Lucrătorii din sectorul construcţiilor din Germania au anunţat miercuri că ar putea intra în grevă pentru a obţine salarii mai mari şi alte beneficii, crescând presiunile asupra angajatorilor să le îndeplinească o serie de solicitări mai vechi precum mai mulţi bani pentru deplasările lungi până la şantier, transmite Reuters, citat de agerpres.
"O grevă naţională în construcţii este mai probabilă ca niciodată în ultimii 20 de ani", a declarat Robert Feiger, preşedintele sindicatului IG Bau, pentru cotidianul Sueddeutsche Zeitung, înaintea procedurii de arbitraj.
Acest sindicat solicită o majorare salarială de 5,3% pentru cei aproximativ 900.000 de lucrători din construcţii precum şi o aliniere a tarifelor între estul şi vestul Germaniei, la mai mult de trei decenii de la reunificarea ţării. În primul rând, sindicatul vrea ca angajatorii să fie de acord să majoreze sumele destinate să acopere costurile cu deplasările zilnice ale muncitorilor la şi de la şantierele care deseori se află la distanţe mari.
Această solicitare a devenit cel mai important obstacol în cursul negocierilor, deşi a fost pe masa discuţiilor încă din 2018, a spus Feiger.
"Dacă angajatorii nu vor ceda, nu vor ajunge la un acord cu noi de această dată", a avertizat Feiger.
Procedura de arbitraj în acest conflict de muncă, care se derulează încă din luna mai, a început miercuri şi este condusă de preşedintele Tribunalului Federal Social, Rainer Schlegel. Dacă acesta nu va găsi o soluţie care să fie acceptată atât de angajaţi cât şi de angajatori, Germania se va îndrepta spre prima sa grevă naţională în sectorul construcţiilor de după 2002.
"Şi, credeţi-mă, noi ştim cum să facem grevă", a spus Feiger.
Banca Centrală Europeană urmăreşte cu atenţie evoluţia inflaţiei şi a salariilor în zona euro şi mai ales în Germania, prima economie a blocului comunitar. Pe ansamblu, salariile în Germania au crescut cu 5,5% în ritm anual în al doilea trimestru, depăşind creşterea preţurilor cu 2,4% în aceeaşi perioadă, arată datele oficiale. Cu toate acestea, în al doilea semestru al acestui an economiştii se aşteaptă ca ritmul de creştere a preţurilor să-l devanseze pe cel al salariilor, ceea ce va reduce puterea de cumpărare a consumatorilor.
Într-un alt conflict de muncă, cele 16 landuri din Germania şi sindicatele vor începe vineri negocierile pentru majorarea salariilor pentru cei peste 2,3 milioane de lucrători din sectorul public. Sindicatele cer o majorare salarială de 5% pe o perioadă de 12 luni. Pentru a-i sprijini pe cei cu salarii mici, sindicatele cer o majorare salarială de cel puţin 150 de euro pe lună. În cazul lucrătorilor din sistemul public de sănătate, sindicatele cer o majorare salarială de cel puţin 300 de euro pe lună.
Lucrătorii din sectorul construcţiilor din Germania ar putea intra în grevă pentru a obţine salarii mai mari şi alte beneficii
Explorează subiectul
Articole Similare

2.023
Interceptări șocante: cum sunt împinși soldații ruși în asalturi fără scăpare
2.023

2.122
Iranul vrea să cadă la un acord cu SUA: condiția Teheranului
2.122

3.321
VIDEO Şefa diplomaţiei europene nimicește Rusia, de la Munchen: „Nu este o superputere! Este afectată grav, economia sa este în colaps, este izolată”
3.321

3.274
Fost ministru din Ucraina, arestat în timp ce încerca să fugă din ţară: e implicat în cel mai mare scandal de corupție din țară
3.274

4.962
Nicușor Dan a decis: acceptă invitația lui Donald Trump și merge la Consiliul Pǎcii de la Washington
4.962

2.854
Şeful Statului Major rus anunţă noi cuceriri teritoriale în Ucraina: urmează noi atacuri într-o anumită zonă
2.854

4.693
VIDEO Incident șocant în Italia: Un român a încercat să răpească o fetiță de un an și jumătate chiar de lângă părinții ei / Copilul a suferit o fractură la picior
4.693

5.971
Scandal în Schengen: controalele la granițele Germaniei și alertele pentru ucraineni ajung în centrul unei anchete europene
5.971

3.408
VIDEO Obama îl „torpilează” pe Trump: „dictatură și spectacol de clovni”
3.408

105
Conferința de la Munchen - Taiwanul avertizează: „China este adevărata amenințare”
105

2.013
Mitul siguranței germane, făcut praf: cum a fost posibil cel mai spectaculos jaf bancar din ultimii ani în Germania
2.013

4.677
VIDEO Atac ucrainean de amploare asupra unui port rusesc de la Marea Neagră
4.677

3.243
Viktor Orban: „A răspândi frica față de Vladimir Putin este primitiv și lipsit de seriozitate. Bruxellesul e o sură de pericol iminent!”
3.243

















Comentează