Şeful Secţiei de Cardiologie de la Spitalul Universitar Bucureşti, medicul primar cardiolog Dragoş Vinereanu, a declarat că ceea ce este dezastruos în România este consumul excesiv de sare şi a menţionat că într-o ţară din zona de risc mic în privinţa bolilor cardiovasculare este de şase grame pe zi, iar în România este de 20 de grame pe zi.
Dragoş Vinereanu a declarat joi, la Maratonul bolilor cardiovasculare, de la Medika TV, că tot ceea ce cumpărăm din magazinele din România are un conţinut foarte mare de sare şi de zaharuri, conform news.ro.
“Ceea este dezastruos în România, şi am atras atenţia de foarte multe ori, este consumul excesiv de sare. Tot românul mai pune un pic de sare că nu are mâncarea gust. Ştim asta. Sarea în bucate era de pe vremuri (...) Trebuie să ţinem cont că dacă vă uitaţi cu atenţie tot ceea ce cumpărăm din magazinele din România are conţinut foarte mare de sare şi de zaharuri. Adică, sunt două probleme pe care ar trebui să le reglementăm la nivel naţional, într-un fel, fiindcă toate aceste lucruri aduc în plus sare. Consumul de sare mediu într-o ţară din zona de risc mic în ceea ce priveşte bolile cardiovasculare e în jur de şase grame pe zi. Cât credeţi că e în România? Douăzeci. Vorbim de nişte cifre imense”, a afirmat şeful Secţiei de Cardiologie de la Spitalul Universitar Bucureşti.
Comentează