Hersonul a rămas fără curent - 70% dintre locuitorii Hersonului au rămas fără curent electric în urma bombardamentelor de marți, a declarat guvernatorul Oleksandr Prokudin. Se efectuează reparații de urgență, dar este dificil de spus când vor fi finalizate.
STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina:
UPDATE 28 decembrie, 18:55: Ucraina şi Ungaria pregătesc o întâlnire Zelenski-Orban
Ucraina şi Ungaria pregătesc o întâlnire între preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi premierul ungar Viktor Orban în viitorul apropiat, a declarat joi şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean, Andrii Iermak, potrivit Reuters, conform Agerpres.
"Lucrăm la organizarea unei întâlniri între cei doi lideri în viitorul apropiat", a menţionat Iermak într-un mesaj postat pe reţeaua socială X după ce a avut o discuţie telefonică cu ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto.
Acesta din urmă a transmis şi el un mesaj, pe Facebook, după convorbirea cu oficialul ucrainean, mesaj în care a făcut referire şi la o întrevedere în tete-a-tete pe care urmează să o aibă în ianuarie cu şeful de cabinet al lui Zelenski.
"Discuţiile continue, la nivel înalt, sunt importante întrucât ne dau speranţa îmbunătăţirii legăturilor noastre şi avem interesul să menţinem relaţii cât mai bune cu toţi vecinii noştri. Noi, desigur, nu ne vom schimba poziţia pro-pace, dar aştept întâlnirea noastră personală în ianuarie, ca o oportunitate de a discuta cele mai presante chestiuni bilaterale", afirmă ministrul ungar de externe.
Relaţiile dintre Kiev şi Budapesta sunt tensionate, guvernul ungar acuzând încălcarea drepturilor minorităţii maghiare din regiunea Transcarpatia. Aceste relaţii s-au degradat şi mai mult după ce Viktor Orban a refuzat orice sprijin militar pentru Ucraina în războiul acesteia cu Rusia, în timp ce guvernul de la Budapesta. Orban a avertizat că Ungaria nu va sprijini Ucraina în niciun for internaţional atât timp cât nu sunt restabilite drepturile minorităţii maghiare.
Potrivit ministrului Peter Szijjarto, numeroşi etnici maghiari din Ucraina care au fost înrolaţi în armata ucraineană au murit pe front. În luna iunie, Rusia a transferat către Ungaria 11 prizonieri de război ucraineni de etnie maghiară, această înţelegere a Budapestei cu Moscova provocând iritarea Kievului.
Premierul ungar a renunţat luna aceasta în Consiliul European la veto-ul său faţă de lansarea negocierilor de aderare ale Ucrainei la UE, în schimb a blocat un ajutor financiar al UE pentru Ucraina în valoare de 50 de miliarde de euro, decizie luată nu doar din cauza tensiunilor Budapestei cu Kievul, ci şi din cauza blocării de către Comisia Europeană a fondurilor europene ce revin Ungariei, al cărei guvern este acuzat de Bruxelles că încalcă statul de drept.
Comisia Europeană a deblocat luna aceasta 10,2 miliarde de euro din fondurile de coeziune pentru Ungaria, plus 920 de milioane de euro din planul european REPowerEU, dar alte fonduri europene (de coeziune şi pentru planul de redresare post-pandemie) de peste 21 de miliarde de euro rămân în continuare îngheţate, iar Orban insistă asupra deblocării lor integrale şi consideră că, în ce priveşte ajutorul financiar destinat Ucrainei, acesta nu trebuie acordat din bugetul UE.
UPDATE 28 decembrie, ora 17:45: Forțele de Apărare Antiaeriană ale Rusiei au doborât, în ultimele 24 de ore, două avioane Su-25 ale Forțelor Aeriene Ucrainene
În ultimele 24 de ore, sistemele rusești de apărare antiaeriană au doborât două avioane Su-25 ale Forțelor Aeriene Ucrainene și 33 de drone ucrainene și, de asemenea, au interceptat, de asemenea, 7 obuze HIMARS MLRS, au anunţat surse din cadrul Ministerului rus al Apărării.
