DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Mai multe manuscrise și obiecte ale lui Adolf Hitler au fost vândute cu 190.000 de euro: evreii critică inițiativa

Adolf Hitler

Mai multe manuscrise din discursuri ale dictatorului nazist Adolf Hitler au fost vândute vineri de casa de licitaţii germană Hermann Historica pentru circa 190.000 de euro, demers criticat de Asociaţia Evreilor Europeni, relatează agenţia EFE, informează Agerpres.

Printre manuscrisele cele mai solicitate se numără nouă pagini ale discursului rostit de dictator în faţa viitorilor oficiali ai Wehrmacht-ului pe 18 ianuarie 1939, care a fost vândut pentru 34.000 de euro. Alte şase discursuri şi manuscrise au fost adjudecate cu sume cuprinse între 12.500 şi 32.000 de euro.

Printre obiectele licitate se numără şi mai multe ediţii ale lucrării 'Mein Kampf', atât din biblioteca personală cât şi cu dedicaţii ale lui Hitler, sumele plătite pentru acestea fiind între 4.200 şi 11.000 de euro.

Printre altele, au mai fost vândute obiecte personale ale dictatorului, precum argintărie şi tacâmuri, cu sume între 900 şi 4.200 de euro, manuscrise şi obiecte personale ale altor înalţi responsabili în regimul nazist, ca Heinrich Himmler sau Hermann Goring, medalii şi decoraţii.

Preşedintele Asociaţiei Evreilor Europeni (European Jewish Association - EJA), rabinul Menachem Margolin, a condamnat energic scoaterea la licitaţie a acestor ''serii detestabile'' de suveniruri naziste într-o perioadă în care Germania trăieşte o ascensiune a antisemitismului.

Citește și: De ce trebuie ANULAT pelerinajul de la Sf. Dimitrie - argumentele unei asociații: scrisoare deschisă către patriarhul Daniel, Arafat, Berbeceanu, Vela și Tătaru

Licitaţia ''sfidează logica, decenţa şi umanitatea'' şi contribuie la legitimarea ''unei culturi a entuziaştilor faţă de Hitler'', a avertizat rabinul, într-un mesaj înaintea licitaţiei prin a făcut un apel împotriva participării la aceasta.

Casa de licitaţii Hermann Historica a fost criticată şi anul trecut pentru o licitaţie la care mai multe articole au fost cumpărate de omul de afaceri libanez Abdallah Chatila, care apoi le-a donat pentru Yad Vashem.

Dar acum, rabinul Menachem Margolin consideră că nu putem spera la un alt miracol cum a fost gestul lui Abdallah Chatila, adăugând că în vreme de pandemie nu trebuie să se permită ca ''virusul antisemitismului să crească în mod necontrolat''.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.