Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, mesaj la decesul Sultanului Omanului: S-a remarcat drept unul dintre cei influenţi promotori ai păcii în regiune

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam principesa margareta lacrimi

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei şi Alteţa Sa Regală Principele Radu au transmis, sâmbătă, că au aflat cu tristeţe despre decesul Sultanului Omanului, Qaboos bin Said. ”Majestatea Sa Defunctă a fost unul dintre cei mai importanţi lideri ai lumii musulmane, cu o domnie care s-a întins pe o jumătate de secol”, a transmis Casa Regală, potrivit news.ro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Casa Regală a României, Sultanul Qaboos a absolvit Academia Regală Militară Sandhurst din Marea Britanie şi a urcat pe tronul Sultanatului Oman în anul 1970.

”În cele cinci decenii de domnie, suveranul s-a remarcat drept unul dintre cei influenţi promotori ai păcii în regiune, iar ţara sa a cunoscut un extraordinar proces de modernizare şi dezvoltare. Majestatea Sa Custodele Coroanei a trimis în această dimineaţă, în numele Casei Regale a României, o scrisoare noului suveran al Sultanatului Oman, Majestatea Sa Sultanul Haitham bin Tariq al Said”, se mai arată în document.

Citește și: Şeful TSD: Este lipsit de logică să declanşezi anticipate când n-ai o criză politică majoră. Liberalii sunt interesaţi doar de îngrăşarea PNL

Sultanul Qaboos al Omanului a încetat din viaţă la 79 de ani, după o domnie de aproape 50 de ani, a anunţat palatul regal de la Muscat.

Potrivit presei internaţionale, sultanul suferea de cancer de colon.

Sultanul Qaboos era necăsătorit şi nu avea un moştenitor sau un succesor desemnat.
Însă, Royal Family Council l-a desemnat succesor pe Haitham bin Tariq Al Said, un văr al lui Qaboos.

Trei zile de doliu naţional au fost decretate în Oman.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.