Guvernul britanic a prezentat miercuri o reformă a sistemului de azil care prevede să nu se mai acorde aceleaşi drepturi persoanelor care au intrat în ţară în mod legal sau ilegal, o măsură promisă în urma Brexit-ului şi considerată ''inumană'' de Crucea Roşie, relatează AFP, potrivit Agerpres.
În faţa deputaţilor din Camera Comunelor, ministrul de Interne Priti Patel şi-a prezentat proiectul ca ''cea mai importantă revizuire a sistemului nostru de azil din ultimele decenii''.
Descris drept ''corect, dar ferm'', proiectul are ca scop descurajarea imigraţiei ilegale şi intenţionează să trateze solicitanţii de azil în mod diferit, în funcţie de modul în care au ajuns în ţară, legal sau ilegal.
''Mulţi oameni care ajung ilegal în Regatul Unit au traversat o ţară sigură precum Franţa, unde ar fi putut şi ar fi trebuit să solicite azil'', a subliniat ministrul, care intenţionează să descurajeze aceste sosiri ilegale.
Migranţii care au intrat ilegal în Regatul Unit şi ale căror cereri de azil au avut succes vor primi un statut nou, temporar, de protecţie şi nu vor mai avea un drept automat de a se stabili. Drepturile lor la reîntregirea familiei şi accesul la prestaţiile sociale vor fi limitate.
Cei a căror cerere de azil este examinată şi refuzată vor fi expulzaţi ''rapid'' din Regatul Unit. În acelaşi timp, vor fi create căi ''legale şi sigure'' pentru a solicita azil în Regatul Unit.
''Astăzi, avansăm în angajamentul nostru de a combate intrările ilegale, de a-i pedepsi pe contrabandişti şi de a-i proteja pe cei care au cu adevărat nevoie de un refugiu'', a scris pe Twitter premierul britanic Boris Johnson.
Înăsprirea condiţiilor de imigraţie a fost un subiect favorit al susţinătorilor Brexit-ului, de acum realizat, care a pus capăt liberei circulaţii între Regatul Unit şi ţările Uniunii Europene.
Anul trecut, 8.500 de persoane au intrat în Regatul Unit traversând Canalul Mânecii la bordul unor mici ambarcaţiuni, iar majoritatea au solicitat azil odată ajunşi pe terioriul britanic, potrivit cifrelor ministerului.
Autorităţile britanice au interceptat marţi 183 de migranţi care traversau Canalul Mânecii din Franţa, un record în acest an, potrivit Ministerului de Interne.
"Aceste propuneri creează un sistem incorect cu două viteze, în care cazul unei persoane şi susţinerea pe care o primeşte sunt judecate plecând de la modul în care a intrat în ţară şi nu de la nevoie ei de protecţie. Este inuman", a reacţionat Mike Adamson, director general al Crucii Roşii britanice.
Marea Britanie vrea să înăsprească sistemul de azil
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

2.887
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
2.887

4.200
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
4.200

2.073
Paște cu ușile închise la Ierusalim - Anunțul Patriarhului latin
2.073

3.495
Donald Trump se gândeşte serios să retragă SUA din NATO: Este "un tigru de hârtie. Putin ştie şi el asta, apropo"
3.495

146
Strâmtoarea Ormuz - Bahrainul difuzează proiectul revizuit pentru Consiliului de Securitate al ONU, după veto-ul așteptat din partea Rusiei și Chinei
146

2.434
România devine jucător regional pe piața dronelor: acord cu Ucraina, pentru a le produce în țara noastră
2.434

8.769
VIDEO Situația escaladează: rebelii Houthi, Hezbollahul și Iranul au dezlănțuit un atac dur în Israel
8.769

184
Războiul din Orientul Mijlociu - China anunță o inițiativă comună cu Pakistanul
184

171
Cea mai populată țară din lume a început recensământul
171

1.948
Misiunea Artemis stârnește un interes imens - Sute de mii de turiști asteaptă lansarea primului echipaj uman către Lună la peste jumătate de secol de la misiunea Apollo
1.948

2.580
Consecințele economice ale războiului din Orientul Mijlociu - Prețul ar putea ajunge la sute de miliarde de dolari
2.580

182
Promisiuni pentru reunificare - China va garanta "securitatea energetică" a Taiwanului
182

74
Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului - Cel puțin șapte persoane au fost ucise la Beirut
74















Comentează