DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Măsuri urgente pentru evitarea exploziei prețului petrolului. Negocieri directe între Trump și regele Arabiei Saudite. Producția crește cu 2 milioane barili/zi

sonda petrol

Preşedintele Donald Trump a afirmat sâmbătă că Arabia Saudită a acceptat să crească producţia de petrol cu până la 2 milioane de barili pe zi, transmite MarketWatch preluat de news.ro

Coaliția PSD-ALDE trece la Planul B. Destructurarea serviciilor și un război total cu `statul paralel`

Trump a indicat pe Twitter că discuţiile sale cu saudiţii s-au concentrat pe necesitatea de a creşte producţia de ţiţei pentru a compensa perturbările de producţie aşteptate în Iran şi Venezuela.

”Tocmai am vorbit cu regele Arabiei Saudite King Salman şi i-am explicat că, din cauza turbulenţelor și disfuncţionalităţilor din Iran şi Venezuela, solicit ca Arabia Saudită să crească producţia de petrol, poate cu până la 2 milioane de barili, pentru a compensa diferenţa...Preţurile sunt prea mari! A fost de acord!”, a scris Trump pe Twitter.

Fotografie VIRALĂ: Doi săteni din Teleorman stau pe bancă în timp ce pompierii scot apa. Godină: 'Eram sigur că o vor şterge'

Prețurile petrolului au crescut ușor în această săptămână, pe fondul planurilor SUA de a reimpune sancțiuni împotriva Iranului, un mare producător de petrol.

Țițeiul Brent a urcat duminică (la ora 10:30, ora Bucureștiului), cu 2,09% cotația de 79,23 dolari/baril, iar prețurile petrolului din Statele Unite, WTI Crude Oil, a fost cotat la 74,15 dolari pe baril.

Producția zilnică de petrol ar putea fi suplimentată cu un milion de barili începând cu 1 iulie, a fost anunțul Federației Ruse în urma întâlnirii de săptămâna trecută din Viena a statele membre ale Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC).

„Am ajuns la concluzia, și aș vrea să precizez că a fost o decizie comună, că un milion de barili de petrol ar trebui să fie suficient pentru a relaxa piața”, a declarat minstrul energiei rus, Alexander Novak, citat de CNBC.

Pe de altă parte, OPEC - din care Rusia nu face parte - a evitat să dea o cifră exactă a creșterii producției de petrol. În comunicatul de presă postat pe site-ul organizației se precizează doar că statele vor încerca să adere la „nivelul general de conformitate, ajustat în mod voluntar la 100%” - de la 152%, la cât ajunsese în luna mai.

În același timp, însă, și ministrul Energiei saudit, Khalid al-Falih, a dat de înțeles că producția va fi suplimentată cu un milion de barili. „Bineînțeles, Arabia Saudită poate livra pieței cât este nevoie, dar vom respecta limita de un milion de barili”, a declarat Khalid al-Falih.

Oficialul saudit a mai adăugat și că piețele s-ar putea confrunta, în continuare, cu un deficit de petrol de 1,8 milioane de barili în lunile următoare, pe fondul întreruperilor de aprovizionare din Venezuela, Angola şi Libia. Acestea au avut un impact de aproximativ 2,8 de milioane de barili, din care un milion ar urma să fie compensate de OPEC. Cu toate acestea, deficitul ar putea trece de cifra menționată de ministrul Energiei saudit, din cauza unei posibile scăderi a producţiei Iranului în următoarele luni, ca urmare a reactivării sancţiunilor de către Statele Unite.

Potrivit analiştilor STRATFOR, în situaţia în care sancţiunile americane vor fi eficiente, exportul Iranului de petrol ar urma să scadă cu aproximativ 500.000 de barili pe zi, lucru care ar duce deficitul real din piață la 2,3 milioane de barili de petrol.

În plus, Khalid al-Falih a mai anunțat și că Federația Rusă a fost invitată să intre în OPEC în calitate de observator. „Am invitat Rusia să vină alături de noi, ca observator. Credem că partea rusă ia acest lucru în considerare. Vă pot asigura că Rusia ar fi bine primită de întreaga conducere a OPEC”, a declarat Khalid al-Falih, citat de Reuters.

Potrivit comunicatului de presă de pe site-ul oficial al organizației, următoarea întâlnire OPEC va avea loc pe 4 decembrie 2018. Liderii statelor membre OPEC se întâlnesc de cel puţin două ori pe an și, de regulă, reuniunile au impact pe termen scurt asupra evoluţiei preţului la petrol la nivel global. Lucru care, la rândul lui, este în măsură să afecteze preţurile altor bunuri, economii sau monede.Statele membre OPEC sunt Kuwait, Algeria, Libia, Gabon, Angola, Guineea Ecuatorială, Irak, Nigeria, Iran, Qatar, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Venezuela şi Ecuador.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.