Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA) va prelua atribuţiile şi structurile Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi şi ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, nou entitate urmând să genereze o reducere de 838.000 lei/an a cheltuielilor de personal la nivelul Ministerului Muncii.
Potrivit proiectului de Hotărâre privind organizarea şi funcţionarea ANDPDCA, lansat în dezbatere publică, noua instituţie va fi condusă de un Preşedinte, cu rang de secretar de stat, ajutat de un vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat şi de un secretar general şi va avea un număr maxim de 131 de posturi, exclusiv demnitarii.
"Pe lângă faptul că se elimină barierele instituţionale de comunicare şi colaborare dintre cele două autorităţi desfiinţate, măsura de reunire are ca efect şi reducerea cheltuielilor de personal, cu 838.000 lei/an, prin dispariţia unei funcţii de Preşedinte (secretar de stat), a unei funcţii de secretar general şi prin încadrarea într-un nivel inferior de salarizare a 20 de posturi vacante", precizează sursa citată.
Noua instituţie va fi finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
"Înfiinţarea noii instituţii urmăreşte asigurarea unei viziuni noi asupra unei problematici complexe ce propune urmărirea coerentă a parcursului copilului, din perspectiva drepturilor acestuia, de la momentul naşterii până la împlinirea vârstei majoratului şi corelarea ulterioară a măsurilor şi politicilor ce vizează persoanele adulte cu dizabilităţi. În structura noii autorităţi este prevăzută înfiinţarea unui Centru de Resurse pentru Design Universal, la nivel de birou, care va sprijini şi îndruma autorităţile publice interesate şi orice alt partener instituţional în vederea asigurării accesibilizării mediului fizic şi informaţional pentru respectarea efectivă a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi facilitarea integrării acestora în viaţa comunitară", se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii.
De asemenea, noua autoritate va avea un serviciu de comunicare care va include un compartiment destinat comunicării directe cu beneficiarii, persoane vulnerabile, inclusiv instituţionalizate, din perspectiva protecţiei drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi protecţia drepturilor copilului. Serviciul va funcţiona în subordinea directă a preşedintelui ANDPDCA.
Ministerul Muncii: Crearea ANDPDCA va determina reducerea cheltuielilor de personal cu 838.000 lei pe an
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

160
Binance Academy: Ce trebuie să știi dacă vrei să investești sau să faci trading în piețele crypto?
160

21
Thinkstor Global Strategies anunță lansarea „House of Romania”, proiect care vizează promovarea României la Davos 2027
21

19
România, lider în UE la floarea-soarelui: creșteri importante în agricultură în 2025
19

22
Scăderi în construcții la început de an: mai puține autorizații pentru locuințe în 2026
22

5.108
Percheziții DNA la Autoritatea Rutieră: suspiciuni de corupție și examene „aranjate” pe bani
5.108

1.808
VIDEO Mesaj ferm al premierului: Extinderea UE, esențială pentru viitorul Europei de Sud-Est
1.808

63
Rusia suspendă tranzacţiile valutare cu venituri din petrol şi gaze, până la 1 iulie, ca urmare a creşterii preţurilor acestuia
63

3.234
România revine pe harta blindatelor: VLAH, vehiculul 4x4 care țintește standardele NATO și ar putea relansa industria de apărare
3.234

77
Bloomberg: Exporturile de petrol ale Iranului prin Strâmtoarea Ormuz sunt în creştere, în timp ce rivalii din Golf sunt blocaţi
77

2.373
Taxele au crescut degeaba: Încasările guvernului au rămas aproape la fel ca în 2025
2.373

27
Tensiuni pe piața petrolului: prețuri record și competiție globală pentru resurse. Cererea din Asia și conflictul cu Iranul pun presiune pe piețele globale
27

59
1 din 2 angajați crede că o singură sursă de venit nu mai este suficientă pentru un trai decent
59

64
Petrolul Brent se îndreaptă spre cea mai mare creştere lunară a preţului din istorie, pe fondul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu
64
















Comentează