Centrala nucleară Zaporojie din Ucraina a fost afectată de o explozie în apropierea sălii motoarelor, cauzată de minarea perimetrului din jurul centralei. Aceste acțiuni sunt un real pericol și pot avea consecințe grave. Frontul este în continuare sub atac, dar informațiile sunt limitate înaintea unei eventuale contraofensive ucrainene. Între timp, există o intensă activitate oficială și diplomatică după scurgerea de documente de la Pentagon. STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de război în timpul zilei de vineri, 14 aprilie 2023, pe măsură ce apar.
UPDATE 14 aprilie, ora 22.55: Medvedev amenință: 'Polonia va dispărea împreună cu premierul ei stupid, în cazul unui conflict între Rusia şi NATO'
În cazul unei ciocniri directe între Rusia şi NATO, Polonia va dispărea, având în vedere rolul ei de avanpost al NATO în Europa. Această declaraţie a fost făcută de vicepreşedintele Consiliului Securităţii Federaţiei Ruse Dmitri Medvedev, într-un cont pe Twitter în limba engleză, comentând afirmaţiile prim-ministrului polonez Mateusz Morawiecki.
UPDATE 14 aprilie, ora 22.32: Ucraina a 'luat foc' după declarațiile lui Viktor Orban: 'Ungaria primește sume importante de la UE pentru sprijinirea stabilității sale economice'
Secretarul de presă al Ministerului de Externe al Ucrainei, Oleg Nikolenko, a spus că afirmațiile făcute de primul ministru al Ungariei, Viktor Orbán, referitoare la faptul că Ucraina este o țară inexistentă în plan financiar, sunt cinice.
UPDATE 14 aprilie, ora 22.31: Cele opt tancuri Leopard 2 canadiene promise Ucrainei au ajuns în Polonia
Cele opt tancuri Leopard 2 pe care Canada le-a promis Ucrainei pentru a o ajuta în lupta împotriva invaziei ruse au ajuns în Polonia, a anunţat vineri ministrul canadian al apărării, Anita Anand, relatează AFP, informează Agerpres.
În februarie, Ottawa a indicat că dublează numărul acestor tancuri de concepţie germană promise Kievului luna precedentă. Aceste vehicule blindate de 55 de tone sunt una dintre componentele cheie ale arsenalul canadian şi printre cele mai avansate echipamente ale sale.
"Este oficial: cele opt tancuri de luptă Leopard 2 promise de Canada Ucrainei au ajuns în Polonia", a scris pe Twitter ministrul Anita Anand.
"Vom continua să fim solidari cu Ucraina şi să furnizăm ucrainenilor instrumentele de care au nevoie pentru a lupta şi a câştiga acest război", a mai scris ea.
La sfârşitul lui martie, primele tancuri grele germane şi britanice, 18 Leopards şi 14 Challenger, au ajuns în Ucraina, un aport de forţe dorit de mult timp de Kiev pentru a face faţă invaziei ruse.
Spania a anunţat la scurt timp după aceea că va livra Ucrainei cele şase tancuri Leopard promise "după săptămâna Paştelui" catolic.
La rândul lor, Statele Unite ar urma să livreze 31 de tancuri M1A1 Abrams, dar nu înainte de toamnă, reaminteşte AFP.
UPDATE 14 aprilie, ora 22.28: Ucraina primeşte fonduri suplimentare în valoare de cinci miliarde de dolari, a anunţat premierul Denis Şmihal
Ucraina a primit promisiuni de finanţare suplimentară în valoare de cinci miliarde de dolari, pentru a-şi susţine lupta împotriva Rusiei, în urma unor "întâlniri fructuoase" care au avut loc la Washington în această săptămână, a declarat, vineri, premierul Denis Şmihal, informează Reuters, transmite Rador. El s-a întâlnit cu reprezentanţi ai Fondului Monetar Internaţional, ai Băncii Mondiale şi ai Băncii Europene de Investiţii, precum şi cu oficiali de rang înalt din Statele Unite, în marja reuniunilor de primăvară ale Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale. Şmihal a precizat că Ucraina a primit noi angajamente de sprijin suplimentar de la Elveţia, Danemarca şi alte state, iar Kievul se aşteaptă să primească şi mai multă susţinere, în timpul unei conferinţe ce se va desfăşura în curând la Londra.
