Camille Pascal a câştigat acest premiu în al treilea tur de scrutin, cu 13 voturi. Ceilalţi finalişti, Alain Mabanckou ("Les cigognes sont immortelles"), Thomas B. Reverdy ("L'hiver du mecontentement") şi Gilles Martin-Chauffier (L'ere des suspects), au primit şapte, două şi respectiv zero voturi.
Consilier de stat, fost secretar general al grupului media France Televisions şi fost consilier al preşedintelui Nicolas Sarkozy la Palatul Elysee, Camille Pascal, în vârstă de 52 de ani, este de profesie istoric. "L'ete des quatre rois", romanul lui debut, se află în cursă şi pentru câştigarea premiului Interallie.
Acest roman dens (de peste 600 de pagini) şi erudit revine asupra unui episod unic din istoria Franţei. În perioada iulie - august 1830, patru regi, Charles X, Louis XIX, Henri V şi Louis-Philippe, au urcat pe tronul ţării.
Rege nepopular, constrâns să abdice după răscoalele pariziene din iulie 1830, Charles X dorea ca nepotul lui, Henri d'Artois, să îi urmeze pe tron. I-a cerut fiului său, Louis-Antoine d'Artois (Louis XIX), moştenitor legitim, să renunţe la drepturile sale în favoarea nepotului lui. Henri d'Artois avea doar nouă ani şi Louis-Antoine d'Artois nu a avut curajul să conteste decizia tatălui lui. Drumul era liber pentru ducele de Orleans, care a urcat în cele din urmă pe tron, luându-şi numele de Louis-Philippe.
Romanul scris de Camille Pascal îi duce pe cititori în toate locurile emblematice din acele zile cuprinse de frenezie. Ei ajung pe calea imaginaţiei la castelul Saint-Cloud, la Tuileries, în Paris, Courbevoie şi în Normandia. Istoricul îi convoacă în paginile cărţii sale pe Stendhal, Chateaubriand, Dumas, Vigny şi Hugo. Pot fi întâlniţi în paginile romanului şi Guizot, Talleyrand, bătrânul Lafayette şi tânărul Adolphe Thiers.
Camille Pascal a scris acest roman ca şi cum era un martor al evenimentelor din acea vară. Stilul său este alert, chiar dacă textul este academic şi pare puţin învechit.
Potrivit editurii sale, Camille Pascal a scris "romanul adevărat al Revoluţiei de la 1830".
În 2017, Marele premiu pentru roman al Academiei Franceze a fost decernat scriitorului Daniel Rondeau pentru volumul "Mecaniques du chaos", publicat de editura Grasset.
Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze a fost atribuit scriitorului Camille Pascal, pentru volumul 'L'ete des quatre rois'
Academia Franceză a deschis joi sezonul premiilor literare din Franţa, atribuind Marele Premiu pentru Roman scriitorului Camille Pascal, autorul cărţii "L'ete des quatre rois" (editura Plon), un volum ce relatează vara anului 1830, când patru suverani s-au succedat pe tronul Franţei, informează AFP, informează Agerpres.
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
0

7
Confesiunea lui Cristi Puiu despre drumul spre cinema: 'Nu mi-am propus să devin regizor'
7

18
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
18

27
Noua generație din TV își face loc și pe TikTok: Alex Vlădescu dezvăluie ce nu se vede 'pe sticlă'
27

9
Marele regret a magnatului american Warren Buffett: 'Am vândut acțiunile Apple prea devreme'
9

15
Eurovision ajunge în Asia. Prima ediție va avea loc în Thailanda
15

69
50 de agenți păzesc cea mai rară pasăre din lume: un pui de dropie indiană
69

22
O cometă din primele miliarde de ani ale Căii Lactee a traversat Sistemul Solar
22

14
Credincioșii ortodocși vor străbate centrul Capitalei în Pelerinajul de Florii: Programul și traseul
14

11
Festivalul FOMO 2026 anunță scenele și temele dedicate antreprenorilor români
11

24
Marele Lac Sărat ascunde un imens rezervor de apă dulce. O descoperire care ar putea salva Utah
24

21
Cinci scriitoare și patru traducătoare în finala International Booker
21

6.853
Alertă de călătorie: Destinațiile de vacanță la care turiștii sunt nevoiți să renunțe în acest an/ Sunt 26 la număr
6.853
















Comentează