Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Marius Manole, la Cotroceni pentru a înapoia decorația primită: 'Preşedintele României, pentru mine, este un trădător'

Inquam Photos / Octav Ganea
marius manole

Actorul Marius Manole a înapoiat luni la Cotroceni decoraţia Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler primită în urmă cu cinci ani.

Marius Manole a anunţat duminică după-amiază că a decis să înapoieze decoraţia Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler pe care a primit-o în anul 2016 din partea preşedintelui Klaus Iohannis.

El şi-a justificat decizia prin faptul că, în opinia sa, preşedintele este „un trădător”, pentru că acceptă ca PSD să intre la guvernare.

Actorul a ajuns luni dimineaţă, aşa cum anunţase, la Palatul Cotroceni pentru a returna distincţia.

„L-am votat pe preşedinte şi ţin minte noaptea în care a fost ales. Ce mare bucurie era pe străzi că în sfârşit PSD-ul nu mai putea face rău acestei tări. Urma să avem un preşedinte care ţine cu ţara. Ghinion. Nu l-am avut. Am stat în Piaţa Victoriei în frig, în ploaie pentru a apăra justiţia şi democraţia. Când a plecat Dragnea, iarăşi am crezut ca am învins. Ghinion, propriul nostru preşedinte urma să ne facă cel mai mare rău. Omul în care am crezut, pentru care am luptat. Acum PSD intră în Guvern pe uşa din faţă, pe covorul roşu. De asemenea,vrea să preia şi şefia Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, cu alte cuvinte să refacă comisia Nicolicea & Iordache, de această dată chiar cu PNL. Totul sub oblăduirea preşedintelui Iohannis. Halucinant, nu? Nu aş fi crezut că într-o zi va trebui să protestez din nou, chiar dacă datele sunt acum altele”, a scris el duminică.

Actorul a adăugat: „Preşedintele României, pentru mine, este un trădător. Returnez, aşadar, decoraţia primită”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.