DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Mario Vargas Llosa, laureat Nobel pentru literatură, primește cetățenia Republicii Dominicane

Mario Vargas Llosa

Laureatul premiului Nobel pentru literatură, scriitorul hispano-peruan Mario Vargas Llosa, a primit miercuri naţionalitatea Republicii Dominicane, ţară în care intenţionează să petreacă mult timp şi care în special i-a inspirat romanul "La Fiesta del chivo" (Sărbătoarea Ţapului), notează AFP, citat de Agerpres.

"Intenţionez să vin să lucrez în Republica Dominicană", a declarat Vargas Llosa, 87 de ani, la Palatul prezidenţial din Santo Domingo, alături de preşedintele Luis Abinader.

El şi-a exprimat speranţa "de a petrece o perioadă de exaltare şi adevărate împliniri" în Republica Dominicană. "L-am rugat, din cauza deciziei sale de a petrece mult timp în ţară, să accepte cetăţenia dominicană şi a acceptat-o", a spus Abinader jurnaliştilor.

Sărbătoarea Ţapului, un roman publicat în 2000, povesteşte viaţa în Republica Dominicană sub dictatura bătrânului Rafael Leonidas Trujillo (1930-1961).

Autorul romanelor "Oraşul şi câinii" sau "Rătăcirile fetei nesăbuite" a primit în 2016 Premiul internaţional pentru literatură Pedro Henriquez Urena, acordat de guvernul dominican.

Această recunoaştere a stârnit proteste din partea unor grupuri conservatoare care l-au numit "duşman" al ţării pentru criticile sale la adresa politicilor migratorii faţă de cetăţenii din Haiti cu care Republica Dominicană împarte Insula Hispaniola.

Într-un articol publicat pe 3 noiembrie 2013 în cotidianul spaniol El Pais, intitulat "Paria din Caraibe", Vargas Llosa a descris drept o "aberaţie juridică" o decizie a justiţiei dominicane din 2013 prin care se refuză naţionalitatea descendenţilor imigranţilor care au intrat fără acte născuţi între 1929 şi 2013.

Mario Vargas Llosa, ales în Academia Franceză în noiembrie 2021, este primul autor membru al acestei instituţii care nu scrie în limba franceză.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.