Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liderul catolicilor ucraineni de rit oriental doreşte o vizită a Papei Francisc, ca un 'mesager al păcii'

vaticannews
papa francisc

Liderul catolicilor ucraineni de rit oriental, arhiepiscopul Sviatoslav Şevciuk, l-a invitat pe Papa Francisc să viziteze Ucraina, descriind o astfel de vizită drept un gest uriaş care ar putea aduce pacea în această perioadă de tensiuni cu Rusia, vizită ce are însă puţine şanse să se materializeze, relatează Reuters.

Adresându-se marţi presei prin videoconferinţă de la Kiev, arhiepiscopul Sviatoslav Şevciuk a insistat că nu trebuie să se aştepte întrunirea unor condiţii ideale pentru o asemenea vizită pe care o doreşte chiar în circumstanţele actuale. ''Ne-am exprimat de mai multe ori dorinţa ca Sfântul Părinte să viziteze Ucraina. L-am invitat şi am repetat-o adesea. Suntem încrezători. Gesturile sunt foarte importante şi vizitarea Ucrainei ar fi un gest foarte puternic pentru întreaga umanitate''. a afirmat arhiepiscopul catolic.

''Oamenii spun că dacă Papa vine în Ucraina războiul se va termina. Ei văd gestul unei vizite papale ca pe un mesager al păcii'', a adăugat el, relatează Agerpres.ro.

Papa Francisc a condus pe 26 ianuarie o zi de rugăciune pentru pacea în Ucraina, îndemnând ca dialogul să prevaleze în faţa intereselor partizane. Rusia a comasat importante forţe militare la graniţa cu această ţară, dar neagă că ar plănui o invazie, în timp ce negociază cu Occidentul o nouă arhitectură de securitate europeană.

Pentru a vizita Ucraina, ţară predominant ortodoxă, cu numai circa 10% din populaţia de confesiune catolică, Papa Francisc are nevoie de o invitaţie din partea guvernului de la Kiev şi a autorităţilor religioase ortodoxe. Este însă puţin probabil ca Rusia şi Biserica Ortodoxă de la Moscova, ce are legături strânse cu Kremlinul, să considere binevenită o astfel de vizită, care ar putea complica demersul suveranului pontif de îmbunătăţire a relaţiilor cu Biserica Ortodoxă Rusă.

În prezent se fac planuri pentru o a doua întâlnire între suveranul pontif şi patriarhul rus Kirill. Întâlnirea lor din Cuba în 2016 a fost prima a unui papă cu un patriarh rus după marea schismă din anul 1054.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.