Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a vizitat, sâmbătă, Centrul de vaccinare din localitatea Floreşti, ocazie cu care a declarat că el a făcut o formă destul de gravă a bolii COVID-19, după care s-a vaccinat, împreună cu toată familia.
"Nu am mai fost până acum în acest centru de vaccinare, dar am mai fost în alte centre, şi atunci când eu m-am vaccinat. Mă bucur că floreştenii şi clujenii înţeleg cât de importantă este vaccinarea, practic, este singura soluţie realistă ca să ne reîntoarcem la viaţa pe care am avut-o înainte. Cel puţin pentru mine, personal, vaccinarea a reprezentat posibilitatea să-mi pot îmbrăţişa nepotul şi familia fără nicio problemă, posibilitatea să mă reîntâlnesc cu prietenii şi posibilitatea să mă reîntorc în mijlocul studenţilor mei. Cred că asta ne dorim cu toţii, să facem fiecare ce făceam înainte de a apărea această boală şi să ne reîntoarcem la viaţa dinainte", a afirmat Adrian Oros, conform AGERPRES.
El a menţionat că în luna decembrie s-a îmbolnăvit de COVID-19.
"Medicii care lucrează acum aici sunt mulţumiţi de modul cum decurg lucrurile şi asta nu face decât să mă bucure, ca floreştean şi clujean. (...) Eu m-am vaccinat în luna ianuarie, în luna decembrie am făcut boala, am trecut prin această boală, a fost o formă, chiar dacă nu spitalizabilă, dar destul gravă, zic eu, cel puţin aşa am simţit-o, şi atunci când am avut ocazia m-am vaccinat şi eu, şi toată familia", a spus Oros.
Ministrul Agriculturii a fost însoţit în vizita la Centrul de vaccinare din Floreşti de primarul comunei, Bogdan Pivariu.
"Sunt peste 18.000 de persoane care au trecut prin acest centru pentru a se vaccina şi eu felicit pe toată lumea şi chiar îi încurajez, pentru că este o armă importantă, cea mai importantă, cu care reuşim să câştigăm bătălia cu acest virus", a spus primarul Bogdan Pivariu.
El a menţionat că încă nu s-a vaccinat, dar că este programat săptămâna viitoare.
Ministrul Agriculturii, prezent la un centru de vaccinare: 'Eu am trecut prin boala COVID-19, o formă destul de gravă'
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

1.056
George Simion (AUR), vești bune înainte de adoptarea bugetului: 'Reparăm o mare greșeală a guvernului Bolojan'
1.056

43
Comisarul european din partea României va prezenta, în luna mai, strategia europeană anti-sărăcie, prima de acest fel a Uniunii Europene
43

384
Replică pentru ambasadorul lui Putin la București: 'Dacă tot a deschis subiectul banilor, atunci să vorbim și despre datoriile istorice ale Rusiei față de români'
384

1.676
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
1.676

66
Muraru (PNL): În fiecare an, parlamentarii pot depune amendamente la buget, într-o anvelopă stabilită în coaliţie, undeva la 750.000 de lei pe parlamentar
66

5.078
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
5.078

3.188
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
3.188

2.268
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.268

3.570
Europarlamentar, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
3.570

3.592
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
3.592

1.099
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.099

1.493
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.493

132
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
132















Comentează