"Două avioane Su-25 ale Forțelor Aeriene Ucrainene au fost doborâte de sistemele de apărare antiaeriană ale Rusiei în zona localităţilor Novohrihorivka, regiunea Zaporojie și Tokarevka, regiunea Herson. În ultimele 24 de ore, au fost interceptate șapte obuze ale sistemului de rachete cu lansare multiplă HIMARS.
În plus, 33 de drone ucrainene au fost distruse în zona localităţilor Novodrujesk, Verhnekamenka, Zolotorevka din Republica Populară Lugansk, Aleksandrovka, Verhnetoreţkoe, Staromihailovka din Republica Populară Donețk şi Verbovoe și Pşenicinoe din regiunea Zaporojie" - se afirmă în comunicat.
Ministerul rus al Apărării a subliniat că de la începutul operațiunii militare speciale, au fost distruse 563 de avioane, 262 de elicoptere, 10.154 de drone, 442 de sisteme de rachete antiaeriene, 14.355 de tancuri și alte vehicule blindate de luptă, 1.189 de vehicule de luptă cu lansare multiplă, 7.550 de piese de artilerie de câmp și lansatoare de mine, precum și 16.785 de unități de vehicule militare speciale aparţinând inamicului.
UPDATE 28 decembrie, ora 17:37: Rusia spune că unele voci din Occident îi sugerează să facă pace cu Ucraina
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat joi că unele voci din Occident sugerează că Moscova ar trebui să discute despre pacea din Ucraina deoarece Statele Unite şi aliaţii săi nu au reuşit să învingă forţele ruseşti în această ţară, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
După aproape doi ani de la invadarea Ucrainei de către Rusia, Moscova controlează aproximativ 17,5% din teritoriul ucrainean şi o contraofensivă ucraineană în acest an nu a reuşit să obţină câştiguri teritoriale majore împotriva forţelor ruse care au apărat frontul cu mine şi drone.
Într-un interviu acordat agenţiei de ştiri RIA şi postului de televiziune Rossia 24, Lavrov a declarat că există semne că Occidentul îşi schimbă tactica şi strategia în privinţa Ucrainei.
''Occidentul îşi schimbă cu adevărat tactica - poate chiar se gândeşte la clarificarea strategiei. Pentru că, dacă 'înfrângerea strategică a Rusiei' este o strategie, iertaţi-mi tautologia, atunci această strategie a eşuat lamentabil', a spus ministrul rus.
''Există unele abordări, unele şoapte: de ce nu vă întâlniţi (Rusia) cu cineva din Europa care ar fi gata să vorbească, să vorbească despre Ucraina fără Ucraina însăşi'', a susţinut Lavrov, care a reiterat totodată că Moscova îşi va atinge toate obiectivele în Ucraina.
Preşedintele Vladimir Putin a declarat în repetate rânduri că este gata să vorbească despre pacea din Ucraina, dar în termenii Rusiei. Oficialii americani au declarat că ei cred că el aşteaptă alegerile prezidenţiale din 2024 din SUA înaintea oricărei iniţiative serioase către pace.
Ucraina declară că nu se va odihni până când ultimul soldat rus nu va fi expulzat de pe teritoriul său, în graniţele trasate în 1991, când Uniunea Sovietică s-a prăbuşit. Occidentul spune că nu va împinge Ucraina spre pace.
Putin consideră războiul din Ucraina drept o luptă pentru supravieţuirea Rusiei împotriva unui Occident arogant despre care, spune el, complotează să lase Rusia deoparte şi să-i fure vastele resurse naturale.
Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Occidentul nu încearcă să distrugă Rusia, ci vrea ca Ucraina să învingă forţele ruse pe teritoriul ucrainean. Biden a spus în 2022 şi că Rusia a suferit un "eşec strategic" în Ucraina.
