LIVE TEXT – Război în Ucraina: VIDEO Atac pe scară largă asupra bazelor aviatice ruse - Patru aerodromuri au fost lovite de dronele ucrainene

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 15-08-2024

Actualizat: 16-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: University of Portsmouth

Ucraina continuă atacurile în Kursk. Trupele Kievului au intrat și în regiunea vecină Belgorod, unde autoritățile au declarat stare de urgență. Peste 11.000 de persoane au fost evacuate, iar guvernatorul a declarat că situaţia este „extrem de dificilă”. Însă Ucraina creează o „zonă de securitate” în regiunea Kursk și intenționează să organizeze coridoare de evacuare pentru civilii care doresc să meargă fie în Rusia, fie în Ucraina.

STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina

UPDATE 15 august, ora 22.40 -Atacuri rusești cu bombe au ucis joi cel puțin două persoane și au rănit alte 12 în regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei, au declarat autoritățile locale, citate de Reuters.

Atacul a lovit o întreprindere civilă din districtul Kupiansk, a declarat guvernatorul regional Oleh Syniehubov pe Telegram. Un depozit a luat foc ca urmare a loviturii, iar șase angajați au fost răniți.

Alte șase persoane, inclusiv un copil de 12 ani, au fost rănite în satul Zolochiv. Clădiri administrative, o grădiniță și peste 20 de case au fost avariate în acest atac, a precizat poliția.

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, și regiunea înconjurătoare sunt de mult timp ținta atacurilor rusești.

UPDATE 15 august, ora 22.20 - VIDEO Joe Biden este decis să ia decizia care va schimba războiul: Ucraina primește rachete cu rază lungă de acțiune

Administrația Biden este „deschisă” la trimiterea de rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune Ucrainei, o măsură care ar oferi avioanelor F-16 ale Kievului mai multă putere de luptă. Americanii au ezitat să ofere Ucrainei rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune, asta deși Volodimir Zelenski le cere încă de la începutul războiului.

Detalii aici.

UPDATE 15 august, ora 22.00 - Armata rusă avansează 'într-un ritm rapid' spre orașul Pokrovsk: apărarea a cedat, ucrainenii sunt sfătuiți să plece până nu e prea târziu.

Forţele ruse şi-au intensificat atacurile în direcția Pokrovsk, un oraș ucrainean cu peste 60.000 de locuitori din regiunea Donețk, informează AFP, conform Agerpres.

Detalii aici.

UPDATE 15 august, ora 21.30 - RIA NOVOSTI: În Rusia a fost creat Consiliul de Coordonare pentru securitatea zonei de la frontieră

În Rusia a fost creat Consiliul de Coordonare pentru problemele securității militare a regiunilor de frontieră - regiunile Belgorod, Briansk și Kursk, ședința acestuia a fost condusă de ministrul apărării, Andrei Belousov, au comunicat surse din cadrul departamentului militar al Rusiei.

După cum a arătat ministrul, Consiliul are ca scop "sporirea eficienței asigurării pe multiple planuri a grupărilor de trupe, care rezolvă sarcini privind acoperirea frontierei de stat, apărarea teritoriului și a populației regiunilor", a afirma ministrul. Belousov a arătat care sunt principalele sarcini ale Consiliului de Coordonare: 1) asigurarea eficientă a grupării de trupe și de forțe cu armamentul, tehnica militară și specială, mijloacele de distrugere și mijloacele ehnico-materiale solicitate; 2) asigurarea înzestrării inginerești a teritoriilor regiunilor; 3) asistența medicală militară; 4) ajutorul acordat autorităților civile la evacuarea populației, informarea la timp și asigurarea protecției în cadrul acestor procese; 5) luarea unor măsuri suplimentare pentru asigurarea protecției populației civile și a infrastructurii de atacurile dronelor și tirurile inamicului.

Din Consiliu fac parte adjuncții de profil ai ministrului apărării, conducători ai organelor administrației militare, reprezentanți ai Statului-Major General, liderii regiunilor Belgorod, Briansk și Kursk. Noul organism se va reuni cel puțin o dată pe săptămână.

UPDATE 15 august, ora 21.15 - Ofensiva rusă din Donbas continuă în ciuda incursiunii ucrainene din regiunea Kursk - O localitate strategică a căzut

Ofensiva rusă din Donbas continuă în ciuda incursiunii ucrainene din regiunea Kursk. Rusia a declarat joi că forţele sale au preluat controlul asupra unui sat din estul Ucrainei, Ivanivka, ce se află la doar 16 km de oraşul important Pokrovsk, care se află la intersecţia unor rute importante pentru aprovizionarea forţelor ucrainene din zonă, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Detalii aici.

UPDATE 15 august, ora 21.00 - VIDEO Un bombardier rusesc, care este capabil să transporte rachete hipersonice, s-a prăbușit în Siberia

Un bombardier supersonic rusesc Tu-22M3 s-a prăbuşit în timpul unui zbor de rutină deasupra Siberiei, informează joi agenţia de presă dpa, care citează TASS, informează Agerpres.

