Ministrul de externe britanic, Boris Johnson, a afirmat joi că o rezoluţie a ONU privind criza siriană ar trebui adoptată înaintea oricărei acţiuni unilaterale în Siria, relatează Reuters, conform agerpres.
''Este foarte important să încercăm prima dată să obţinem o rezoluţie a ONU'', a declarat Johnson la Sarajevo.
Ambasadoarea SUA la ONU: 'Trump are o mare problemă. Rusia!'
''Nu pot înţelege cum cineva din cadrul Consiliului de Securitate al ONU nu ar putea reuşi să semneze o moţiune ce condamnă acţiunile regimului care este aproape sigur responsabil pentru acea crimă'', a spus oficialul britanic, referitor la atacul chimic comis recent în nord-vestul Siriei.
La rândul său, ministrul francez de externe Jean-Marc Ayrault a subliniat joi că Parisul doreşte adoptarea unei rezoluţii privind Siria de către Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, adăugând că negocierile diplomatice sunt o prioritate.
''Franţa încearcă încă să vorbească cu partenerii săi din Consiliul de Securitate, în special cu membrii permanenţi şi dintre aceştia mai ales cu Rusia'', a declarat Ayrault, citat de CNews.
Incident TERORIST în Cisiordania. Un palestinian a intrat în plin cu maşina pe trotuar - FOTO
Circa 86 de persoane, dintre care 30 de copii şi 20 de femei, potrivit OSDO, au fost ucise marţi într-un atac chimic în nord-vestul Siriei. Mai multe ţări, printre care Franţa şi Marea Britanie, au denunţat regimul preşedintelui Bashar al-Assad ca fiind responsabil pentru acest atac.
Moscova a declarat miercuri că aviaţia siriană a bombardat un "depozit" al rebelilor conţinând "substanţe toxice" care au explodat şi s-au împrăştiat în atmosferă. Rebelii sirieni au negat aceste acuzaţii.
Comentează