UPDATE 14 aprilie, ora 21.12: Noi informații bombă despre tânărul care a făcut praf serviciile secrete: era revoltat pe 'abuzurile' statului și poza în rebel în cercul său de prieteni
Teixeira critica statul în discuțiile interceptate, fiind revoltat pe „abuzul de putere” arătat de stat.
UPDATE 14 aprilie, ora 20.30: Ultimă oră – Atac dur al rușilor în Ucraina: cel puţin cinci morţi şi 15 răniţi – FOTO-VIDEO
Cel puţin cinci persoane au murit şi 15 au fost rănite, vineri, în oraşul Sloviansk din estul Ucrainei în urma unui atac cu rachete al ruşilor care au lovit locuinţe, a declarat guvernatorul local, avertizând că ar putea exista mai multe persoane îngropate sub dărâmături.
UPDATE 14 aprilie, ora 20.02: Totul pentru victorie: Ucraina va arunca în luptă toate armele neinterzise pentru a-și recupera teritoriul
Ucraina "va testa şi va utiliza" toate armele neinterzise pentru a-şi elibera teritoriul, inclusiv Crimeea ocupată de Rusia, a declarat vineri secretarul Consiliului pentru Securitatea Naţională şi Apărare, Oleksii Danilov.
UPDATE 14 aprilie, ora 19.30: PentagonLeaks: Jack Douglas Teixeira, acuzat oficial de spionaj; profilul tânărului care a șocat serviciile secrete
Un membru de grad inferior al Gărzii Naţionale din SUA urmează să compară în faţa unei instanţe pentru a răspunde unor acuzaţii de spionaj în scandalul PentagonLeaks, relatează BBC.
UPDATE 14 aprilie, ora 17.39: Discuție între premierul britanic Rishi Sunak şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski
Prim-ministrul britanic Rishi Sunak şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au discutat despre intensificarea sprijinului militar pentru Ucraina vineri în cursul unui apel telefonic, a anunţat guvernul britanic, citat de DPA, informează Agerpres.
Sunak i-a spus preşedintelui ucrainean că Marea Britanie şi aliaţii săi "trebuie să continue să asigure că Ucraina este în cea mai puternică poziţie posibilă pentru a valorifica recentele sale succese de pe câmpul de luptă". Cei doi lideri au discutat despre cele mai recente evoluţii legate de invazia Rusiei, Sunak aducând un omagiu eforturilor trupelor ucrainene în oraşul puternic contestat Bahmut.
Ministerul Apărării (MoD) de la Londra a declarat în briefingul zilnic de informaţii că forţele ucrainene au fost forţate să efectueze "retrageri ordonate" din poziţiile pe care le deţineau anterior în regiunea Doneţk după ce au fost bombardate de artileria rusă "deosebit de intens" în ultimele 48 de ore.
Sunak a mai spus că un video ce se presupune că arată decapitarea unui soldat ucrainean este "înfiorător" şi cei responsabili trebuie traşi la răspundere.
Zelenski a cerut liderilor mondiali să răspundă la acest video, despre care Kremlinul a declarat că este "îngrozitor", dar trebuie verificat.
Preşedintele ucrainean a scris pe Twitter: "Am avut o discuţie telefonică cu prim-ministrul (Regatului Unit) @RishiSunak. Am discutat despre situaţia de pe front, nevoile noastre de apărare, sprijinul sporit şi evenimente internaţionale planificate". "I-am mulţumit că a condamnat execuţia inumană a unui soldat (ucrainean). Împreună trebuie să-l oprim pe agresor & să punem capăt terorii!", a adăugat el, citat de DPA şi PA Media.
UPDATE 14 aprilie, ora 16.32: Cum a transformat Kadîrov o ţară izolată precum Cecenia într-o putere militară în interiorul Rusiei, care îl incomodează pe Putin?
