Marocul îl confirmă pe Donald Trump: Va relua 'relaţiile diplomatice' cu Israelul

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 10-12-2020

Actualizat: 11-12-2020

Article thumbnail

Sursă foto: operationworld.com

Marocul a confirmat joi că va ''relua relaţiile diplomatice'' cu Israelul ''cât mai curând posibil'' şi a calificat decizia Washingtonului de a recunoaşte suveranitatea marocană asupra teritoriului disputat Sahara Occidentală drept ''o luare de poziţie istorică'', relatează AFP, potrivit.

În cursul unei convorbiri telefonice cu preşedintele SUA Donald Trump, regele Marocului Mohammed al VI-lea a declarat că ţara va ''relua contactele oficiale (...) şi relaţiile diplomatice cât mai curând posibil'' cu statul evreu, se arată într-un comunicat de presă difuzat de Palatul Regal.

Citește și: Kamara intervine sarcastic în scandalul acuzației de rasism asupra lui Colțescu: Sunt component al trupei Alb Negru. Oare am voie să mai spun așa?

Marocul şi Israelul aveau deja, în anii '90, birouri de legătură la Rabat şi Tel Aviv, până la închiderea lor la începutul anilor 2000.

Un reprezentant al Frontului Polisario pentru Sahara Occidentală a declarat că ''regretă mult'' decizia SUA de a recunoaşte suveranitatea marocană asupra teritoriului, adăugând că decizia este ''ciudată, dar nu surprinzătoare''.

''Acest lucru nu va schimba un centimetru din realitatea conflictului şi dreptul poporului din Sahara Occidentală la autodeterminare'', a declarat reprezentantul Polisario în Europa, Oubi Bchraya. Polisario va continua lupta, a spus el.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri