Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Miliardarul din dosarul lui Ruşanu, arestat

iccj

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins contestaţiile la decizia Curţii de Apel București care a decis pe 8 mai arestarea miliardarului Ilie Crabulea, pentru încălcarea condiţiilor arestului la domiciliu.

Procurorii DNA îl acuză pe CARABULEA ILIE, trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni, de: constituirea unui grup infracțional organizat, cumpărare de influență (două infracțiuni), dare de mită (două infracțiuni), folosirea în orice mod de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii pentru sine de foloase necuvenite, în formă continuată (3 acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la uz de fals.

Procurorii spun că Ilie Carabulea a încălcat în mod repetat obligațiile impuse prin Încheierea din 12.02.2015, emisă de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar.

Cazul ASF:

Ilie Carabulea a fost trimis în judecată pe 25 aprilie 2014 de DNA, alături de fostul președinte al Autorității de Supraveghere Financiară Dan Radu Rușanu, Laura Chițoiu, soția fostului ministru al Finanțelor, Marian Mîrzac, fost director general al Carpatica Asig SA, Radu Mustățea, membru în Consiliul de Administrație al SC Carpatica Asig iar ulterior și președinte al Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România.

Acuzațiile reținute în sarcina inculpaților din dosar sunt constituire de grup infracțional organizat, cumpărare și trafic de influență, dare și luare de mită, permiterea și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii de foloase necuvenite, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, abuz în serviciu contra intereselor publice și complicitate la aceste fapte.

În rechizitoriu, procurorii au reținut că, în 2012, Carpatica Asig, companie specializată în emiterea de polițe de asigurări, în ponderea cărora cel mai mare procent îl aveau asigurările tip RCA, avea o situație financiară precară și necesita o infuzie de capital de circa 11.000.000 euro.

Începând cu mai 2013, Ilie Carabulea, împreună cu Mustățea și Mîrzac, au constituit un grup infracțional organizat, în scopul săvârșirii unor infracțiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asig. Ilie Carabulea (persoana care deține indirect și controlează societatea de asigurări) l-a promovat, susținut și cointeresat financiar în mod constant pe fostul director Marian Mîrzac pentru a fi ales în conducerea ASG.

"Din poziția de membru neexecutiv în conducerea ASF, începând cu 24 aprilie 2013, Mîrzac a făcut demersuri pentru a asigura protecția Carpatica Asig și pentru a evita suspendarea autorizației de funcționare de pe piața asigurărilor din România, până la remedierea deficiențelor. Ca intermediar în relația dintre Carabulea și Mîrzac a fost desemnat Mustățea Radu, având rolul de a comunica rezultatele demersurilor infracționale ale lui Mîrzac, precum și informații confidențiale obținute de la acesta din urmă. Gruparea respectivă a fost sprijinită de Rușanu, președintele ASF, precum și de alte persoane din conducerea ASF, respectiv inculpații Călin, Chițoiu și Moldoveanu, și Dan Odobescu", arată DNA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.