Războiul din Ucraina a scos la iveală excesele dictatorului excentric al Republicii Cecene, Ramzan Kadîrov. Un lider autoritar care se laudă pe Instagram și Tik Tok cu forța cu care soldații săi luptă în Ucraina cu "satanismul universal" și care nu ezită să-și expună mașinile și conacele scumpe pe rețelele de socializare, scrie Cadena Ser, potrivit Rador. Cecenia este o republică cu majoritate musulmană care, după cum explică Mira Milósevic-Juaristi, analist principal la Institutul Regal Elcano: "Este o societate tribală, ca Afganistanul, este același stil". Milósevic-Juasristi dă asigurări că, deși societatea occidentală este obișnuită să funcționeze după "marje democratice", acolo ceea ce contează este "vocea tribului", iar Vladimir Putin a devenit un maestru al vechii strategii "divide şi vei câştiga" cu aceste clanuri.
UPDATE 14 aprilie, ora 16.24: Slovacia a interzis prelucrarea cerealelor din Ucraina
Pe 13 aprilie, Ministerul Agriculturii din Slovacia a interzis prelucrarea cerealelor importate din Ucraina, precum și vânzarea făinii produse din acestea pe piața internă, transmite Interfax, citând un comunicat de pe site-ul departamentului amintit, relatează Rador. Hotărârea privind restricția în Slovacia a fost luată după ce într-un transport de grâu din Ucraina cu o greutate de 1,5 mii tone, care fuses trimis la treierat, s-a confirmat prezența unui pesticid care nu este permis în UE și are un impact negativ asupra sănătății omului. Slovacia va informa în legătură cu rezultatele analizei transportului de cereale ucrainene țările membre UE și pe ambasadorul ucrainean, Miroslav Kastran. Această problemă va fi discutată separat, la o întâlnire care va avea loc vineri, de miniștrii agriculturii ai țărilor membre ai Grupului de la Vișegrad (Polonia, Republica Cehă, Slovacia și Ungaria), precum și din România și Bulgaria. "Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Teritoriilor Rurale din Slovacia nu recomandă importul de cereale ucraineane și de produse cerealiere", se arată într-un comunicat, fără a se preciza pentru cât timp este introdusă această măsură.
UPDATE 14 aprilie, ora 14.00: Ruşii s-ar pregăti să blocheze plecarea personalul ucrainean de la Centrala Nucleară Zaporijjia
Compania ucraineană Energoatom avertizează că invadatorii ruși se pregătesc să blocheze personalul de la Centrala Nucleară Zaporijjia. Potrivit părţii ucrainene, acest blocaj din partea ruşilor ar urma să aibă loc din cauza faptului că ocupanţii nu au experţi nucleari profesioniști necesari pentru a opera stația, dar şi în aşteptarea contraofensivei forţelor Kievului, notează Korespondent.
Energoatom precizează că invadatorii ruşi au depozitat deja o cantitate mare de provizii și apă pe teritoriul centralei nucleare, ceea ce indică faptul că aceştia nu vor permite personalului stației să plece după încheierea programului obișnuit de lucru. Partea ucraineană aminteşte că invadatorii au mai recurs la o astfel de măsură, la începutul unei invaziei, când i-au blocat pe muncitori la Centrala Nucleară Cernobîl. Atunci, personalul nu a fost lăsat să plece acasă timp de aproximativ o lună. Oamenii au fost ţinuţi ostatici până la dezocuparea zonei respective de către forţele ucrainene.
UPDATE 14 aprilie, ora12.20: Ucraina a recuperat cadavrele a peste 80 de militari ucişi în război
Ministerul ucrainean pentru Reintegrarea Teritoriilor Temporar Ocupate a raportat, vineri, că a recuperat cadavrele a încă 82 de apărători căzuți în luptele cu agresorul rus. Transferul acestora în Ucraina a avut loc în conformitate cu prevederile Convenției de la Geneva. Trupurile neînsufleţite au fost recuperate din teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei cu asistența Biroului comisarului pentru persoanele dispărute din cadrul Ministerului Reintegrării, în cooperare cu alte instituţii ale statului ucrainean
UPDATE 14 aprilie, ora 11.25: Ruşii continuă să bombardeze regiunea Doneţk
Şeful Administrației Militare Regionale Donețk, Pavlo Kirilenko, a raportat că armata rusă a bombardat oraşul Avdiivka, vineri dimineaţă, obuzele lovind o zonă rezidențială. În ultimele 24 de ore, ruşii au distrus două grădinițe și o școală, la Bahmut și la Ceasiv Iar. Obuzele ruseşti au lovit şi periferia comunității Toreţk. Joi seară, rușii au mai bombardat Novodmitrivka, Torske, Zaricine, Volnovaha, Vuhledar, Novoukrainka și Bohoiavlenka. Potrivit lui Kirilenko, în ultimele 24 de ore, autorităţile regionale nu au primit informații care să indice că bombardamentele s-ar fi soldat cu victime.
