Nu e bine să te bucuri de răul altuia și este departe de mine acest gând. Trebuie subliniat din primul rând acest lucru. Mă bucur că premierul Victor Ponta are o deficiență locomotorie, dar nu mă bucură asta pentru că are omul o dificultate, ci pentru că în final poate să simtă pe pielea lui cum este să fii cetățean de mâna a doua. Pentru că așa sunt tratați concitadinii noștri care au o dizabilitate.
Un zâmbet înțelegător pe stradă nu ajută, la fel cum nu încurcă o privire urâtă și o distanțare de parcă handicapul respectiv ar fi contagios. Nu li se mai spune "handicapați", pentru că termenul a căpătat conotația peiorativă de jignire. Și cu asta considerăm că le-am îmbunătățit situația. Este ca și cum dacă le spunem "copii rromi" în loc de "copii "țigani" le-am îmbunătăți într-un fel situația. Acei copii rămân la fel de discriminați, se radicalizează anti-social și ajung să reflecte exact stereotipiile pe care ne așteptam să le facă peste 10-20 de ani.
O atitudine ușor favorabilă pentru câteva secunde este necesară dar nu și suficientă. Este ca și cum dai un like pe facebook și apoi te lauzi că ai sprijinit o campanie online care viza de fapt strângerea de fonduri sau de semnături. Persoanele cu dizabilități sunt din start cetățeni de mâna a doua în țara în care plătesc aceleași taxe ca noi. Ideea că are un handicap echivalează în capul multora cu ideea că acei oameni cerșesc ceva. Nu cerșesc nimic, ba chiar au un drept pe care statul li-l refuză: dreptul la o viață normală. Sună a slogan lipsit de conținut, dar are un conținut: viața normală este o viață în care ei să nu aibă obstacole inutile și injuste.
Persoanele cu deficiențe locomotorii, care merg în scaun cu rotile trebuie să își împartă mereu orașul între:
1. puținele locuri accesibile pe roți
2. multiplele locuri în care dau de scări și nu pot avansa
La fel și cu persoanele cu deficiențe de vedere sau auditive. Unele primării pun la mișto niște plastice pe asfalt pe care cei care "văd" cu bastonul pe asfalt să le utilizeze. Dar sunt puse aiurea, discontinuu și nu sunt întreținute de-a lungul anilor. Platformele de acces există doar în anumite locuri și nu prea.
Premierul se deplasează greu acum, dar fiind premier are în jurul lui o mână de SPP-iști, o droaie de asistenți și grămezi de lingușitori gata oricând să intre după el la pisoar ca să i-o scuture, poate așa îi captează benevolența și ciupesc și ei o funcție, un contract pe bani publici, ceva de ciuguleală. Poate acum premierul realizează cât de dificil este unora dintre noi să se deplaseze. S-ar așeza într-un scaun cu rotile Victor Ponta? Nu. Și nu pentru că nu ar da bine la imagine, ci pentru că știe că nu s-ar putea deplasa liber.
Are destui consilieri de imagine plătiți gras, dar care emit strategii proaste. De o cretinozitate de-a dreptul paroxistică mi s-a părut strategia cu adusul copilului la guvern. Să fiți filmat domnule premier pe scări, cum abia vă târâiți pe scări în cârje și cu copilul cu un skateboard la subraț, împușcăm sigur multe puncte la capitolul milă și empatie. A fost exact ca într-un film polițist bun: dovezile evidente sunt contrafăcute. Strategia de imagine a fost proastă deoarece era prea "in your face" (un termen pe care orice trepăduș care consiliază ar trebui să îl știe dacă a studiat Marketing). Bănuiesc că acei consilieri nu au studiat Marketing și nu știau cum și când se folosește - și mai ales când NU se folosește - schema "in your face". Adică, au vrut să pară atât de evident, încât efectul a fost invers: orice babă din Văscăuți care trăiește din ajutorul de la CAP de 2 lei s-a prins că imaginea aia a fost o făcătură menită să stârnească mila publică și să atingă o coardă sensibilă.
Îi dau eu premierului o strategie bună. Să o ia la pas (mă rog, la roată) cu scaunul cu rotile prin București, sau prin Pecica (că tot a fost acolo pentru deschiderea unui segmentuț micuț de autostradă) și să vadă pe pielea lui cum se poate mișca un om în scaun cu rotile. Asta ar fi o strategie de imagine reușită, cu atingere a corzii sensibile a alegătoarelor, cu reponsabilitate socială, cu impact maxim în rângul persoanelor cu dizabilități locomotorii. Mai bine așa, decât să comande o lectică de maharajah (cum probabil urmează, dacă l-au rupt de realitate consilierii lu' pește).
Să se ducă cu mașina la orice supermarket sau hypermarket și să vadă cum toți meltenii cu număr de Dolj și cruciulițe pe parbiz parchează pe locul cu semnul de handicap. Cum toți taximetriștii în șlapi, bermude, tricou polo cu gulerul ridicat, lanț la gât asortat cu brățara, unghie netăiată și ochelari de soare puși pe creștetul capului parchează și ei pe locul cu semnul de handicap. Să stea lângă locul de parcare și să o aștepte pe fițoasa corporatistă dată cu fard peste cearcăne care a parcat pe locul cu handicap pentru că e aproape de intrare și era grăbită deși nu are nimic de făcut după cumpărături. Așa ceva ar fi de impact, domnule prim-ministru! Vă dați seama ce șoc ar avea prost-crescutul care iese cu căruciorul din magazin și îl vede lângă mașina lui pe premierul care îl mustră de față cu 7 televiziuni de ce a parcat pe locul cu semnul de handicap? Asta ar avea impact MULT mai mare decât aducerea bietului copchil la guvern. Părea smuls de la locul de joacă, de nici nu a avut timp să ducă skate-ul în casă.
Din păcate pentru premier, piciorul i se va vindeca repede și nu va avea timp să atragă simpatia electoratului cu dizabilități locomotorii. Dovedește faptul că nu a înțeles cum poate fructifica această perioadă. Ar trebuie să se ducă la DNA, dar în scaun cu rotile și să pară descumpănit în fața treptelor de acolo, deoarece nu există o platformă pe care să urce.
Ar demonstra faptul că persoanele cu dizabilități nu sunt niște cerșetori, ci niște oameni care au o problemă (permanentă sau temporară) și ar trebui să primească un sprijin. Ar fi bine să facă o conferință la sediul unei asociații a persoanelor cu dizabilități. Să spună cu gura lui că oamenii nu cer un ajutor, dar ar trebui să primească din partea statului un sprijin. Să vă dau exemplul lui Iulian Crăciun, poate cel mai de succes om cu dizabilitate locomotorie din România. Să-mi fie cu iertare dacă mai este altcineva, dar este singurul pe care îl știu. Există suficiente joburi care pot fi făcute de oameni care nu pot merge, vedea sau auzi. Măcar acum premierul înțelege cum e, dar... sigur va uita. Are o șansă și o ratează magistral, ba chiar dă chix (a propos de afișarea ostentativă a plodului cu skate). Altă șansă nu va avea, decât dacă mai are accidente de pe urma cărora ar rămâne temporar nevăzător sau surdo-mut.
Ca un epilog: revoltați-vă dacă nu vedeți undeva platforme de acces pentru oameni în scaun cu rotile sau diverse forme de a-i ajuta pe cei care nu văd sau nu aud. Nu știi ce accident poți avea și ajungi fără picioare, orb sau surd. Abia atunci vei realiza că pe interior tu ești tot tu, doar că pe exterior ai devenit brusc un cetățean de mâna a doua. Premierul este acum un cetățean de mâna a doua și nu a înțeles nimic din asta.
