Masiva alunecare de teren din Japonia a provocat moartea a şapte persoane, în timp ce alte 27 de persoane sunt încă date dispărute

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 06-07-2021

Actualizat: 06-07-2021

Article thumbnail

Sursă foto: firstpost.com

Masiva alunecare de teren produsă sâmbătă în oraşul de coastă Atami, din centrul Japoniei, a provocat moartea a şapte persoane, în timp ce alte 27 de persoane sunt încă date dispărute, potrivit unui nou bilanţ provizoriu publicat marţi de autorităţile locale, relatează AFP.

Numărul persoanelor care ar fi locuit în zona devastată şi despre soarta cărora autorităţile nu aveau iniţial informaţii a crescut luni la peste o sută, însă multe dintre acestea au fost localizate şi declarate în siguranţă, scrie Agerpres.ro.

Citește și: Japonia:19 persoane date dispărute în urma unei alunecări de teren (responsabil local)

Autorităţile din Atami au încercat să stabilească o listă cât mai exactă cu potenţialele victime ale dezastrului, deoarece multe case din această staţiune sunt folosite ca reşedinţă secundară, iar rezidenţii vârstnici locuiesc uneori în altă parte, mai ales în cămine pentru bătrâni.

Perioada de 72 de ore după dezastru - considerată esenţială de experţi pentru găsirea de supravieţuitori în viaţă - s-a încheiat marţi dimineaţă.

Alunecarea de teren s-a produs sâmbătă după mai multe zile de ploi abundente în Atami, o staţiune balneară situată la aproximativ 100 de kilometri sud-vest de Tokyo, şi în zonele învecinate.

Citește și: Japonia: Continuă căutarea persoanelor dispărute după o alunecare de teren

Alunecarea de teren, care a adus mai multe valuri devastatoare de noroi, a doborât stâlpi de electricitate, a îngropat vehicule şi a avariat sau distrus în total 130 de clădiri.

La trei zile după catastrofă, Atami oferea în continuare o imagine dezolantă cu case distruse, maşini răsturnate şi şosele impracticabile.

Circa 1.100 de membri ai echipelor de salvare s-au întors în zonă marţi dimineaţa încercând să-şi croiască drum printre dărâmături.

Citește și: VIDEO| 4 morți și 64 de persoane dispărute în noroi, în Japonia

O mare parte din Japonia se află în prezent în plin sezon ploios, care provoacă deseori inundaţii şi alunecări de teren.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri