Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lupta din interiorul Partidului Conservator pentru înlocuirea Theresei May complică negocierile privind Brexit

Agerpres
Theresa May

Lupta din interiorul Partidului Conservator pentru înlocuirea prim-ministrului Theresa May complică negocierile privind Brexit cu Partidul Laburist și posibilitatea găsirii unui compromis, a declarat parlamentarul laburist John McDonnell, conform Reuters, scrie Mediafax.

McDonnel, purtătorul de cuvânt pe teme financiare al Partidului Laburist și membru al echipei de negocieri, a transmis că situația este precară.

„Problema lor principală este că se destramă. Trebuie să rămână uniți. Și acest lucru se dovedește a fi imposibil. Administrația (Partidului Conservator, n.red.) se destramă”, a declarat McDonnell.

În ceea ce privește progresul negocierilor, McDonnell, al doilea cel mai puternic membru din Partidul Laburist, a declarat că nu există opțiuni noi pe masa negocierilor și în anumite privințe, discuțiile au regresat.

„Situația este precară. Ne confruntăm cu o instituție care ar putea să nu mai fie aici peste trei săptămâni. Cum ne putem aștepta de la ei să livreze, nu doar pe termen scurt, ci și pe termen mediu?”, a adăugat McDonnell.

Citește și: O jurnalistă a fost împușcată mortal

Guvernul Marii Britanii lucrează cu opoziția, reprezentată de Partidul Laburist, pentru a adopta un Acord Brexit care să fie ulterior aprobat de Parlamentul britanic, a declarat miercuri prim-ministrul Theresa May. De asemenea, prim-ministrul a transmis că amânarea ieșirii Marii Britanii din Blocul comunitar nu este o consecință a conducerii sale.

Theresa May își va respecta promisiunea făcută, de a demisiona după ce finalizează „prima fază” a procesului Brexit, pentru a permite viitorului lider să negocieze faza a doua, a transmis miercuri purtătorul de cuvânt al premierului.

Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. În cazul în care Acordul ar fi aprobat, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar urma să se producă imediat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.