Autorităţile desemnate de Moscova neagă că Ucraina ar fi ocupat un important teritoriu strategic pe malul de est al Niprului. Dar un blogger militar rus scrie că trupele Moscovei nu au reuşit să elibereze malul de est de soldaţii ucraineni. STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de război în timpul zilei de duminică, 2 iulie 2023, pe măsură ce apar.
UPDATE 2 iulie, ora 22.58: Dmitri Medvedev compară Ucraina cu 'ţara lui Sannikov, fondată de Lenin': 'Junta ucraineană trăncăneşte întruna...'
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, a reamintit autorităților ucrainene faptele istorice potrivit cărora teritoriile acestei țări au fost rusești, comparând Ucraina cu "țara lui Sannikov".
UPDATE 2 iulie, ora 21.39: Trupele ruse avansează în unele zone estice, avertizează ministrul adjunct al Apărării din Ucraina
Ministrul adjunct al Apărării din Ucraina a declarat că trupele ruse avansează în unele zone estice. Hanna Maliar a precizat că luptele sunt grele și a precizat că forțele Moscovei avansează în apropiere de Donețk. Totodată, dna Maliar a menționat că armata ucraineană câștigă teren în apropiere de orașul Bahmut și în sud, anunță Rador.
UPDATE 2 iulie, ora 18.41: Tancurile ușoare livrate de Franța stârnesc nemulțumiri în rândul armatei ucrainene: 'Blindajul lor subţire se dovedeşte a fi o slăbiciune majoră'
Un ofiţer ucrainean consideră că tancurile AMX-10 RC livrate Ucrainei de Franţa şi folosite în prezent în contraofensiva Kievului nu sunt adecvate pentru atacuri în linia frontului, informează AFP, conform news.ro.
UPDATE 2 iulie, ora 17.59: Volodimir Zelenski a descins pe front: Ce a făcut președintele Ucrainei la Odessa / video
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a vizitat duminică oraşul Odesa din sudul ţării, unde s-a întâlnit cu comandantul Marinei, care l-a informat, printre altele, despre situaţia din Marea Neagră, transmite EFE, potrivit Agerpres.
UPDATE 2 iulie, ora 17.55: Coincidență stranie: Lângă Kiev au fost găsite rămășitele a 8 avioane britanice Hurricane din al Doilea Război Mondial
Rămășițele ruginite a opt avioane de vânătoare britanice Hurricane din timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost găsite îngropate într-o pădure din Ucraina, relatează BBC.
UPDATE 2 iunie, ora 16.38: Mihailo Podoliak face apel la liderii lumii să prevină un atac terorist rusesc la Centrala Nucleară Zaporojie: Ucraina aude doar 'tăcere absolută și elocventă'
Mihailo Podoliak, consilier al şefului cancelariei prezidenţiale ucrainene, susţine că lumea ar trebui să avertizeze Rusia că orice atac terorist pe teritoriul Centralei Nucleare Zaporijjia va fi echivalat cu utilizarea armelor nucleare tactice.
UPDATE 2 iulie, ora 14.33 Dmitro Kuleba, apel disperat la clasa politică germană: 'Nu repetați greșeala pe care a făcut-o cancelarul Merkel la București, în 2008'
UPDATE 2 iulie, ora 13.28 CIA anunță intensificarea activității în Rusia. Peste 2,5 milioane de ruși interesați să devină spioni pentru americani
UPDATE 2 iulie, ora 13.10 Preşedintele Ucrainei se teme să nu piardă sprijinul bipartizan al SUA (CNN)
UPDATE 2 iulie, ora 12.30 Polonia îşi consolidează forţele de securitate la graniţa cu Belarus
Polonia va trimite 500 de ofiţeri de poliţie la graniţa sa cu Belarus, a declarat, duminică, ministrul de interne Mariusz Kaminski. "Din cauza situaţiei tensionate de la graniţa cu Belarus, am decis consolidarea forţelor noastre cu 500 de ofiţeri de poliţie din unităţile pentru prevenirea şi combaterea terorismului", a scris ministrul pe Twitter.