UPDATE 14 aprilie, ora 11.10: Trupele ucrainene s-au retras din unele părți ale Bahmutului
Trupele ucrainene au fost forțate să se retragă din unele teritorii din zona orașului Bahmut, arată o actualizare a Marii Britanii. Potrivit acesteia, Rusia a lansat un nou asalt asupra Bahmutului cu focuri de artilerie intense în ultimele două zile.
UPDATE 14 aprilie, ora 10.50: Avertismentul șefului AIEA cu privire la centrala nucleară de la Zaporojie: 'Suntem pe muchie de cuţit'
Directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a apreciat joi că "siguranţa" centralei nucleare din Zaporojie, în sudul Ucrainei, este "pe muchie de cuţit", după ce în apropierea ei au explodat recent două mine, relatează France Presse, potrivit Agerpres.
"Dacă nu acţionăm acum pentru a proteja centrala, norocul nostru s-ar putea schimba mai devreme sau mai târziu, cu consecinţe potenţial grave asupra sănătăţii umane şi mediului înconjurător", a avertizat Grossi într-un comunicat difuzat la Viena, unde se află sediul AIEA.
UPDATE 14 aprilie, ora 9.55: Prima reacție de la Kremlin după declarațiile lui Dmitro Kuleba: Marea Neagră nu va fi niciodată mare NATO
Rusia a transmis, ieri Ucrainei că Marea Neagră, unde are staționată o flotă navală, nu va fi niciodată mare NATO, după ce șeful diplomației ucrainene a folosit acest termen în denunțarea politicilor imperialiste ale Rusiei, notează RRA.
UPDATE 14 aprilie, ora 8.58: Armata ucraineană anubță că 500 de militari ruşi au fost ucişi în Ucraina în ultimele 24 de ore
Forţele ucrainene au lichidat 500 de invadatori ruși în ultimele 24 de ore, astfel că numărul militarilor armatei ruse ucişi pe front, de la începutul războiului, a ajuns la 181.090 - potrivit unui raport publicat, vineri, de Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei, relatează RBC, potrivit Rador. De asemenea, de la începutul invaziei ruse la scară largă, trupele ucrainene au doborât 307 avioane și 293 de elicoptere rusești. Au mai fost distruse 3.650 (+4) de tancuri ale armatei ruse, 7.069 (+16) de vehicule blindate, 2.784 (+7) de sisteme de artilerie, 283 de sisteme de apărare antiaeriană, 535 de lansatoare multiple de rachete, 5.640 (+3) de vehicule și cisterne transportatoare de combustibil, 18 nave, 2.339 de drone, 911 rachete de croazieră și tehnică specială (321 unități).
UPDATE 14 aprilie, ora 8.53: Rusia intensifică procesul de acordare a cetățeniei ruse în zonele ocupate ale Ucrainei
Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei raportează că Federația Rusă continuă așa-numita pașaportizare în zonele temporar ocupate ale ţării, intensificând procesul de acordare a actelor de identitate rusești, în special în regiunea estică Donețk. "În unele localități din districtul Kahovka, regiunea Herson, ocupanții ruși obligă oamenii să-și reînmatriculeze vehiculele conform reglementărilor rusești, care prevăd că proprietarii trebuie să aibă pașapoarte ale Rusiei" - mai menţionează armata ucraineană. În teritoriile temporar ocupate din regiunea Donețk, departamentele serviciului de migrație al Federației Ruse lucrează fără zile libere.
