Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ministrul Culturii: 'Constantin Brâncuşi aparţine poporului român, iar creaţia sa întregii lumi'

gov.ro
Lucian Romașcanu

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a evidenţiat, într-un mesaj cu prilejul Zilei Naţionale Constantin Brâncuşi, că sculptorul născut la Hobiţa aparţine poporului român, iar creaţia sa întregii lumi.

"Operele lui Brâncuşi sunt în continuare apreciate în întreaga lume, iar cultura română şi România însăşi sunt mai bogate şi prin contribuţia acestui uriaş. Chiar dacă în acele vremuri autorităţile din ţară i-au ignorat geniul, Pasărea Măiastră a acestui neam a continuat să zboare şi să îşi iubească rădăcinile într-atât de mult încât atelierul său din Paris, al cărui prag a fost trecut de mii de suflete, a reprezentat pentru fiecare vizitator un pod imaginar către România lui! Constantin Brâncuşi aparţine poporului român, iar creaţia sa întregii lumi! Ne înclinăm astăzi în faţa harului său, în faţa operei sale, mulţumindu-i pentru cât de armonios a integrat valorile româneşti în cultura universală", a afirmat, sâmbătă, ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, într-o postare pe Facebook.

Ministerul Culturii aminteşte că "la data de 19 februarie 1876, se năştea în satul Hobiţa, judeţul Gorj, un suflet ales, un fiu al României, un nume respectat în orice colţ al acestei lumi, un om care a lăsat în urma sa lumină şi sclipiri de geniu".

"Constantin Brâncuşi, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX, este vizionarul de la care întreaga omenire a primit moştenire o operă-reper pentru dimensiunea artei şi a culturii româneşti. Ciclurile 'Pasăre Măiastră','Domnişoara Pogany', 'Aleea Scaunelor', 'Masa Tăcerii', 'Poarta Sărutului', 'Coloana Infinitului', 'Cuminţenia Pământului', 'Rugăciunea' sau Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu reprezintă doar o parte a colosalei creaţii de care ne bucurăm astăzi", se menţionează în mesaj.

Ministerul Culturii îi invită pe iubitorii artei "să treacă pragul" Muzeului Naţional "Constantin Brâncuşi" accesând https://www.muzeulbrancusi.ro/#

În fiecare an, pe 19 februarie, se sărbătoreşte Ziua Naţională Constantin Brâncuşi, care aminteşte că operele marelui sculptor român sunt definitorii atât pentru identitatea noastră culturală, cât şi pentru pentru arta universală în ansamblul său.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.