acest obiectiv va înlocui actuala ţintă a blocului comunitar de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 40% până în 2030, faţă de nivelul din 1990. Parlamentul European trebuie să aprobe noul obiectiv.

Propunerea privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030 a fost făcută în septembrie de Comisia Europeană, dar unele state membre, cum ar fi Polonia, s-au opus.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat acordul, apreciind că acesta "pune UE în mod clar pe calea spre neutralitate climatică în 2050".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.