UPDATE 14 APRILIE, ora 8.23: Ruşii au lansat aproape 300 de obuze asupra regiunii Herson
Şeful Administraţiei Militare Regionale Herson, Oleksandr Prokudin, raportează că, în ultimele 24 de ore, armata rusă a atacat regiunea de 68 de ori. Potrivit unui comunicat remis vineri dimineaţă, ruşii au lansat 280 de obuze, dintre care patru asupra oraşului Herson. Armata rusă a lovit zone rezidenţiale din mai multe localităţi ale regiunii, o instituţie de învăţământ şi un parc. În urma agresiunii militare a Federației Ruse, două persoane au fost ucise, iar alte patru au fost rănite, în atacurile lansate în ultimele 24 de ore pe teritoriul regiunii Herson.
UPDATE 14 aprilie, ora 06.35: Premierul Poloniei: dacă Ucraina este cucerită, în ziua următoarea China ar putea ataca - poate ataca - Taiwanul
Premierul polonez Mateusz Morawiecki şi-a exprimat regretul joi faţă de atitudinea "mioapă" a europenilor asupra Chinei, într-o aluzie clară la vizita preşedintelui francez Emmanuel Macron în această ţară, potrivit France Presse, informează Agerpres.
"Ei se întorc, cu o viziune mioapă, spre China pentru a putea vinde produse europene cu preţul unui enorm cost geopolitic, crescând dependenţa noastră faţă de China mai degrabă decât s-o reducă", a afirmat el într-un discurs la Washington. "Nu puteţi să protejaţi Ucraina astăzi, iar mâine să spuneţi că Taiwanul nu este treaba voastră", a adăugat premierul polonez într-o alocuţiune rostită la centrul de cercetare Atlantic Council, parafrazându-l pe preşedintele francez fără a-l numi totuşi. "Cred, Doamne fereşte, că dacă Ucraina cade, dacă Ucraina este cucerită, în ziua următoarea China ar putea ataca - poate ataca - Taiwanul", a opinat Morawiecki.
UPDATE 14 aprilie, ora 06.05: UE a sancționat Grupul Wagner pentru activitățile sale din Ucraina
Uniunea Europeană a adăugat joi organizaţia paramilitară rusă Wagner pe lista persoanelor şi entităţilor sancţionate pentru "participare activă la războiul rus de agresiune împotriva Ucrainei", relatează AFP, citat de Agerpres.
Acest grup de mercenari, care luptă în estul Ucrainei pentru a încerca să cucerească oraşele Bahmut şi Soledar, a fost deja plasat în februarie pe o altă listă a sancţiunilor UE pentru încălcarea drepturilor omului şi "destabilizarea" unor ţări din Africa.
Consiliul European, care reprezintă cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, a explicat că noua listă de sancţiuni o "completează" pe cea anterioară.
Grupul Wagner, a continuat Consiliul, a fost înscris pe listă pentru "acţiuni care subminează sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei".
UPDATE 14 aprilie, ora 05.20: Zelenski anunță contraofensiva: 'Acțiunile noastre vor fi puternice'
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că acţiunile ucrainenilor ”vor fi puternice”, fiind făcute pregătiri în acest sens. ”Şi de abia aşteptăm livrările de arme promise de partenerii noştri. Aducem victoria cât mai aproape posibil”, adaugă el. Zelenski subliniază că obiectivul Ucrainei de a intra în Uniunea Europeană este ”perfect realizabil”, scrie news.ro.
Zelenski a afirmat, în mesajul transmis joi seară, că a avut loc o şedinţă a Cabinetului Militar, un format de lucru special, cu şefii din domeniul Apărării, comandanţii, serviciile de informaţii şi Cancelaria.
”Acţiunile noastre vor fi puternice. Îi pregătim pe băieţi. Şi de abia aşteptăm livrările de arme promise de partenerii noştri. Aducem victoria cât mai aproape posibil. Şi asigurăm spiritul de unitate la maximum. Eficienţa – la maximum. Pregătirea – de asemenea la maximum”, a adăugat el.
Preşedintele Ucrainei a menţionat că la Palatul Mariynsky a fost sărbătorită pentru prima dată Ziua angajaţilor din industria de apărare.
UPDATE 14 aprilie, ora 04.15: NATO face un anunț care ar putea provoca mânia lui Vladimir Putin
Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic va sta alături de Ucraina "atât cât este nevoie" şi va susţine această ţară "pe lungul drum al integrării euroatlantice", a declarat, joi, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Conferinţa privind securitatea regiunii Mării Negre care are loc la Bucureşti, sub egida Platformei Internaţionale Crimeea, transmite Agerpres.
"Văzând aliaţii noştri finlandezi, aliaţii suedezi alăturându-ni-se, ştiu că aparţineţi Occidentului, aparţineţi democraţiilor, aparţineţi familiei euroatlantice şi suntem alături de voi pe tot acest parcurs", le-a transmis Geoană ucrainenilor.
El a evidenţiat importanţa strategică a Mării Negre, marcată la Summitul NATO de la Madrid, anul trecut. "Nu este doar o hârtie, este convingerea noastră transformată în acţiune", a arătat Mircea Geoană. Oficialul NATO a amintit că din 2014, de la anexarea ilegală a Crimeii, alianţa a crescut prezenţa în regiune şi şi-a consolidat parteneriatul cu Ucraina. "Regiunea Mării Negre este în centrul discuţiilor din prezent şi ca român ştiu şi simt că aceasta este o regiune de importanţă strategică pentru securitatea euroatlantică", a afirmat secretarul general adjunct al NATO. El a adăugat că acest spaţiu "a fost în centrul acumulării de agresiuni din partea Rusiei timp de peste un deceniu, iar anexarea ilegală a Crimeii în 2014 şi de părţi din Donbas au fost începutul".
UPDATE 14 aprilie, ora 02.15: Prigojin se laudă că ar fi ucis 38.000 de membri ai forțelor inamice
Subunitățile "PMC Wagner", în timpul războiului din Ucraina, au ucis 38.000 de oameni din rândul personalului inamicului, din care 32.000 de oameni pe direcţia Bahmut și Soledar, a declarat, joi, fondatorul "PMC Wagner", Evgheni Prigojin, relatează TASS, potrivit Rador.
"Din prima zi de ostilități și până în prezent, estimarea noastră pentru pierderile inamicului (provocate de către subunitățile PMC Wagner) este de 200 de unităţi, iar morți (pierderi iremediabile) - 38.000 de oameni. Dintre aceştia, 32.000 de oameni au fost ucişi la Bahmut, Soledar și împrejurimile sale în timpul blocării oraşului Bahmut" - a spus acesta. Afirmaţiile lui Prigojin sunt publicate pe canalul Telegram al serviciului.
UPDATE 14 aprilie, ora 01.00: Trupele de mercenari și soldații ruși pun Bahmutul sub asediu, creând o situație incertă în oraș
Rusia anunţă joi că blochează forţele ucrainene în Bahmut şi că împiedică să pătrundă orice întărire în oraş, sugerând astfel că forţele ruse sunt pe punctul de a cuceri oraşul, epicentrul unor confruntări armate sângeroase din vară, însă armata ucraineană neagă orice blocadă a trupelor sale în oraş, relatează AFP.
”Grupuri de asalt (din grupul paramilitar) Wagner continuă operaţiuni militare de intensitate puternică pentru a respinge inamicul din cartiere din centrul Artiomovsk (numele dat de ruşi Bahmutului)”, anunţă într-o dare de seamă zilnică Ministerul rus al Apărării. ”Trupe aeropurtate (ruseşti) susţin pe flancuri grupurile de asalt, blocând trimiterea de rezerve armatei ucrainene în oraş şi posibilitatea unei retrageri (din Bahmut) a unităţilor inamicului”, anunţă ministerul rus.
Aceste informaţii au fost dezminţite de către partea ucraineană. ”Asta nu corespunde realităţii”, a declarat AFP un purtător militar al Zonei de Est, Serghii Cerevatî. El dă asigurări că armata ucraineană are în continuare posibilitatea ”să livreze produse alimentare, muniţie, medicamente” în Bahmut şi ”să recupereze” răniţii.
Comentează