Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mii de afgani plecați la muncă în Iran revin acasă, după ce criza economică și prăbușirea monedei iraniene le-au înghițit economiile

The Express Tribune
refugiati afgani

Mii de afgani plecaţi la muncă în Iran revin în fiecare săptămână în ţară, unde criza economică şi prăbuşirea monedei iraniene le-au înghiţit economiile, relatează joi AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţii (OIM), mai mult de 440.000 de afgani au revenit din Irak în primele şapte luni ale anului (în aceeaşi perioadă a lui 2017, numărul lor era de două ori mai mic). Dintre aceştia, 57% au fost expulzaţi, iar restul de 43% au ales să se întoarcă din cauza crizei. 

'Numărul afganilor reveniţi din Iran în 2018 este fără precedent', afirmă Eva Schwoerer, purtătoare de cuvânt a OIM, la Herat, în vestul Afganistanului, unde ajung, înghesuiţi în taxiuri, mulţi din cei care se întorc în ţară. 

Valul este cauzat de prăbuşirea monedei iraniene, rial, din cauza ameninţării sancţiunilor americane după retragerea Statelor Unite din acordul nuclear încheiat în 2015. În şase luni, moneda iraniană a pierdut aproape două treimi din valoare. 

Marţi, preşedintele american Donald Trump a anunţat intrarea în vigoare a 'celor mai dure sancţiuni impuse vreodată' Iranului şi care 'în noiembrie (vor creşte) la un alt nivel'. 

Inflaţia a redus drastic puterea de cumpărare a familiilor iraniene, dar i-a afectat considerabil şi pe afganii care, fără forme legale, găseau în marele stat vecin de la vest locuri de muncă de care războiul din ţara lor i-a lipsit.

Citește și: Președintele Poloniei ar putea bloca noua reformă electorală

Abdul Mussawir, originar din provincia Parwan, la nord de Kabul, a plecat în Iran în urmă cu trei ani. Câştiga echivalentul a 215 euro pe luni lucrând la o uzină de automobile de la Ispahan. Căderea rialului i-a redus la o treime veniturile, devenite insuficiente pentru a asigura subzistenţa părinţilor săi şi a celor nouă fraţi şi surori. 

Între 1,5 şi 2 milioane de afgani trăiau ilegal în Iran în 2017, potrivit statisticilor Teheranului, iar OIM se aşteaptă ca fluxul întoarcerilor să continue, mai ales având în vedere că sancţiunile americane vor împiedica Iranul să-şi vândă petrolul sau să aibă acces la dolari, ceea ce va amplifica problemele economice. 

Acest fenomen are 'efecte directe şi imediate' asupra economiei afgane, atrage atenţia OIM. Într-o ţară cu un nivel deja ridicat al şomajului, mai multă mână de lucru disponibilă şi care concurează pentru munci de zilieri duce la scăderea salariilor. 

Abdullah Wasi Zahariyan, după un an petrecut la o fermă din Ispahan, şi-a văzut veniturile reducându-se, ceea ce l-a convins să revină în ţară. Tânărul de 22 de ani are de gând să plece 'într-o altă ţară', cu siguranţă Turcia, şi pe urmă în Germania, dacă nu va găsi de lucru. 'Dacă nu există locuri de muncă în Afganistan, nu există nici viitor', afirmă el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.