Detalii aici.

UPDATE 15 august, ora 20.30 -Ofensiva din Kursk este un 'mesaj foarte clar' pentru NATO că Ucraina are nevoie de arme cu rază lungă (deputat)

Un deputat ucrainean susține că ofensiva din Kursk reprezintă un mesaj „foarte clar” pentru NATO: Kievul a realizat o zonă tampon pentru a preîntâmpina atacurile rușilor și ar vrea să obțină acordul NATO de a folosi armele donate petru a-i ataca pe ruși, conform Mediafax.

Detalii aici.

UPDATE 15 august, ora 18.00 - REUTERS: 2 morți și 7 răniți după cele mai recente atacuri rusești asupra regiunii ucrainene Harkiv

Atacurile ruseşti cu bombe de joi s-au soldat cu moartea a cel puţin două persoane şi rănirea altor şapte în regiunea Harkiv din nord-estul Ucrainei, au declarat autorităţile locale. Un atac a vizat o întreprindere civilă din districtul Kupiansk, a scris guvernatorul regional Oleh Siniehubov pe aplicaţia de mesagerie Telegram. Pe lângă victime, un angajat a fost rănit, a adăugat el. Alte şase persoane, inclusiv un copil de 12 ani, au fost rănite în satul Zolociv, după ce forțele ruseşti au aruncat în zonă două bombe, a anunțat poliția regională. Clădiri administrative, o grădiniță și peste 20 de locuințe particulare au fost avariate în urma acelui atac, a adăugat poliția.

UPDATE 15 august, ora 16.30 - Rusia a anunţat joi că va trimite forţe suplimentare în regiunea Belgorod, la frontiera cu Ucraina, în cea de-a noua zi a unei ofensive ucrainene de o amploare fără precedent în regiunea vecină Kursk, informează AFP.

În timpul unei reuniuni consacrate securităţii regiunilor frontaliere, ministrul rus al apărării Andrei Belousov a informat despre "alocarea de forţe şi mijloace suplimentare" în regiunea Belgorod. "Reuniunea (...) a permis discutarea unor măsuri suplimentare menite să garanteze integritatea şi inviolabilitatea teritoriului, precum şi apărarea populaţiei şi a infrastructurilor în regiunea Belgorod împotriva atacurilor formaţiunilor militare" ale armatei ucrainene, a anunţat ministrul rus pe Telegram.

UPDATE 15 august, ora 16.00 - Ucrainenii anunță că au înființat un birou militar în regiunea ocupată Kursk. De asemenea, ucrainenii susțin că în ultimele 24 de ore au reușit să avanseze în regiunea rusă.

UPDATE 15 august, ora 15.50: Vestea care va înfuria Moscova - Ucraina folosește tancuri britanice în incursiunea din Kursk

Tancurile britanice Challenger 2 au fost folosite în timpul incursiunii transfrontaliere a Ucrainei în Rusia, care se desfășoară de săptămâna trecută, au informat BBC și Sky News pe 15 august, citând surse nedezvăluite, notează Kyiv Independent.

Detalii aici

content-image

UPDATE 15 august, ora 15.23: Moscova îi reamintește lui Zelenski de soarta lui Napoleon după invazia în Rusia

Generalul-maior Apti Alaudinov, care comandă forțele speciale Akhmat din Cecenia în lupta din Kursk împotriva Ucrainei, a declarat că soldații ruși au forțat ieșirea trupelor Kievului din Martynovka, la aproximativ 18 km de frontieră.

Detalii aici

content-image

UPDATE 15 august, ora 14.55: ONU cere Moscovei accesul în regiunile rusești atacate de Kiev

Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a solicitat accesul în zonele de pe teritoriul Rusiei atacate sau invadate de forțele ucrainene, inclusiv în regiunea Kursk, unde trupele Kievului avansează de câteva zile.
"Biroul Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului a trimis autorităților ruse o solicitare pentru a facilita accesul Biroului în zonele Federației Ruse afectate de ostilități, inclusiv regiunile Belgorod, Briansk și Kursk, ca parte a mandatului nostru de monitorizare și evaluare a drepturilor omului", a declarat purtătorul de cuvânt Liz Throssell.

UPDATE 15 august, ora 12.56: Înaintarea ucraineană în Kursk continuă - Autoritățile ruse anunță noi evacuări din calea trupelor Kievului

Autorităţile din regiunea Kursk din Rusia au decis să evacueze populaţia din districtul Gluşkov, a declarat miercuri seara guvernatorul interimar Aleksei Smirnov, pe fondul avansului continuu al forţelor ucrainene în regiunea de frontieră, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Detalii aici

content-image

UPDATE 15 august, ora 11.58: VIDEO Rușii profită din plin de slăbiciunea ucrainenilor și avansează în Donbas: au cucerit două zone și au avansat în patru

Ritmul ofensivei forțelor rusești în Donbas și în alte zone ale desfăşurării operațiunii militare speciale ruse nu a scăzut pe fondul atacului Forțelor Armate ale Ucrainei asupra regiunii Kursk, a declarat reprezentantul Gărzii Naționale a Ucrainei, Ruslan Muzîciuk, în timpul teletonului național ucrainean.

