Guvernul mişcării islamiste Hamas a anunţat duminică un bilanţ de 13.000 de persoane ucise în bombardamentele israeliene asupra Fâşiei Gaza de la începutul războiului, transmit France Presse şi Reuters. Dintre care peste 5.500 de copii şi 3.500 de femei. De partea cealaltă, cinci soldaţi israelieni au fost ucişi în luptele din Fâşia Gaza, a anunţat armata israeliană, ridicând la 64 numărul soldaţilor ucişi de la începutul războiului.
STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Israel.
UPDATE 20 noiembrie, ora 13.56 - Situația oamenilor care trăiesc în adăposturile din Gaza a devenit „fără scăpare” din cauza ploilor abundente, a anunțat o agenție ONU.
Mesajul a fost transmis pe rețelele sociale de Agenția Națiunilor Unite pentru Ajutorare și Lucrări. Reprezentanții agenției au prezentat o serie de imagini care arată o stradă inundată pe care se află numeroși oameni.
„Situația din adăposturi este sub limita de trăit. Oamenii nu au opțiuni. Umanitatea trebuie să prevaleze", a transmis agenția. Agenția ONU a mai anunțat că aproape 884.000 de oameni trăiesc în 154 de adăposturi din Gaza.
UPDATE 20 noiembrie, ora 13.30- Imaginile postate pe rețelele de socializare arată pagube extinse la baza Biranit a IDF din nordul Israelului în urma unui atac cu rachetă Hezbollah din Liban. Continuarea aici.
UPDATE 20 noiembrie, ora 12.47 - Israelul a intensificat duminică acuzaţiile de abuzuri ale Hamas la cel mai mare spital din Fâşia Gaza, afirmând că o tânără de 19 ani, care era soldat captiv, a fost executată şi doi ostatici străini au fost deţinuţi într-un loc care a fost în centrul ofensivei sale devastatoare de şase săptămâni, relatează Reuters, informează News.ro. Continuarea aici.
UPDATE 20 noiembrie, ora 12.20 - Iranul neagă acuzaţiile Israelului conform cărora Teheranul ar fi implicat în capturarea, în sudul Mării Roşii, a unei nave tip cargo - ce aparţine Regatului Unit şi care este operată de niponi - de către rebelii houthi din Yemen, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Nasser Kanaani, în timpul unei conferinţe de presă, informează Reuters.
"Am spus de nenumărate ori că grupuri de rezistenţă din regiune acţionează independent şi spontan, în baza intereselor lor şi ale poporului lor", a afirmat Kanaani, adăugând că afirmaţiile Tel Avivului sunt menite să distragă atenţia de la "înfrângerea ireparabilă" a Israelului în lupta sa împotriva Hamas în Fâşia Gaza.
UPDATE 20 noiembrie, ora 12.00 - Peste 100 de persoane evacuate din Gaza vor ajunge în Turcia, luni, inclusiv zeci de pacienți care vor primi tratament medical în această țară, au declarat ministrul turc al Sănătății și purtătorul de cuvânt al Ministerului turc de Externe. 61 de pacienți, însoțiți de 49 de rude, au sosit în Egipt din Gaza, duminică seara și urmează să fie trimiși, luni, spre Ankara, după ce și-au petrecut noaptea la spitalul Al Arish, a declarat ministrul Sănătății, Fahrettin Koca, potrivit Reuters.
UPDATE 20 noiembrie, ora 10.40 - Secretarul Apărării din Statele Unite ale Americii, Lloyd Austin, a ajuns luni, din nou, la Kiev pentru a se întâlni cu liderii ucraineni. „SUA vor continua să fie alături de Ucraina în lupta pentru libertate împotriva agresiunii Rusiei”.
UPDATE 20 noiembrie, ora 09.55 - Trei comandanți Hamas au fost uciși în timpul operațiunilor militare din Gaza, au anunțat oficiali din Israel. De asemenea, avioanele de vânătoare dirijate de IDF și de Autoritatea israeliană pentru valori mobiliare i-au vizat pe luptătorii și infrastructura Hamas din regiune. Trupele israeliene au găsit un „depozit de arme", care a fost „lovit" de un avion al IDF, mai scrie în comunicatul militarilor israelieni.
UPDATE 20 noiembrie, ora 09.20 - Zeci de bebeluși prematuri, evacuați în weekend din spitalul Al Shifa din Gaza, sunt mutați luni în Egipt, potrivit Sky News. Unitatea medicală din Gaza a fost în centrul luptelor dintre armata israeliană și luptătorii Hamas.
UPDATE 20 noiembrie, ora 09.14 - Membri ai cabinetului israelian de război, printre care premierul Benjamin Netanyahu, se vor întâlni cu rudele ostaticilor luaţi de mişcarea islamistă palestiniană Hamas în 7 octombrie, a relatat luni cotidianul The Times of Israel, citat de DPA. Întâlnirea urmează să aibă loc luni seară.
UPDATE 20 noiembrie, ora 08.50 - Comunitatea internaţională trebuie să acţioneze de urgenţă pentru a pune capăt "catastrofei umanitare" care se desfăşoară în Gaza, a declarat luni ministrul afacerilor externe chinez, Wang Yi, în faţa unor diplomaţi din ţări arabe şi majoritar musulmane, informează AFP.
UPDATE 20 noiembrie, ora 08.20 - Personalul unuia dintre cele mai mari spitale din nordul Gazei face apel la ajutor urgent de la ONU și Crucea Roșie, după ce forțele israeliene ar fi înconjurat unitatea medicală și au bombardat zona, ucigând cel puțin opt persoane în complexul spitalicesc, conform Al Jazeera. Continuarea aici.
UPDATE 20 noiembrie, ora 07.43 - Fostul șef al Corpului Gărzilor Revoluționare din Iran a avertizat că „noi fronturi de război” s-ar putea deschide dacă Israelul își continuă ofensiva în Gaza.
UPDATE 20 noiembrie, ora 07.10 - Potrivit agenției de presă Wafa, forțele israeliene au luat cu asalt Deir al-Ghusun și orașul vecin Attil, în partea de nord-vest a Cisiordaniei ocupate, arestând cel puțin 30 de muncitori palestinieni care erau originari din Gaza.
UPDATE 20 noiembrie, ora 01.35: Autoritatea Palestiniană lansează acuzații grave: Israelul a fabricat dovezi pentru a-și justifica atacul asupra Gaza
Autoritatea Palestiniană difuzează un document în care susține în mod fals că o investigație preliminară a Poliției Israelului a dezvăluit că Israelul a „fabricat” materiale media pentru a-și justifica atacul asupra Gaza, notează Times of Israel.
Într-o declarație a ministerului său de externe, AP afirmă că elicopterele israeliene au bombardat civili israelieni pe 7 octombrie, în timpul festivalului de muzică Supernova
Comentează