Actorii Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc vor fi laureaţi pentru întreaga carieră la cea de-a XVI-a ediţie a Premiilor Gopo, informează organizatorii evenimentului într-un comunicat transmis, marţi, AGERPRES.
Actriţa Mariana Mihuţ s-a remarcat în lumea cinematografiei încă de la debutul său din "Pădurea spânzuraţilor" (regia Liviu Ciulei), prima sa apariţie pe marele ecran alături de Victor Rebengiuc, partenerul său de viaţă şi de scenă încă din 1965. Exponentă de marcă a generaţiei de aur a actoriei româneşti, a interpretat roluri memorabile în filme, printre acestea numărându-se "De ce trag clopotele, Mitică?" (1981) şi "Balanţa" (1992),
ambele în regia lui Lucian Pintilie, "Capcana" (regia Manole Marcus, 1974), "Cel mai iubit dintre pământeni" (regia Şerban Marinescu, 1993), "Profetul, aurul şi ardelenii (regia Dan Piţa, 1978), "Nunta mută" (regia Horaţiu Mălăele, 2008).
În teatru, Mariana Mihuţ a dat viaţă unui număr impresionant de personaje, pentru care a fost recompensată cu distincţii importante. Palmaresul
său include cinci Premii UNITER pentru interpretare, dar şi Premiul de Excelenţă acordat în 1997 şi Premiul pentru întreaga activitate (2018). În anul 2000 a fost decorată cu Ordinul naţional "Serviciul Credincios" în grad de Ofiţer, pentru realizări artistice remarcabile şi pentru promovarea culturii.
Cu o carieră artistică impresionantă, care se întinde peste şase decenii şi jumătate, Victor Rebengiuc este unul dintre cei mai importanţi actori de film, teatru şi televiziune din România. A debutat pe marele ecran în 1956, în lungmetrajul "Mândrie" (Marius Teodorescu), iar în 1964 a cucerit publicul în rolul din "Pădurea spânzuraţilor" (regia Liviu Ciulei). Celor peste 70 de roluri pe care le-a interpretat cu măiestrie în film, li s-au alăturat, de-a lungul carierei, alte 200 de personaje cărora le-a dat viaţă pe scenele teatrelor din România.
Pentru performanţele excepţionale de pe scena teatrului, Victor Rebengiuc a fost recompensat cu Premii UNITER pentru Cel mai bun actor în rol principal, pentru întreaga activitate în 2003, iar în 2014 pentru Excelenţă. Festivalul Internaţional de Film Transilvania i-a acordat în 2004 Premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră.
Printre numeroasele premii şi distincţii oferite marelui actor de-a lungul carierei sale se numără Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967)
"pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice" şi Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler (2017).
Gala Premiilor Gopo 2022 va avea loc pe 3 mai la Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti şi va fi transmis în direct pe VOYO, TIFF Unlimited şi premiilegopo.ro.
Evenimentul este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.
Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc - Premii pentru întreaga carieră la Gopo 2022
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

36
Un judecător a blocat proiectul lui Trump de renovare a sălii de bal de la Casa Albă
36

18
Un astronaut italian va merge pe Lună printr-un parteneriat cu NASA
18

22
„Family Footprints”: elevi din patru țări au descoperit valorile familiei într-un proiect eTwinning
22

15
Procesul împotriva Daily Mail continuă. Judecătorul întârzie decizia
15

37
VIDEO Examen de capacitate preoțească în Episcopia Giurgiului
37

16
Confesiunea lui Cristi Puiu despre drumul spre cinema: 'Nu mi-am propus să devin regizor'
16

76
Pelerinaj de mare încărcătură duhovnicească: Capul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este adus spre închinare la Mănăstirea Pantocrator, între 22-28 aprilie
76

101
Noua generație din TV își face loc și pe TikTok: Alex Vlădescu dezvăluie ce nu se vede 'pe sticlă'
101

14
Marele regret a magnatului american Warren Buffett: 'Am vândut acțiunile Apple prea devreme'
14

18
Eurovision ajunge în Asia. Prima ediție va avea loc în Thailanda
18

84
50 de agenți păzesc cea mai rară pasăre din lume: un pui de dropie indiană
84

27
O cometă din primele miliarde de ani ale Căii Lactee a traversat Sistemul Solar
27

18
Credincioșii ortodocși vor străbate centrul Capitalei în Pelerinajul de Florii: Programul și traseul
18
















Comentează