Mai multe școli și grădinițe din județul Galați, care nu au curent sau au centralele de încălzire defecte, vor susține marți cursuri online.
Este vorba de Școala Gimnazială nr. 1, sat Adam, comuna Drăgușeni cu unitățile arondate (Școala Gimnazială nr. 1 - sat Adam, Școala Primară nr. 1 și Grădinița cu program normal nr. 1 - sat Căuești, Grădinița cu program normal nr. 1 - sat Știețești) și Grădinița cu Program Normal nr. 1 – sat Tulucești, comuna Tulucești, care nu au curent electric, potrivit mediafax.
Totodată, Școala Gimnazială nr. 1 din satul Vârlezi, comuna Vârlezi și Grădinița cu Program Prelungit „Sf. Stelian” din municipiul Galați, vor face cursuri online, în ambele unități de învățământ fiind defecte centralele pentru încălzire.
În restul unităților de ânvățământ, cursurile vor fi reluate normal de marți.
Elevii din județele Brăila, Călărași, Constanța, Galați și Tulcea, unde activitatea fizică a fost suspendată luni din cauza viscolului, se întorc de marți la școală, a anunțat Ministerul Educației.
Ministerul Educației a solicitat inspectorilor școlari generali să monitorizeze situația la nivel de județ, iar în cazul în care vor exista unități de învățământ în care nu se pot asigura condițiile adecvate pentru desfășurarea activității didactice cu prezență fizică din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, cursurile pot fi suspendate pe perioadă determinată, la solicitarea directorului, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității, cu informarea inspectorului școlar general, respectiv cu aprobarea inspectorului școlar general și informarea Ministerului Educației.
Comentează