Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Liderul separatist catalan face anunțul SUPREM: Când s-ar putea proclama independența Cataloniei

www.irishtimes.com
referendum Catalonia

Liderul separatist catalan Carles Puigdemont a afirmat - într-un interviu difuzat miercuri - că guvernul său se pregăteşte să declare independenţa acestei regiuni a Spaniei probabil "la sfârşitul săptămânii", relatează France Presse.

"Vom declara independenţa la 48 de ore după numărarea rezultatelor oficiale ale referendumului", a declarat el într-un interviu acordat BBC, primul difuzat după votul de duminică, conform Agerpres.

"Aceasta probabil se va termina când ne vom fi recuperat voturile din străinătate", a precizat el, "deci vom acţiona la sfârşitul săptămânii sau la începutul săptămânii viitoare".

Citește și: Republica Moldova, la un pas să primească o mare LOVITURĂ din partea Parlamentului European: Ce ajutor uriaș îi va fi retras Chișinăului

Puigdemont a declarat că o reacţie de opoziţie din partea guvernului central ar constitui o "nouă greşeală" care s-ar adăuga unei "lungi liste de erori".

"După fiecare din aceste erori, noi am ieşit întăriţi", a spus liderul separatist. "Nu numai pentru că timpul a trecut, ci şi pentru că în fiecare săptămână, la fiecare eroare, noi obţinem mai mult sprijin din partea societăţii."

Duminică, la încheierea scrutinului, Puigdemont asigurase că "milioane" de persoane se mobilizaseră pentru a participa la referendumul privind autodeterminarea regiunii, în pofida interzicerii sale oficiale.

Prin această consultare, cetăţenii Cataloniei au "dreptul să aibă un stat independent care să ia forma unei Republici", a spus el.

Acest referendum nu fost totuşi însoţit de niciuna din garanţiile care însoţesc scrutinurile electorale, statul spaniol controlând întreaga infrastructură care i-ar fi permis să prezinte rezultate credibile. Nicio comisie electorală nu a supervizat organizarea, numărarea voturilor nu a fost transparentă, votul nu a fost secret etc.

Spania, deja expusă separatismului de o parte a societăţii basce în nord, trăieşte de la începutul lunii septembrie criza sa politică cea mai gravă după lovitura de stat militară eşuată din 23 februarie 1981.

Citește și: Reacție incredibilă a unui milionar celebru, în timpul masacrului de la Las Vegas: 'E timpul să îmi iau și eu arma și să mă întorc' - VIDEO

La 6 septembrie, parlamentul catalan adoptase o lege pentru a organiza acest referendum în pofida interzicerii sale, argumentând cu faptul că separatiştii îl cer din 2012.

Duminică seara, Mariano Rajoy îl desemnase - fără a-l numi - pe Puigdemont drept unul dintre responsabilii evenimentelor din cursul zilei, apreciind că acesta promovase "încălcarea legii şi ruperea coabitării armonioase între comunităţi". "Nu căutaţi alţi vinovaţi, nu există", adăugase premierul spaniol.

Puigdemont şi întregul executiv catalan sunt vizaţi deja de o anchetă penală pentru "nesupunere, încălcarea atribuţiilor şi deturnare de fonduri publice" în legătură cu organizarea referendumului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.