Candidata de extremă dreapta la alegerile prezidenţiale din Franţa Marine Le Pen şi apropiaţi de-ai săi sunt acuzaţi că au deturnat aproximativ 600.000 de euro din bani publici europeni în timpul exercitării mandatului lor de europarlamentari, transmite AFP, citată de AGERPRES.
Acuzaţia vine din partea biroului european antifraudă, potrivit unui nou raport dezvăluit sâmbătă de site-ul francez de ştiri Mediapart şi predat justiţiei franceze.
Parchetul din Paris a confirmat pentru AFP că a primit acest raport pe 11 martie, care în prezent este analizat.
"Sunt surprins de sincronicitatea izbitoare a dezvăluirii" şi de "instrumentalizarea" sa, a reacţionat pentru AFP Rodolphe Bosselut, avocatul lui Marine Le Pen, politiciană aflată în campanie pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale care vor avea loc pe 24 aprilie şi în care se va confrunta cu preşedintele în exerciţiu Emmanuel Macron.
Bosselut a mai declarat că este "consternat de felul în care acţionează OLAF (Oficiul european de luptă antifraudă), fără caracter contradictoriu" în privinţa unor "fapte din urmă cu mai bine de zece ani", în cazul unor.
Marine Le Pen "nu a fost citată de nicio autoritate judiciară franceză", a adăugat avocatul, care a deplâns, de asemenea, că nici el, nici clientul său nu au fost destinatarii raportului final. Potrivit acestuia, ancheta OLAF este deschisă din 2016, iar doamna Le Pen a fost audiată prin corespondenţă în martie 2021.
Raportul din care Mediapart a publicat fragmente se referă la cheltuielile pe care grupurile politice le pot folosi în contextul mandatului de europarlamentari şi pe care Marine Le Pen şi apropiaţii săi le-ar fi folosit în scopuri politice naţionale, pentru cheltuieli personale sau pentru servicii în beneficiul unor companii comerciale apropiate partidului său, Adunarea Naţională (RN) şi grupului parlamentar de extremă dreapta Europa Naţiunilor şi Libertăţii (ENL).
Raportul OLAF îi priveşte pe Marine Le Pen şi pe alţi trei foşti europarlamentari - tatăl ei Jean-Marie Le Pen, fostul ei însoţitor Louis Aliot şi Bruno Gollnisch, membru al biroului naţional al RN - şi ENL.
Aceştia sunt acuzaţi pentru deturnarea a aproximativ 600.000 de euro, bani care ar trebui rambursaţi.
Potrivit raportului, candidata RN ar fi deturnat personal în jur de 137.000 de euro din bani publici în perioada în care a fost europarlamentară, între 2004 şi 2017.
Din iunie 2017, Marine Le Pen este urmărită penal şi în ancheta desfăşurată la Paris pentru suspiciuni privind locuri de muncă fictive pentru asistenţi ai partidului în Parlamentul European. Marine Le Pen este acuzată pentru "deturnare de fonduri publice" şi "complicitate" la această infracţiune în cadrul anchetei franceze.
Lovitură cu o săptămână înainte de alegeri: Marine Le Pen, vizată într-un raport OLAF; este acuzată că a deturnat sute de mii de euro
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

592
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
592

1.340
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
1.340

467
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
467

3.279
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
3.279

64
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
64

1.764
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
1.764

89
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
89

144
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
144

100
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
100

71
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
71

49
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
49

30
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
30

47
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
47
















Comentează