Marcel Ciolacu vine cu explicații, după scandalul cu Liviu Dragnea, din Parlament: dezvăluie adevăratul joc al liderului PSD

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 31-10-2018

Actualizat: 31-10-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Marcel Ciolacu, chestor al Camerei Deputaților și lider al PSD Buzău, susține că nu a avut o confruntare fizică cu Liviu Dragnea, așa cum susțin deputații din opoziție, însă recunoaște o discuție mai aprinsă cu liderul PSD.

Citește și: SURSE - Liviu Dragnea ceartă VIOLENTĂ cu Marcel Ciolacu, în Parlament: discuții aprinse, în spatele ușilor închise

Totodată, Ciolacu lasă de înțeles că zvonurile conform cărora Liviu Dragnea dorea un vot pentru a trece moțiunea împotriva lui Tudorel Toder sunt adevărate, explicând însă că deputații PSD au luat o decizie ”corectă” și nu au făcut jocul lui Liviu Dragnea.

”Ceea ce au declarat astazi unii politicieni din opoziție despre o presupusă altercație cu d nul Liviu Dragnea este un neadevar. Am avut o discuție cu președintele Dragnea în care i-am spus foarte clar că îmi mențin libertatea de a mă întâlni cu oricare dintre colegii mei de partid oricând doresc. Și da, consider că decizia deputaților PSD de a nu vota moțiunea împotriva d-lui Tudorel Toader a fost una corect!”, a declarat Marcel Ciolacu, pentru STIRIPESURSE.RO.

În ultimele două zile, în presă au circulat informații conform cărora Liviu Dragnea ar fi vrut ca o parte a deputaților PSD să voteze moțiunea împotriva lui Tudorel Toader pentru a avea motiv de remaniere. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar Liviu Dragnea acuza jurnaliștii că văd conflict acolo unde, de fapt, ar fi liniște.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri