DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis: 'PNL încearcă prin orice mijloace să acopere subiectele importante'

simonis

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a declarat, luni, că liberalii "s-au supărat foarte tare" că a fost respinsă, săptămâna trecută, iniţiativa PNL privind executarea pedepselor cu închisoarea la domiciliu şi au solicitat introducerea pe ordinea de zi a plenului Camerei a unor "proiecte foarte vechi semnate de reprezentanţi ai mai multor partide", potrivit Agerpres.

"Am văzut o reacţie furibundă a celor de la PNL care încearcă prin orice mijloace să acopere subiectele importante ale zilei. I-am văzut extrem de supăraţi astăzi şi explicaţia pe care o găsesc eu pentru această supărare este că au pregătit un proiect de lege prin care încercau ca membrii Guvernului, membrii PNL din instituţiile deconcentrate, care fac achiziţii frauduloase în această perioadă, să poată executa la domiciliu pedepsele cu închisoarea, pedepsele de până la 7 ani. Săptămâna trecută am respins în regim de urgenţă în Comisia juridică această iniţiativă, am introdus-o pe ordinea de zi de plen, eu am cerut, şi am respins-o cu o largă majoritate. S-au supărat foarte tare pe faptul că nu-şi pot scăpa membrii de partid care dau tunuri şi astăzi au cerut introducerea pe ordinea de zi de miercuri a unor iniţiative foarte vechi semnate de reprezentanţi ai mai tuturor partidelor politice, propunere cu care am fost de acord", a afirmat Simonis, în replică la declaraţia liderului deputaţilor liberali, Florin Roman.

El a precizat că PSD a cerut ca în şedinţa de plen de miercuri acestea să fie respinse.

Citește și: Semnal grav al unui fost șef SIE: Anumiți lideri politici s-au folosit de coronavirus pentru a-și consolida puterea

"În acelaşi timp, nu i-am văzut pe cei de la PNL să vorbească de o iniţiativă tot a PNL care este la Camera Deputaţilor, mai recentă, prin care se instituie din nou ca pedeapsa cu închisoarea să poată fi ispăşită la domiciliu, iar în weekend-uri să fie ţinuţi în centre speciale, probabil centre SPA. (...) Nu i-am văzut să ceară introducerea pe ordinea de zi a acestui proiect. Am cerut noi, astfel încât miercuri să se respingă şi această iniţiativă prin care PNL încearcă să-şi protejeze tunurile date în această perioadă în care oamenii mor de COVID şi de alte probleme", a mai spus Simonis.

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a anunţat luni că a solicitat Comitetului liderilor suplimentarea ordinii de zi a Comisiei juridice a Camerei cu şase proiecte iniţiate de social-democraţi, pentru ''respingerea acestor 'bombe' lăsate de PSD în Parlament''.

"Astăzi, la Comitetul liderilor, am solicitat suplimentarea ordinii de zi cu şase proiecte, pe care noi le numim 'bombe', lăsate de PSD la Comisia juridică, pe care le-au îngropat în sertarele acestei comisii şi care pot exploda în orice moment", a declarat Roman, într-o conferinţă de presă.

Printre proiectele enumerate de Roman se află cel prin care parlamentarii PSD propun modificarea sporurilor şi scăderea pedepselor pentru infracţiuni, un proiect "marca Eugen Nicolicea", care prevede scoaterea de sub incidenţa penală a infracţiunilor de serviciu şi corupţie în cazul senatorilor şi deputaţilor. Un alt proiect introdus pe ordinea de zi, care aparţine senatorului PSD Şerban Nicolae, propune, potrivit lui Roman, "reglementarea puşcăriei la domiciliu în faza de arest preventiv pentru majoritatea infracţiunilor şi totodată proiectul respectiv îngrădeşte drastic situaţiile în care un judecător va putea dispune arestul preventiv pentru diferite infracţiuni în România".

Camera Deputaţilor a respins, miercurea trecută, în unanimitate, proiectul privind executarea la domiciliu a pedepsei închisorii şi supravegherea prin brăţară electronică, iniţiat de senatorul PNL Alina Gorghiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.