Detalii aici

content-image

UPDATE 15 august, ora 11.20: VIDEO Atac pe scară largă asupra bazelor aviatice ruse - Patru aerodromuri au fost lovite de dronele ucrainene

Dronele ucrainene cu rază lungă de acțiune au lovit patru baze aeriene rusești peste noapte, pe 14 august, în cel mai mare atac asupra aerodromurilor din război, a declarat pentru Kyiv Independent o sursă din Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU).

Detalii aici

content-image

UPDATE 15 august, ora 10.31: Rușii sapă tranșee în Kursk - Muncitorii, plătiți cu până la 4.000 de dolari

Portalurile rusești de locuri de muncă fac publicitate pentru poziții de săpat de șanțuri în Oblastul Kursk, pe măsură ce forțele ucrainene continuă să câștige teren în regiunea de graniță cu Rusia, a informat CNN pe 14 august.

Detalii aici

content-image

 

UPDATE 15 august, ora 10.05:Regiunea Sumi - Populaţia din 183 de localităţi urmează să fie evacuată, din cauza atacurilor constante

Ministerul Afacerilor Interne de la Kiev a transmis că, din cauza bombardamentelor constante, în regiunea Sumi, care se învecinează cu Rusia, urmează să fie evacuată populaţia din 183 de localităţi. Potrivit MAI ucrainean, peste 20.000 de persoane au fost deja evacuate. Printre cei evacuaţi din localităţile regiunii Sumi se numără şi aproape 2.500 de copii.

 

UPDATE 15 august, ora 9.31: Ruşii au atacat infrastructura critică din regiunea Herson

Şeful Administraţiei Militare Regionale Herson, Oleksandr Prokudin, a raportat că în ultimele 24 de ore, ocupanții ruși au tras asupra infrastructurii critice din regiune, lovind case, o conductă de gaz, vehicule şi clădiri administrative. Potrivit unui comunicat remis joi dimineaţă, cel puțin 15 localităţi din regiunea Herson, inclusiv centrul regional, au fost vizate de atacurile de artilerie și loviturile aeriene ale armatei ruse. Invadatorii ruși au atacat infrastructura critică, clădiri administrative, precum și zone rezidențiale, lovind inclusiv 16 case particulare. După cum a raportat șeful regiunii Herson, ruşii au deteriorat o conductă de gaz, spaţiile unei ferme, garaje, mașini, o ambulanţă și utilaje agricole. În urma atacurilor rusești, o persoană a murit, iar alte 13 au fost rănite, inclusiv un copil. Prokudin a menționat că în noaptea de 14 spre 15 august, forțele de apărare aeriană au distrus opt drone Shahed în spaţiul aerian al regiunii Herson.

content-image

UPDATE 15 august, ora 05.14: Ucraina a efectuat cel mai mare atac cu drone cu rază lungă de acțiune asupra a patru baze aeriene ale Rusiei

Ucraina a declarat miercuri că a efectuat cel mai mare atac cu drone cu rază lungă de acțiune din război asupra a patru baze aeriene militare rusești în timpul nopții, lovituri care au fost salutate de președintele Volodimir Zelenski ca fiind „oportune” și precise”, informează Rador Radio România.

Statul Major General a declarat pe Telegram că au fost lovite bazele aeriene Kalino, Savasleika, Borisoglebsk și Baltimor din regiunile Voronej, Kursk și Nijni Novgorod. „Principalele ținte au fost depozite de combustibil și lubrifianți și arme de aviație”, a adăugat acesta, precizând că rezultatele atacului sunt în curs de clarificare.

Continuarea aici

content-image

UPDATE 15 august, ora 03.30: Ghimpele din coasta NATO, sub presiune după ce Kremlinul și-a mutat trupele pentru a contracara Operațiunea Kursk

În timp ce rușii își mută trupele petru a contracara ofensiva ucraineană din Kursk aliații pun presiune pe exclava strategică din coasta NATO. Graniţa de nord-vest a Rusiei a fost „vizitată” des luna aceasta de avioanele de recunoaştere ale NATO, în contextul în care Alianţa a consolidat misiunile de supraveghere asupra statelor aliate, în special pe flancul din apropiere de Marea Baltică, scrie Newsweek.com, potrivit Monitorului Apărării.

Date GPS de miercuri arată că două avioane din SUA şi din Marea Britanie s-au apropiat de graniţa cu enclava Kaliningrad, din Rusia, folosind spaţiul aerian polonez, în sud, şi lituanian, în nord. Cele două aeronave au decolat de la două baze aeriene britanice diferite şi este vorba despre un avion american RC-135V Rivet Joint/ JAKE17 şi un avion britanic RC-135W Rivet Joint/ RRR7213.

Continuarea aici

content-image

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri