LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucraina retrage deoparte tancurile de luptă Abrams M1A1 furnizate de SUA

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 27-04-2024

Actualizat: 28-04-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Time

Kievul retrage tancurile Abrams - Ucraina a lăsat deocamdată deoparte tancurile de luptă Abrams M1A1 furnizate de SUA, în parte pentru că războiul rusesc cu drone face prea dificilă operarea lor fără a fi detectate sau atacate, au declarat pentru AP doi oficiali militari americani.

STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de războiul din Ucraina

UPDATE 27 aprilie, ora 12.10: VIDEO – Înarmată de SUA și Occident, Ucraina lansează o ofensivă puternică împotriva Rusiei: atac cu aproape 70 de drone

Continuarea aici.

UPDATE 27 aprilie, ora 11.50: Se clatină scaunul lui Șoigu? Scandalul din jurul arestării adjunctului său, Timur Ivanov, și implicațiile sale

Continuarea aici.

UPDATE 27 aprilie, ora 11.06: România este sărită din schemă de către SUA: noul traseu al armelor către Ucraina

Continuarea aici.

UPDATE 27 aprilie, ora 09.35: Șeful Pentagonului spulberă entuziasmul tuturor după livrarea Patriot către Ucraina: 'Ne-aș avertiza pe toți'

Continuare aici.

UPDATE 27 aprilie, ora 09.33: Ucrainenii au atacat unul dintre cele mai noi radare ale ruşilor, care costă peste 5 milioane de dolari

Direcţia Principală de Informaţii (GUR) a Ministerului Apărării de la Kiev raportează că apărătorii ucraineni au atacat una dintre cele mai noi stații radar rusești, a cărui valoare depăşeşte 5 milioane de dolari, informează Rador Radio România. Este vorba despre radarul rusesc 48ia6 K-1 "Podliot". Apărătorii ucraineni au atacat instalația lovind antena şi stația de motorină care alimentează sistemul. "Podliot" este un radar rusesc relativ nou. Acesta a început să fie furnizat armatei ruse în 2015. Preţul acestuia este de peste 700 de milioane de ruble (peste 5 milioane de dolari, n.r.). Acest sistem a fost folosit de ruşi pentru a detecta ţinte și pentru a transmite coordonatele către sistemele rusești de rachete antiaeriene S-300/S-400.

UPDATE 27 aprilie, ora 09.32: Apărarea antiaeriană a Ucrainei a doborât 21 din 34 de rachete lansate de ruşi

Comandantul Forţelor Aeriene ale Ucrainei, Mikola Olekşciuk, a raportat că în noaptea de vineri spre sâmbătă, ocupanții ruși au lansat un atac combinat, folosind rachete de diferite tipuri, informează Rador Radio România. Apărarea aeriană a Ucrainei a reuşit să doboare 21 din cele 34 de rachete lansate de Federația Rusă. "În respingerea atacului lansat de inamic, au fost implicate avioane de luptă, unități de rachete antiaeriene ale Forțelor Aeriene, grupuri mobile de foc și echipamente de război electronic ale Forțelor de Apărare ale Ucrainei" - a remarcat Oleşciuk. Potrivit generalului, apărarea antiaeriană ucraineană a doborât următoarele 21 de ținte ruseşti: 6 rachete de croazieră Kh-101/Kh-555, 8 rachete aeriene ghidate Kh-59/Kh-69, 1 rachetă de croazieră Iskander-K şi 6 rachete de croazieră Kalibr. Ruşii au lansat, în total, 34 de rachete aeriene, terestre și maritime: 9 rachete de croazieră Kh-101/Kh-555 lansate de aeronave ale aviație strategice de tip Tu-95 MS, 9 rachete aeriene ghidate Kh-59/Kh-69, 2 rachete ghidate antiaeriene S-300, 2 rachete de croazieră Iskander-K; 4 rachete hipersonice Kh-47M2 "Kinjal" lansate de aeronave MiG-31K şi 8 rachete de croazieră Kalibr lansate dinspre Marea Neagră.

UPDATE 27 aprilie, ora 08.45: Zelenski taie în carne vie și îl demite pe un comandant important din armată: ciudățenia e că a fost numit în funcție foarte recent

Continuarea aici.

UPDATE 27 aprilie, ora 08.30: Infrastructura energetică ucraineană, vizată de un nou atac masiv lansat de ruşi

Autorităţile şi armata din Ucraina raportează că, în timpul atacului masiv cu rachete din noaptea de vineri spre sâmbătă, principalele ținte ale invadatorilor ruși au fost, din nou, obiectivele infrastructurii energetice, relatează Rador Radio România.

Ruşii au atacat infrastructura energetică în trei regiuni ale ţării, provocând incendii și avariind echipamente la mai multe termocentrale. De asemenea, atacurile de noaptea trecută s-au soldat cu răniţi. Potrivit ministrului ucrainean al energiei, Herman Halușcenko, armata rusă a lovit infrastructura energetică din regiunile Dnipropetrovsk, Ivano-Frankivsk şi Lviv. "Au fost avariate echipamente. La una dintre instalaţii, a fost rănit şeful de tură" - a precizat ministrul, adăugând că urmările atacului masiv de noaptea trecută sunt în curs de documentare, iar activităţile pentru lichidarea consecinţelor, de asemenea, sunt în plină desfășurare. Şeful regiunii Dnipropetrovsk, Serhi Lisak, de asemenea, a raportat că instalațiile energetice au fost avariate în regiune din cauza bombardamentelor inamice şi au fost înregistrate mai multe incendii. Lisak a precizat că este vorba despre obiective din raioanele Dnipro și Krivi Rih. În plus, un bărbat de 39 de ani a fost rănit. Potrivit șefului regiunii Dnipropetrovsk, 13 rachete ruseşti au fost distruse de forțele și mijloacele de apărare aeriană din regiune: în raioanele Dnipro, Krivi Rih şi Pavlohrad. Concernul energetic ucrainean DTEK a raportat că, în noaptea de 26 spre 27 aprilie, invadatorii ruși au atacat patru centrale termice ale companiei, avariind grav echipamentele. "Echipamentele întreprinderilor au fost grav avariate. În acest moment, industria energetică încearcă să elimine consecințele atacului" - a informat DTEK, într-un mesaj transmis sâmbătă dimineaţă. Compania a adăugat că, de la începutul invaziei ruse la scară largă, centralele termice DTEK au fost lovite de peste 170 de ori.

UPDATE 24 aprilie, ora 04.48: Rușii au dezlănțuit atacuri asupra căilor ferate din Ucraina. Ce vizează cu această strategie

Rusia şi-a intensificat atacurile asupra reţelei feroviare ucrainene pentru a ”paraliza” aprovizionările militare cu material din Occident - în vederea unei noi ofensive -, declară vineri un oficial ucrainean de rang înalt în domeniul securităţii AFP, potrivit news.ro.

Infrastructura feroviară este deosebit de vitală în Ucraina, atât în transportul pasagerilor şi comerţ, cât şi armatei, deoarece de la începutul invaziei ruse, în februarie 2022, întregul trafic aerian civil este paralizat.

Continuarea aici

content-image

UPDATE 24 aprilie, ora 03.00: Două spitale din Kiev, evacuate de urgență de teama unor atacuri rusești

Primăria Kievului a anunţat vineri evacuarea de urgenţă a două spitale din capitala ucraineană, între care şi o unitate pediatrică, de teama unor lovituri ale forţelor ruse asupra acestor unităţi, după ce mai multe canale de Telegram ruseşti au difuzat o înregistrare video în care se afirmă că aici s-ar adăposti militari ucraineni, relatează AFP şi Unian.

"Oraşul începe evacuarea de urgenţă a două spitale, inclusiv a unui spital pentru copii (...) deoarece o înregistrare video este difuzată pe scară largă în mediile online anunţând de facto un atac inamic asupra acestor unităţi medicale", a anunţat primăria pe Telegram.

Continuarea aici

content-image

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri