Marian Enache, Președintele Curții Constituționale a României, a transmis un mesaj de recunoștință și felicitare către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române cu ocazia aniversării acestuia. În mesajul său, Enache a subliniat importanța contribuțiilor Patriarhului la viața spirituală și culturală a României.
Enache a subliniat autonomia Bisericii față de stat și libertatea religioasă ca fiind fundamentale pentru viața spiritual-religioasă din România, în contrast cu tendințele de secularizare din alte părți ale Europei. ”Autonomia Bisericii față de stat și libertatea religioasă, care în limbaj juridic mai sunt cunoscute sub denumirea de „clauza instituirii” și „clauza libertății”, pot fi sintetizate în ideea că Parlamentul nu va putea elabora o lege care să împiedice sau să interzică practicarea liberă a unei religii sau credințe. Aceste clauze au devenit fundamentale și pentru viața spiritual religioasă din România, poate chiar în contrast pozitiv pentru noi, în comparație cu vădite tendințe de secularizare din unele țări ale Europei Occidentale.”, a spus Enache.
”Părinte Patriarh, vă mulțumesc cu recunoștință pentru invitația pe care mi-ați făcut o de a fi împreună cu Înaltpreasfințiile Voastre, cu distinsele personalități invitate pentru a participa la un eveniment special pentru Preafericirea Voastră, pentru Biserica Ortodoxă Română și pentru noi toți creștinii acestei Biserici.
Cu acest prilej vă rog să îmi permiteți, Preafericirea Voastră, să vă transmit din toată inima sincere felicitări, multă sănătate și realizarea tuturor proiectelor minunate pentru întreaga noastră Ortodoxie și împlinirile spirituale cărora v-ați consacrat încă de la începuturile slujirii Preafericirii Voastre la Altarul credinței noastre. Știu cât de atașat sunteți valorilor și vieții spiritual religioase pe care le-ați dăruit în mod continuu înaltei ierarhii și credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române.
Această misiune de credință ține Biserica Ortodoxă cu brațele deschise și la înălțimea adevărului ei, exprimat curat și peren în Evanghelii. Vă felicit, Părinte Patriarh, pe Preafericirea Voastră și întreaga strălucită ierarhie, pentru realizările remarcabile privind sporirea patrimoniului cultural spiritual al vredniciei întru Ortodoxie, în special pentru slujirea neobosită în edificarea Catedralei Mântuirii Neamului, în care ne vom regăsi peste timp, uniți cu toții, în identitatea noastră. Sigur că activitățile specifice Bisericii Ortodoxe Române ca Biserică vie a neamului românesc sunt intense, complexe, consistente și diverse. O recunoaștem cu toții și îi dorim continuitate, tărie și mult sfat pentru lucrările bine rânduite spre slava Domnului și spre propășirea poporului român în credință și libertate.
Autonomia Bisericii față de stat și libertatea religioasă, care în limbaj juridic mai sunt cunoscute sub denumirea de „clauza instituirii” și „clauza libertății”, pot fi sintetizate în ideea că Parlamentul nu va putea elabora o lege care să împiedice sau să interzică practicarea liberă a unei religii sau credințe. Aceste clauze au devenit fundamentale și pentru viața spiritual religioasă din România, poate chiar în contrast pozitiv pentru noi, în comparație cu vădite tendințe de secularizare din unele țări ale Europei Occidentale.
În ceea ce privește autonomia Bisericii în raporturile cu statul, libertatea religioasă și de credință, pluralismul religios și respectul reciproc pluriconfesional, toate acestea în societatea românească democrată sunt în prezent la locul lor. Constituția și legislația au consacrat și garantat aceste cuceriri și opțiuni ale Bisericii și ale poporului român. Esențial pentru noi este și rămâne însă faptul că Ortodoxia și ethosul românesc sunt împletite unele cu altele în mod organic. Una fără alta nu pot trăi.
Să nu uităm în acest context un amănunt concludent, și anume faptul că, în comunitățile românești tradiționale, Biserica, Școala și Primăria erau instituțiile indispensabile ale conviețuirii și devenirii noastre. Sigur că există astăzi, la nivel ideologic și chiar doctrinar, o confruntare între concepția valorii absolute a persoanei umane, valoare absolută prin ea însăși în demnitatea ei, care exprimă chipul și asemănarea Creatorului, și noile concepții ale tehnologiilor dominate de utopia posibilității creării unei superconștiințe veșnice într-un corp infinit mai rezistent decât cel biologic. În realitate vorbim despre o utopie formulată în termenii trecerii de la „homo sapiens” la „homo deus”, ostracizându-L pe Dumnezeul vetero-testamentar în condiția Lui de „Deus otiosus”.
În fața acestei avalanșe, acestor curente ale unor ideologii este nevoie ca Biserica, creștinismul să dea dovadă de chibzuință matură și acțiune strategică pragmatică pentru a discerne între bine și rău, pentru a găsi răspunsurile cuvenite la problemele complicate și alambicate ale zilelor noastre. Pentru aceasta este nevoie de trezvie, de deschiderea ochiului lucidității și al clarvederii, de reînvierea valorilor originare ale creștinismului pentru a trezi în sufletul, în spiritul creștinilor, o nouă prospețime a revelației și o nouă metanoia, pentru a diminua efectele unei conflagrații spirituale împotriva umanului și omenescului.
Această stare de îngrijorare a lumii crizelor suprapuse poate distruge tainele inefabile dintre om și Dumnezeu: nașterea, viața și moartea. Suntem convinși că transformările spiritului uman nu vor conduce la dispariția sacrului și a sacralității, în pofida prestidigitațiilor unei civilizații vicioase, excentrice, egocentrice, care tinde să construiască omul pustiu, fără nici un Dumnezeu, fără nimic sfânt, o lume în care omul consideră că totul este permis, fără nici o justă măsură.
Preacucernică adunare, noi toți buni creștini am venit la chemarea Părintelui Patriarh pentru privilegiul de a fi împreună la aniversarea zilei sale de naștere, pentru a putea primi binecuvântarea sa. Fie-mi îngăduit să fac o mărturisire de credință întru Hristos deoarece întreaga cultură a credinței este iubirea de Hristos.
Pentru aceasta, am ales din Sfânta Scriptură un anumit text: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă”. Există atâta blândețe, smerenie și iubire desăvârșită, atâta liniște sufletească a împăcării cu sine în cuvintele acestea, care nu pot fi găsite în nici o învățătură a celor mai mari filosofi. Într-o lume în care nimeni nu te așteaptă, nimeni nu te vrea așa cum ești, obosit și împovărat, și nimeni nu te iubește definitiv și în veșnicie, te așteaptă, te vrea și te iubește Hristos. Părinte Patriarh, să trăiți întru mulți ani, cu multe binecuvântări!”, a spus Marian Enache, președintele Curții Constituționale a României.































Comentează