Cu mult înainte de a deveni un star mondial alături de "Hamilton", Lin-Manuel Miranda se dusese deja Broadway-ul cu "In the Heights", un musical debordând de pop latino şi de salsa, care aduce un omagiu cartierului newyorkez unde artistul a crescut, informează AFP, citat de agerpres.
Adaptarea acestui musical pentru marele ecran, care va fi lansată joi în Statele Unite, este una dintre rarele producţii ale unui studio major de la Hollywood (Warner Bros în acest caz) care prezintă poveşti şi vedete latino-americane.
"Înseamnă mult şi cred că acesta este începutul unui val latino care, sper, va deschide calea pentru alte filme de acest gen", a declarat actriţa mexicană Melissa Barrera, una din vedetele distribuţiei.
"De îndată ce au început să caute actori pentru acest film, mi-am spus că nu sunt multe pelicule care să ne ofere această trambulină, aşa că toată lumea va dori să dea probă", îşi aminteşte ea.
Faimoasă pentru rolurile sale din telenovelele mexicane, Melissa Barrera a obţinut rolul Vanessei, o stilistă aspirantă care visează să părăsească "barrio-ul" Washington Heights, din vârful nordic al Manhattanului, pentru lumea şic a modei din New York.
Bărbatul pe care îl iubeşte este Usnavi (Anthony Ramos), proprietarul unui magazin de cartier care visează să reconstruiască barul de pe plajă al tatălui său din Republica Dominicană, în timp ce prietena lor portoricană, Nina (Leslie Grace), a reuşit să intre la prestigioasa universitate americană Stanford însă tânjeşte după cartierul său.
Lin-Manuel Miranda, de origine portoricană, cu o lungă istorie în promovarea comunităţii sale în lumea divertismentului, a scris prima versiune a "In the Heights" când era încă student.
Musicalul a fost pus în scenă pe Broadway în 2008, unde a făcut furori, obţinând 13 nominalizări la Premiile Tony şi deschizând calea către succes pentru "Hamilton", faimosul musical dedicat lui Alexander Hamilton, unul dintre părinţii fondatori ai SUA.
În pelicula "In the Heights", în regia lui Jon M. Chu ("Crazy Rich Asians"), Lin-Manuel Miranda face chiar el parte din distribuţie, putând fi admirat în rolul unui vânzător de îngheţată.
Deşi 18,5% din populaţia Statelor Unite este considerată "hispanică", actorii de origine latino-americană au obţinut doar 5,4% din rolurile principale anul trecut, potrivit unui studiu despre diversitate de la Hollywood, realizat anual de universitatea UCLA.
Adaptarea cinematografică a musicalului este filmată cu precădere pe străzile colorate din Washington Heights, la doar câteva străzi distanţă de locul în care a crescut Lin-Manuel Miranda.
Filmul urma să fie lansat iniţial sub preşedinţia lui Donald Trump, a cărui politică privind imigraţia i-a vizat în special pe aceşti "visători" cărora le este dedicat "In the Heights", însă pandemia de coronavirus a afectat calendarul apariţiei în cinematografe.
Lin-Manuel Miranda îşi celebrează originile latino-americane în 'In the Heights'
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

3.634
Adriana Săftoiu răspunde acuzațiilor după ce s-a spus că a cheltuit banii publici în nume personal: 'Acel card nu este la mine. Se folosește pentru protocol'
3.634

6.760
Șefa TVR, implicată într-un scandal uriaș: după ce a afirmat că are salariul prea mare, e acuzată că a cheltuit banii publici în nume personal
6.760

54
Artemis 2. Aproape 400.000 de turiști sunt așteptați în Florida pentru a asista la decolare
54

23
Bruce Springsteen l-a criticat pe Trump, „cel mai bogat om din America”, într-un discurs aprins la deschiderea turneului din Minneapolis: „Avem un preşedinte care nu poate suporta adevărul”
23

55
O destinație turistică populară din Europa a dublat taxele pentru turiști
55

20
Tiger Woods spune că va cere tratament după ce a pledat nevinovat pentru că a condus băut
20

15
Conferinţa cercetării ştiinţifice din Academia Română - miercuri şi joi, în aula instituţiei
15

63
Piloții de elicopter care au survolat lângă casa lui Kid Rock nu au fost suspendați
63

29
Roboții cu ADN ar putea administra medicamente și elimina virușii din organism
29

27
Un judecător a blocat decizia lui Trump de a opri finanţarea posturilor publice de radio şi televiziune
27

34
Evenimente astronomice spectaculoase. 'Luna Roz' și 'Luna Albastră'
34

42
Noutăţile de aprilie pe Netflix - "Apex", un film despre supravieţuire şi curaj cu Charlize Theron, sezonul 2 din "BEEF", documentarul "Ronaldinho: The One and Only"
42

3.464
Sărutul pe mâna femeii este considerat drept agresiune. Spania pune la zi un gest de politețe din cele mai vechi timpuri
3.464
















Comentează