UPDATE 2 iulie, ora 12.29 Dmitro Kuleba, despre declarațiile scandaloase ale lui Viktor Orban: 'Am obosit deja să resping toate aceste argumente fără sens. Totul este doar bla-bla'
UPDATE 2 iulie, ora 11.56 'Este o recunoaştere semnificativă'. Experții atrag atenția asupra afirmaţiei lui Putin care ar putea facilita judecarea sa pentru crime de război
UPDATE 2 iulie, ora 10.40 Grupul Wagner a suferit pierderi enorme pe frontul de est din Ucraina / Zelenski prezintă bilanțul mercenarilor uciși
UPDATE 2 iulie, ora 10.02 Bombardamente soldate cu victime, în mai multe regiuni ale Ucrainei
O persoană a murit şi alte trei au fost rănite, în ultimele 24 de ore, în atacurile lansate de ruşi în regiunea ucraineană Doneţk - potrivit informaţiilor transmise, duminică dimineaţă, de către autorităţile ucrainene. În regiunea Herson, de asemenea, cinci persoane au fost rănite, printre acestea fiind şi trei copii. În regiunea Harkiv, două persoane au fost rănite, în urma bombardării orașului Balakleia, iar în regiunea Zaporijjia, au fost raportaţi trei răniți.
UPDATE 2 iulie, ora 09.55 Lupte intense pe frontul din estul Ucrainei
Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei transmite, în raportul de duminică dimineață, că armata invadatoare a Federaţiei Ruse își concentrează principalele eforturi asupra direcțiilor estice Liman, Bahmut și Mariinka.
Potrivit armatei ucrainene, în zonele respective, au fost raportate lupte intense. În ultimele 24 de ore, au avut loc 46 de confruntări directe între militarii ucraineni şi ocupanţii ruşi.
UPDATE 2 iulie, ora 9.45 Regiunea Herson - Un copil de 13 ani a fost rănit în timpul bombardamentelor ruseşti de noaptea trecută
Şeful Administraţiei Militare Regionale Herson, Oleksandr Prokudin, a raportat că, noaptea trecută, ruşii au atacat masiv regiunea, rănind un copil de 13 ani din localitatea Milove. Acesta a amintit că, în cursul zilei de vineri, un băiețel de șase ani a fost rănit de bombardamentele rusești, iar sâmbătă, patru persoane au fost rănite în Herson, printre acestea fiind şi doi minori.
"Pentru a doua zi consecutiv, ruşii continuă să mutileze copiii regiunii Herson" - a scris Prokudin pe Telegram.
UPDATE 2 iulie, ora 9.30 Numărul militarilor ruşi ucişi pe frontul din Ucraina se apropie de 230.000
Forţele ucrainene au lichidat 790 de invadatori ruși, în ultimele 24 de ore, astfel că numărul militarilor armatei ruse ucişi pe front, de la începutul războiului, a ajuns la 229.660 - potrivit unui raport publicat, duminică, de Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei, scrie Rador. De asemenea, de la începutul invaziei ruse la scară largă, trupele ucrainene au doborât 315 avioane și 308 elicoptere rusești.
Au mai fost distruse 4.052 (+10) de tancuri ale armatei ruse, 7.888 (+20) de vehicule blindate, 4.188 (+26) de sisteme de artilerie, 390 (+1) de sisteme de apărare antiaeriană, 637 (+5) de lansatoare multiple de rachete, 6.816 (+22) vehicule și cisterne transportatoare de combustibil, 18 nave, 3.557 (+12) de drone, 1.261 de rachete de croazieră și tehnică specială (583 de unități).
UPDATE 2 iulie, ora 9.15 Rusia se pregătește pentru un nou val de mobilizare în sudul Ucrainei
Rușii se pregătesc pentru un nou val de mobilizare a populației din teritoriile ocupate. În Zaporojie, administrația rusă a creat 44 de „ghișee de înregistrare militară” în care toți cetățenii cu vârsta încorporării sau personalul militar în rezervă sunt înregistrați, scrie agenția Unian.
UPDATE 2 iulie, ora 8.57 Federația Rusă a efectuat rotația navelor din Marea Neagră
Rusia a efectuat o rotație de tehnică maritimă militară capabilă să lanseze atacuri cu rachete. Conform Comandamentului Operațional „Sud” marina rusă a înlocuit o navă de suprafață cu două nave subacvatice, scrie agenția Unian.
