Ministrul francez al Forţelor Armate, Florence Parly, efectuează o vizită în România, iar joi are întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă şi cu ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu.
Potrivit Ambasadei Franţei, ea va fi primită de preşedintele Klaus Iohannis, de premierul Nicolae Ciucă şi va avea o întrevedere cu ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, informează Agerpres.
"Discuţiile se vor axa în special pe aprofundarea relaţiilor din domeniul apărării dintre cele două ţări, în cadrul Parteneriatului strategic, inclusiv în ceea ce priveşte cooperarea în materie de armament. Ministrul francez va discuta, de asemenea, cu interlocutorii săi despre misiunile din Sahel, priorităţile Preşedinţiei franceze a Consiliului Uniunii Europene, precum şi despre situaţia regională din Europa de Est, în contextul în care Franţa şi-a exprimat disponibilitatea de a-şi consolida prezenţa în România, în cadrul misiunilor NATO", precizează reprezentanţa diplomatică.
Săptămâna trecută, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat că ţara sa este pregătită să contribuie cu trupe NATO pe teritoriul României.
Ministrul Apărării din Franța vine la București, după ce Macron a anunțat trimiterea trupelor în România
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

575
România și-a stabilit obiectivele în mega programul SAFE: Totul va ajunge pe masa CSAT
575

614
Radu Miruță: Militarii americani din România nu vor fi trimiși în Iran. România nu este o trambulină pentru atac
614

2.672
Sorin Grindeanu salută decizia de impact a Guvernului: 'Mă bucur că rațiunea a învins / Argumentele miniștrilor PSD au fost ascultate'
2.672

2.141
SG-ul PSD iese la atac și anunță că Ilie Bolojan are zilele numărate la Guvern: Ne afundă-n crize, sărăcie și suferință!
2.141

2.264
George Simion, reacție acidă după ce moțiunea anti-Buzoianu a picat în Senat: 'PSD nu a votat-o, azi e ziua când e la guvernare'
2.264

2.977
Ilie Bolojan, după ce ÎCCJ a dat în judecată Guvernul și Ministerul Finanțelor: Aruncă pisica în curtea Parlamentului
2.977

726
VIDEO Cum poate lucra Nicușor Dan cu o coaliție care 'pare că se rupe': Dincolo de tensiuni, există și responsabilitate
726

2.161
Nicușor Dan anunță două mari obiective de țară pentru România: Avem nevoie de aceste realizări
2.161

2.152
VIDEO Proiectul privind cumulul pensiei cu salariul, în așteptarea avizului CSM. Ilie Bolojan dezvăluie ce urmează
2.152

1.218
VIDEO ÎCCJ dă Guvernul în judecată. Nicușor Dan: 'Plătim acum ce nu s-a corectat timp de 10 ani'
1.218

1.578
VIDEO Nicușor Dan intervine în criza politică: scenariul care 'nu poate exista' în România
1.578

895
VIDEO Ilie Bolojan, avertisment pentru 'noii băieți deștepți din energie': 'Trebuie să facem ordine'
895

1.264
VIDEO Ilie Bolojan răspunde la întrebările cetățenilor: Ce se întâmplă cu angajații de la Azomureș care vor fi dați afară
1.264
















Comentează