Lavrov, care este în funcţie din 2004, a dezvăluit joi că marile puteri occidentale s-au întâlnit în "secret" în urmă cu aproximativ 10 zile, în cadrul unei reuniuni a G7, plus naţiunile în curs de dezvoltare, pentru a discuta despre o "formulă de pace" propusă de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi că au convenit asupra unei noi întâlniri în ianuarie şi a unui "summit pentru pace" în februarie, bazat pe formula de pace a lui Zelenski.
Reuters nu a putut verifica în mod independent afirmaţiile sale.
Planul de pace în zece puncte al lui Zelenski cere retragerea trupelor ruse şi încetarea ostilităţilor şi restabilirea graniţelor de stat ale Ucrainei cu Rusia. Moscova consideră că ideea lui Zelenski este absurdă, deoarece nu include Rusia în discuţii.
UPDATE 28 decembrie, ora 14.50: Zelenski are un plan uriaș: peste 300.000 de angajaţi vor lucra la îndeplinirea acestuia
UPDATE 28 decembrie, ora 14.40: Rusia şi-a crescut de 50 de ori producţia de muniţie pentru războiul pe care îl duce în ţara vecină
Compania rusă apărare Rostec, deţinută de stat şi supusă sancţiunilor occidentale, a crescut de 50 de ori producţia de muniţie pentru arme de calibru mic şi rachete pentru lansatoare multiple de la începutul războiului din Ucraina, a declarat joi directorul său general, Serghei Cemezov.
"Am crescut de 50 de ori producţia de muniţie pentru arme de calibru mic şi sisteme de lansatoare multiple", a declarat el în timpul unei întâlniri cu preşedintele rus, Vladimir Putin, de la care au fost difuzate fragmente la televiziunea de stat, relatează EFE.
În plus, a subliniat el, corporaţia a crescut producţia de transportoare blindate de 5,5 ori şi producţia de tancuri de război de şapte ori.
"Este o creştere globală", a spus şeful Rostec, unul dintre cei mai mari producători mondiali de arme, avioane, elicoptere şi alte echipamente.
Mai multe instituţii media ruseşti independente au denunţat că Rostec eludează sancţiunile impuse de Occident prin intermediul unor companii paravan care le permit să importe componente supuse restricţiilor şi indispensabile pentru fabricarea de rachete şi drone.
Atât Putin, cât şi ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, au informat în ultimul an despre creşterea producţiei de arme în ţară.
Preşedintele rus anunţa în septembrie că producţia de vehicule blindate s-a triplat în primele nouă luni ale acestui an.
Putin a cerut în repetate rânduri o creştere a producţiei de echipamente antiaeriene, anti-baterie şi, în special, drone
UPDATE 28 decembrie, ora 14:00: Rusia ocolește cu succes sancțiunile: aproape toate exporturile de petrol au mers în China şi India
UPDATE 28 decembrie, ora 13:00: Volodimir Zelenski spune că ţara sa poate deveni un producător major de arme
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, spune că ţara sa poate deveni unul dintre cei mai mari producători de apărare din lume şi este încrezător că industria ucraineană de apărare "poate deveni cu siguranţă unul dintre cele mai productive şi mai puternice zece complexe de apărare din lume", relatează DPA.
Industria contribuie deja nu numai la consolidarea propriilor capacităţi de apărare ale Ucrainei pe fondul războiului, ci ajută în mod semnificativ şi creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă, a subliniat el în discursul video zilnic de miercuri seara.
Zelenski a lăudat acordul cu partenerii occidentali, în special cu SUA, privind producţia comună de arme ca fiind "una dintre cele mai mari realizări politice ale noastre din acest an". Acest lucru face posibilă construirea de echipamente militare moderne, a spus el, adăugând că producţia de tipuri de arme occidentale urmează să fie localizată.
Anterior, ministrul ucrainean al industriilor strategice, Olexander Kamyshin, a declarat presei că Ucraina şi-a triplat producţia de apărare în acest an.
UPDATE 28 decembrie, ora 12:20: Țara europeană pe care ucrainenii nu o au la suflet (sondaj)
UPDATE 28 decembrie, ora 10:40: Doi răniţi după ce un vrachier sub pavilion panamez a lovit o mină în Marea Neagră, anunţă Kievul
Un vrachier care naviga sub pavilion panamez şi se îndrepta spre unul dintre porturile de la Dunăre pentru a încărca cereale a lovit o mină în Marea Neagră, a anunţat armata ucraineană joi, transmite Reuters.