UPDATE 2 iulie, ora 08.45 Capitala Ucrainei, vizată de un nou atac cu drone ruseşti
Rușii au atacat Kievul cu drone kamikaze de tip Shahed, în noaptea de sâmbătă spre duminică, însă, potrivit auorităţilor locale, toate țintele ostile au fost distruse de forțele de apărare aeriană ale Ucrainei. Șeful administrației militare a capitalei, Serhi Popko, a precizat că atacul de noaptea trecută a fost primul lansat asupra oraşului în ultimele 12 zile.
"Cu ajutorul forțelor și mijloacelor apărării noastre aeriene, toate țintele ostile aflate în spațiul aerian din jurul Kievului au fost detectate și distruse. Mulțumim gardienilor cerului nostru pentru munca excelentă! Nu s-au raportat încă victime sau distrugeri" - a transmis Popko.
Amintim că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Rusia a tras, din nou, asupra teritoriului Ucrainei, sirenele de raid aerian sunând în mai multe regiuni ale ţării - iniţial, în sud, iar, apoi, în centr și în nord.
UPDATE 2 iulie, ora 08.40 Alertă de raid aerian, în mai multe regiuni din Ucraina
Sirenele de raid aerian au început să sune în majoritatea regiunilor din Ucraina, duminică dimineaţă, în jurul orei 08:00, după un atac rusesc cu drone lansat în timpul nopţii. De data aceasta, autorităţile au avertizat că există riscul ca ruşii să atace cu rachete, scrie Rador.
Potrivit armatei ucrainene, un Tu-22m3 a decolat de pe aerodromul Mozdok din Federația Rusă. Acest tip de aeronavă strategică poate fi înarmată cu rachete Kh-22. Forțele Armate ale Ucrainei, de asemenea, au avertizat că există riscul ca rachetele ruseşti să ajungă în regiunea Kiev. Locuitorii capitalei au fost îndemnați să meargă în adăpost
UPDATE 2 iulie, ora 05.18 Rusia a lansat un atac cu drone asupra Kievului
Rusia a lansat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un atac cu drone asupra Kievului, după o pauză de 12 zile, a declarat duminică un oficial militar ucrainean, sistemele de apărare aeriană distrugând preliminar toate ţintele aflate în apropierea lor, informează Reuters.
"Un alt atac inamic asupra Kievului", a declarat Serghei Popko, un general-colonel care conduce administraţia militară a Kievului, într-o postare pe canalul Telegram. "În acest moment, nu există informaţii despre posibile victime sau pagube".
Potrivit Reuters, au fost auzite explozii care seamănă cu sunetul unor sisteme de apărare aeriană care lovesc ţinte. Nu sunt informaţii imediate cu privire la amploarea atacului.
Kievul, regiunea sa şi o serie de regiuni din centrul şi estul Ucrainei au fost sub alertă de raid aerian timp de aproximativ o oră după ora locală 02.00.
UPDATE 2 iulie, ora 01.30: Zelenski se teme să nu piardă sprijinul Statelor Unite
Volodimir Zelenski, a declarat că se teme să nu piardă sprijinul bipartizan din partea Statelor Unite, în urma a ceea ce el a numit "mesaje periculoase venite din partea unor republicani", informează Rador.
"Mike Pence ne-a vizitat și susține Ucraina. În primul rând, ca american, și apoi ca republican", a declarat Volodimir Zelenski într-o conferință de presă cu presa spaniolă, sâmbătă, la Kiev. "Avem sprijin bipartizan. Cu toate acestea, există mesaje diferite în cercurile lor în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina. Există mesaje venite din partea unor republicani, uneori mesaje periculoase, că ar putea exista mai puțin sprijin".
UPDATE 2 iulie, ora 00.30: Nemulţumirea față de război din Rusia, 'oportunitate unică' pentru CIA. Directorul Burns: 'Nu o lăsăm să se irosească'
Directorul CIA, William Burns, a afirmat sâmbătă că nemulţumirea în Rusia faţă de războiul din Ucraina este o oportunitate unică într-o generaţie pentru a recruta spioni, pe care agenţia sa nu o lasă să se irosească, transmite Reuters.
'Nemulţumirea faţă de război va continua să macine conducerea rusă pe sub dieta constantă de propagandă de stat şi represiune', a spus şeful Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA, într-o prelegere la Ditchley Foundation din Oxfordshire, Marea Britanie.
Comentează