DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Lisabona şi Madridul vor un acord asupra planului de relansare al Uniunii Europene

romania uniunea europeana ue

Premierul portughez Antonio Costa şi spaniol Pedro Sanchez au făcut apel luni la partenerii lor europeni să adopte în iulie planul de relansare al UE destinat să surmonteze criza provocată de pandemia de coronavirus, potrivit AFP.

"Dacă vrem să depăşim această criză rapid (...), trebuie să ajungem la acest acord cu urgenţă", a declarat şeful guvernului portughez, la finalul unei discuţii cu omologul său spaniol, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Alexandru Rafila a reacționat după decizia CCR: Cred că trebuie să ne concentrăm puțin să învățăm, să educăm oamenii, să insistăm asupra măsurilor preventive pe care trebuie să le luăm

"Ştiu că va fi o negociere dificilă, dar trebuie să ajungem la un acord în iulie, în cadrul consiliul de la 17 şi 18 iulie, asupra planului de relansare şi asupra bugetului multianual", a insistat Sanchez în timpul unei conferinţe de presă comune cu Costa la Lisabona.

Viitorul Consiliu European, primul summit faţă în faţă al celor 27 de lideri din UE după izolare, va aborda adoptarea în unanimitate a planului de relansare de 750 de miliarde de euro propus de Comisia Europeană.

Această propunere, considerată "inteligentă şi echilibrată" atât de Costa, cât şi de Sanchez, este sprijinită de bugetul pe termen lung al Uniunii Europene (2021-2027) de o valoare de 1.100 de miliarde euro.

Citește și: Rareș Bogdan a izbucnit: Gata cu capul plecat, România trebuie să stea în primul rând în Europa

Planul de relansare, de care vor beneficia înainte de toate ţările de Sud, cele mai afectate de criza COVID-19, suscită numeroase rezerve printre cele patru ţări supranumite 'frugale': Olanda, Austria, Suedia şi Danemarca.

După ce l-a primit pe omologul său spaniol, Antonio Costa urmează să se întâlnească marţi la Lisabona cu şeful guvernului italian Giuseppe Conte şi are prevăzută apoi o vizită luni la Haga pentru a discuta cu premierul olandez Mark Rutte.

În paralel, Sanchez s-a declarat "rezonabil de optimist" în legătură cu subiectul candidaturii ministrului său al Economiei, Nadia Calvino, la preşedinţia Eurogrupului.

Citește și: Gabriela Firea a făcut anunțul: Începand de astăzi și-au deschis porțile .

Nadia Calvino, care încearcă să îi succeadă în funcţie portughezului Mario Centeno, are sprijinul Lisabonei, a confirmat luni Costa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.