Vrachierul este o navă destinată în principal să transporte mărfuri uscate în vrac.
"Nava a deviat de la curs şi a pierdut controlul, iar un incendiu a izbucnit pe puntea superioară", a anunţat comandamentul militar sudic al Ucrainei într-un mesaj pe Telegram.
O persoană a fost spitalizată, iar o alta a primit asistenţă medicală la bordul navei.
La faţa locului au fost trimise remorchere, a adăugat sursa citată.
UPDATE 28 decembrie, ora 09:50: Contracandidați de paie pentru Vladimir Putin
UPDATE 28 decembrie, ora 09:20: În timp ce guvernele întârzie, străinii oferă ajutor Ucrainei cu titlu individual
UPDATE 28 decembrie, ora 07:50: General ucrainean, despre evoluţia frontului: Anul 2024 va fi și mai greu
Comandantul grupului de trupe ucrainene Tavria, Oleksandr Tarnavski, nu exclude ca 2024 să fie și mai dificil în ceea ce priveşte situaţia de pe front, notează Korespondent, potrivit Rador Radio România.
"Cred că anul viitor va fi, probabil, chiar mai dificil. Pentru că trebuie să terminăm lupta și să ne eliberăm teritoriile. Și cu cât ne apropiem de îndeplinirea acestei sarcini, obiectivul principal - să ajungem la granițele noastre - va fi și mai dificil (de atins, n.r.). Inamicul ştie asta şi va face totul pentru a se asigura că nu ducem la bun sfârşit această sarcină.
UPDATE 28 decembrie, ora 05:50: Ucraina primește o veste mare din partea Washingtonului: sosește ultima tranşă de ajutor militar
Statele Unite au anunţat miercuri deblocarea unui ajutor militar de 250 de milioane de dolari pentru Ucraina, ultima tranşă disponibilă fără un nou vot în Congresul american, informează AFP, citat de news.ro.
Negocierile sunt în continuare în impas între parlamentarii republicani şi democraţi în ceea ce priveşte aprobarea pachetului de 61 de miliarde de dolari pe care preşedintele american Joe Biden şi omologul său ucrainean Volodymyr Zelensky au făcut presiuni în acest sens.
UPDATE 28 decembrie, ora 05:40: Zelenski are un plan uriaș: peste 300.000 de angajaţi vor lucra la indeplinirea acestuia
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat miercuri seara că industria de apărare a Ucrainei devine tot mai productivă şi pregătită pentru un război modern, tehnologic, furnizând sute de mii de locuri de muncă şi având potenţial pentru a deveni printre primele zece din lume, scrie news.ro.
Zelenski a spus, în discursul video de miercuri seară, că a avut o întâlnire cu şefii companiilor ucrainene din domeniul apărării, la care au fost reprezentate peste 100 de companii, dar acestea nu sunt toate. „În total, industria noastră de apărare are acum aproximativ 300.000 de angajaţi, iar aceasta este una dintre cele mai mari realizări ale ţării noastre din ultimii câţiva ani.
UPDATE 28 decembrie, ora 02:00: VIDEO - Momentul exploziei navei ruse din Crimeea. Cel puţin 34 de marinari ar fi murit în atacul ucrainean asupra navei Novocerkassk
Cel puţin 34 de marinari ar fi murit, marţi, în atacul efectuat de armata ucraineană împotriva navei de debarcare a flotei ruse de la Marea Neagră, potrivit canalului de Telegram Astra, citat miercuri de EFE, scrie Agerpres.
În plus, alți 23 de ocupanţi ai navei ar fi fost răniţi ca urmare a impactului unei rachete de tip Storm Shadow lansată de forţele armate ucrainene. Potrivit Astra, care citează propriile surse, la momentul atacului, la bordul navei Novocerkassk se aflau 77 de marinari.
Comentează